Cum se rootează Ulefone Paris (Evolio X5)

Cunoscând pe îndelete Ulefone Paris (Evolio X5), presimt că se va vine bine, chiar foarte bine inclusiv în România, și-am să profit de cele câteva zile în care-l mai am prin preajmă pentru a publica tutoriale care vor prinde bine viitorilor posesori ai acestui smartphone.

rootare ulefone paris - evolio x5

Voi începe prin a vă vorbi despre rootarea sa, operație pe care o vom efectua cu programul Super Phone Flash Tool, prezentat pe site-ul programecalculator.ro chiar astăzi. După cum veți vedea, nu este deloc complicat și nici nu ne va răpi foarte mult timp.

Pregătiri pentru rootarea Ulefone Paris

Înainte de a trece mai departe asigurați-vă că bateria telefonului este încărcată complet. Ar fi neplăcut ca acesta să se oprească în mijlocul operației de rootare și să transforme telefonul într-un simplu obiect de decor.

În timp ce telefonul se află la încărcat, creați un folder nou undeva la îndemână (eu am creat folderul Ulefone Paris în partiția C), iar în acesta descărcați următoarele fișiere:

  • Firmware-ul Ulefone Paris oficial de aici.
  • Ultima versiune a Smart Phone Flash Tool de aici.
  • Ultima versiune a SuperSU Pro de aici.
  • Ultima versiune a BusyBox de aici.
  • Custom recovery-ul TWRP special modificat pentru el, de aici.

După ce ați descărcat și salvat în calculator toate fișierele recomandate mai sus și bateria telefonului s-a încărcat complet, activați Depanarea USB așa cum am explicat în tutorialul publicat ieri pe blog, apoi conectați telefonul la PC prin intermediul cablului USB.


Înainte de efectuarea rootării e important să înțelegeți că, dacă beneficiați de aceasta, veți pierde garanția telefonului. În plus, în cazul în care ceva merge prost, deși n-ar trebui, vă expuneți riscului de a vă alege cu un frumos bibelou de 130$.

Mai trebuie să știți că nici eu și nici cei care au dezvoltat programele și fișierele ce vor fi utilizate la rootare nu ne asumăm responsabilitatea pentru daunele pe care le puteți aduce telefonului. Punând în aplicare indicațiile oferite mai jos, confirmați că ați luat la cunoștință riscurile și vă asumați întreaga responsabilitate pentru daunele provocate telefonului.


Cum se rootează Ulefone Paris / Evolio X5

Copiați, ca atare, în memoria internă a telefonului, arhivele ce conțin aplicațiile SuperSU și BusyBox, descărcate mai devreme.

SuperSU si BusyBox in memoria telefonului

Pentru ca programul SP Flash Tool să poată fi utilizat, mai întâi va trebui să descărcați și instalați driverele MediaTek USB VCOM așa cum am explicat în tutorialul anterior. După instalarea acestora, dezarhivați și rulați programul SP Flash Tool și comutați-l în modul de operare Firmware Upgrade:

Firmware Upgrade - Smart Phone Flash Tool

Dezarhivați arhiva ce conține custom recovery-ul modificat special pentru Ulefone Paris, apoi reveniți la SP Flash Tool, apăsați butonul Scatter-loading, și selectați din calculator fișierul MT6753_Android_scatter, aflat în folderul rezultat de pe urma dezarhivării.

Scatter-loading

După încărcarea fișierului e important să vă asigurați că în dreptul liniei recovery, în coloana Location a tabelului, fișierul încărcat automat este recovery.img și nu altul.

Deconectați telefonul de la PC, opriți-l și scoateți-i bateria și apăsați butonul de pornire de 2-3 ori. Montați bateria la loc însă nu îl porniți.

Reveniți la Smart Phone Flash Tool și apăsați butonul Download din bara superioară:

rootare ulefone paris - evolio x5

Conectați telefonul prin cablul USB la calculator, însă nu îl porniți. Smart Phone Flash Tool va începe instalare custom recovery-ului. La finalizare va afișa următorul mesaj:

Smart Phone Flash Tool - Download OK

Așteptați câteva minute. Dacă telefonul nu pornește în mod automat, deconectați-l de la cablul USB și, în timp ce țineți apăsată tasta Volum+ apăsați lung butonul Power. Atunci când pe ecran apare lista vizibilă în fotografia de mai jos, apăsați Volum-:

Recovery Mode Ulefone Paris

Se va deschide interfața custom recovery-ului TWRP și vom putea instala prin intermediul său aplicațiile SuperSU și BusyBox, copiate mai devreme în memoria internă a telefonului.

Instalare SuperSU și BusyBox în Ulefone Paris

Pentru a instala oricare dintre cele două aplicații, BusyBox de exemplu, deblocați TWRP și apăsați butonul Install.

Install TWRP

În lista afișată, localizați arhiva zip ce conține aplicația pe care doriți să o instalați și apăsați pe ea pentru a o instala.

Instalare BusyBox

Înainte de a porni instalare, TWRP ne va solicita să confirmăm, prin glisare, operația:

confirmare instalare TWRP

După confirmare, aplicația respectivă va fi instalată în telefon:

aplicatia BusyBox a fost instalata

Pentru a instala altă aplicație, de exemplu SuperSU, de care vom avea nevoie pentru a acorda permisiuni ROOT aplicațiile care au nevoie de acestea pentru a funcționa, apăsați Home și repetați procedura descrisă pentru instalare BusyBox.

După instalarea ambelor aplicații curățați ambele cache-uri prin apăsarea butonului Wipe cache/dalvik, iar după ce ambele au fost golite apăsați butonul Back.

Back după curățare cache și dalvik cache

Pentru a porni telefonul și începe a-l utiliza, apăsați Reboot System. La prima pornire de după instalarea TWRP și implicit a efectuării rootării, sistemul va optimiza fiecare dintre aplicațiile instalate în telefon în acel moment.

După pornire, dacă doriți să vă asigurați că rutarea a fost într-adevăr efectuată, instalați în telefon aplicația Terminal Emulator for Android. După instalare, deschideți-o, tastați în aceasta comanda de mai jos, apoi apăsați Enter:

su

Având permisiuni de ROOT asupra telefonului, își va face apariția o fereastră a SuperSu care vă va întreba dacă doriți să acordați drepturi ROOT aplicației Terminal Emulator.

După acordarea permisiunilor, după cum poate fi văzut și în a treia imagine din galeria superioară, prefixul dinaintea câmpului de introducere a comenzilor va fi schimbat în root.

Asta a fost tot! Tocmai ați obținut drepturi de ROOT asupra telefonului Ulefone Paris, vândut în România și sub numele Evolio X5. E important să nu încercați să rootați alte telefoane folosind fișierele recomandate în acest tutorial!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *