Despre OS X 10.9 Mavericks vs. 0S X 10.8 Mountain Lion pe Hackintosh: Consum de resurse & Performanță

Veți spune că sunt ca vremea, sau chiar mai schimbător decât ea și pe bună dreptate, dar după mai multe zile în care am folosit intens OS X 10.9 Mavericks pe Hackintosh-ul construit cu mai bine de o săptămână în urmă, aseară am renunțat la el, inițial cu gândul că va fi ceva temporar, pentru a instala predecesorul său, respectiv 10.8 Mountain Lion.

OS X Mountain Lion

Instalarea a decurs normal, fără complicații, iar sistemul, și o spun după mai bine de 12 ore de utilizare, se mișcă mult mai bine, are un consum inferior de resurse (iar când spun asta mă refer strict la cantitatea de memorie RAM) dar, din păcate, timpul de oprire e ceva mai mare (sistemul necesită circa 15 secunde pentru a se opri în condițiile în care, după cum v-am și arătat de curând, cu Mavericks se oprea în mai puțin de 2 secunde).

Nu mă deranjează timpul de oprire, sincer vă spun, că-l opresc foarte rar, dar parcă mă „sâcâie” să știu că se poate și mai bine, dacă înțelegeți ce vreau să spun…

Ideea cu downgrade-ul la 10.8 are rădăcinile în forumurile oficiale Apple, loc în care am descoperit mii de utilizatori care, inclusiv de curând, după ce au înlocuit Mountain Lion cu Mavericks, au observat că 10.9 este mult mai pretențios cu hardware-ul sistemului, acaparează aproape dublul de resurse (CPU+RAM) și nici nu oferă performanța visată.

Pe Hackintosh n-ar fi trebuit să se întâmple altfel, cu atât mai puțin dacă vorbim de un sistem în care a fost instalat OS X-ul descărcat din App Store și nu o versiune a sistemului de operare OS X modificată „până în măduva oaselor”, cum ar fi iDeneb, iAtkos, etc, așa că am pus consumul mare de resurse pe seama sistemului de operare, capricios din fire și am descărcat și instalat 10.8.5 și da, chiar mă bucur că am făcut acest pas.

Consum de memorie RAM pe OS X 10.8 Mountain Lion

mountain lion ram

În condițiile în care în acest moment rulează iTunes, Photoshop și Firefox cu vreo 7 tab-uri deschise, OS X 10.8 Mountain Lion utilizează 1.31 GB de memorie RAM din cei 4 GB disponibili, la care se mai adaugă și 178 MB de memorie Swap (memorie virtuală).

Consum de memorie RAM pe OS X 10.9 Mavericks

OS X 10.9 Mavericks consuma dublul acestei cantități rulând doar iTunes și Safari cu 3 tab-uri deschise, dar lăsa intacți cei 4GB de memorie Swap.

mavericks ram

Așadar, diferențe foarte mari nu sunt, dar cele existente devin importante dacă vorbim de un sistem cu mai puțin de 4 GB de memorie RAM. E drept că în astfel de cazuri putem utiliza aplicații precum Memory Clean, configurate astfel încât să realizeze un „flush” atunci când sistemul rămâne cu mai puțin de 256 MB de memorie RAM disponibilă, dar asta nu este totuși soluția ideală de a rezolva problema.

5 Comentarii

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.