Program de optimizat și monitorizat memoria RAM

Modulele de memorie RAM sunt, împreună cu procesorul, componentele calculatorului de care depinde în cea mai mare măsură performanța generală a sistemului. În ultimii ani, prețul modulelor de memorie RAM a scăzut drastic, dar chiar și așa, înainte de a vă ușura portofelul pentru a efectua un upgrade, vă recomand să instalați un program de optimizare a memoriei ram și să vedeți ce rezultate obțineți în următoarele 2-3 zile.

CleanMem, monitorizează și optimizează memoria RAM

program de monitorizat si optimizat memoria ram

Primele programe de optimizare a memoriei RAM au apărut în momentul în care dezvoltatorii au descoperit că se poate utiliza fișierul de paginare pentru a muta în acesta date din memoria RAM. La foarte scurt timp, s-a demonstrat că această tehnică este absurdă, având ca rezultat exact contrariul a ceea ce se urmărește.

Sistemul, după mutarea datelor din memoria RAM pe Hard Disk, despre care știm cu toții că procesează datele mult mai lent decât o pot face modulele de memorie RAM, devenind mult mai lent. Prin urmare, următoarea generație de instrumente dezvoltate în acest scop șterg pur și simplu datele aflate în memoria RAM de care programele nu mai au nevoie pentru a funcționa. Un astfel de program este CleanMem, cel despre care vă vorbesc în acest articol.

CleanMem monitorizeaza si curata memoria ram a calculatorului

CleanMem MiniMonitor Free este un program gratuit de optimizare și monitorizare a memoriei RAM care obligă programele și procesele să elibereze cantitatea de memorie RAM de care au avut însă nu mai au nevoie pentru a funcționa la parametri normali. Deoarece sunt rare programele care să folosească în mod constant aceeași cantitate de memorie RAM, CleanMem repetă procesul în mod automat, la un interval de timp prestabilit sau configurat de către utilizator.

Perioada optimă de reîmprospătare a memoriei RAM diferă de la un sistem la altul, iar asta deoarece nu toate sistemele rulează aceleași aplicații și procese, ori nu o fac în același fel. CleanMem este preconfigurat pentru a reîmprospăta memoria RAM la fiecare 5 minute, însă, de exemplu, dacă observați că sistemul devine lent după aproximativ 15 minute, setați programul să efectueze automat operația de curățare la acest interval de timp.

Modificarea intervalului de timp la care se efectuează optimizarea

Pentru a configura programul CleanMem astfel încât să efectueze optimizarea memoriei RAM la fiecare 15 minute, accesați fila Advanced Monitor, bifați caseta Enable din cadrul Auto Run CleanMem și introduceți 15 în caseta Check Every.

program de monitorizat si optimizat memoria ram

Mai mult, dacă nu doriți să porniți manual programul doar atunci când observați că sistemul devine lent, îl puteți configura să pornească automat odată cu calculatorul, bifând în fila General caseta Automatically start at Windows startup.

Optimizarea manuală a memorie RAM

O altă posibilitate pe care o pune la dispoziția noastră acest program este optimizarea la cerere. Această funcție a sa este interesantă în special pentru cei care au setat un interval mare de timp pentru optimizarea automată, sau pentru cei care nu doresc ca programul să curețe memoria RAM periodic. Pentru a efectua curățarea manuală, în fila General a programului, în cadrul Global Hotkey, bifați caseta Enable Global Hotkey, apoi selectați în casetele inferioare combinația de taste care, atunci când va fi detectată de CleanMem, va declanșa optimizarea memoriei RAM.

optimizarea la cerere a memoriei ram

În ceea ce mă privește, obișnuiam să folosesc acest program pe vremea când sistemul meu dispunea doar de 4GB de memorie RAM. Nu l-am mai folosit de când am dublat cantitatea. Acum, când sistemul dispune de 16 GB de memorie RAM chiar n-am nevoie de el.

Ce vreau să spun prin asta e că programul merită folosit doar pe sistemele cu configurații modeste, adică cele cu mai puțin de 4GB de memorie RAM.

Din punct de vedere al compatibilității, CleanMem Mini Monitor nu vă va pune „bețe în roate”, acesta fiind construit pentru a putea fi rulat în toate sistemele de operare Windows de la XP încoace. Apropo de asta, dacă aveți de ales între el și Memory Optimizer Pro, program despre care v-am vorbit pentru prima dată în 2011, alegeți CleanMem! Îl puteți descărca gratuit de aici.

Windows

Ai o întrebare sau o problemă cu PC-ul și cauți o soluție? Postează întrebarea pe ask.cristianls.ro și lasa-ne să-ți dăm o mână de ajutor! Suntem mulți, știm multe!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *