Cu câteva săptămâni în urmă, cineva mă întreba care e cel mai ieftin smartphone cu senzor de amprentă și neștiind să-i răspund, i-am recomandat să exploreze magazinele făcând uz de filtre. Da, știu, nu sunt eu când mi-e foame…
Dacă rețin bine, respectivul cititor nu dorea ca telefonul să-i fie deblocat de cei mici, deosebit de curioși din fire, cu atât mai puțin cu cât îl folosea doar pentru browsing, citit newsletters și la gestionarea mail-ului și a calendarului. Astăzi am aflat de promoția unui posibil candidat pentru cei care își doresc un smartphone cu prestații similare: Bluboo Xfire 2.
Fabricantul, trebuie să recunosc, mi-e total necunoscut. Până astăzi, când am aflat de el din newsletter-ul de la GearBest, nici nu știam de existența sa, dar judecând după review-urile modelelor anterioare produse, se poziționează pe piață undeva între Doogee și Ulefone.
Bluboo, prin produsele sale, nu surprinde cu specificații de top, că nu vânează acest gen de public, fiind mai degrabă tipul de producător care aduce, punctual, caracteristici pe care le-am regăsi de regulă doar la vârfurile de gamă, cum ar fi calitatea materialelor din care este executată carcasa, a îmbinărilor și finisajelor acesteia, senzori de amprentă, etc.
Bluboo Xfire 2, conform fabricantului pe care, din căutările efectuate, n-am reușit să găsesc motive să-l contrazic, e cel mai ieftin smartphone cu senzor de amprentă. Carcasa metalică reprezintă un alt motiv pentru care l-am putea prefera în detrimentul altei alternative din gama sa de preț și cu aceleași prestații dpdv al performanțelor.
Dacă tot am adus vorba de performanțe, de la un smartphone care costă sub 70$ nu te poți aștepta la prea multe, nici măcar la o cameră foto mai bună, chiar și în condițiile în care am ignora complet prezența senzorului de amprente și carcasa. Luați drept exemplu iNew U5, care costă cu 30$ mai mult și oferă în plus doar un procesor x64 și o cameră foto de 8 Mpx.
Specificații tehnice
Dimensiuni | 142 mm x 70 mm x 76 mm, 135 gr |
Display | 5″ IPS HD (1280 x 720), 2.5D |
CPU | MTK6580 Quad Core de 1.3 GHz |
GPU | Mali-400 MP |
Memorie | 1GB RAM + 8GB ROM + slot MicroSD de până la 32GB |
Sistem de operare | Android 5.1 Lollipop |
Foto | 5.0MP (SW 8.0MP) cu flash LED și 2.0MP (SW 5.0MP) |
Conectivitate | NFC, WLAN (802.11 b/g/n), Bluetooth 2.0, Micro USB, OTG, Mirco SIM |
Rețea | 2G (GSM 850/900/1800/1900MHz), 3G (WCDMA 850/2100MHz), Dual SIM |
Senzori | senzor de amprentă, proximitate, busolă, giroscop, luminozitate |
Baterie | 2150 mAh Li-POL |
Altele | Radio FM, GPS, led de notificare, carcasă metalică, Servicii Google Play |
Preț | 73.86$ / 59,99$* |
După cum spuneam, nimic surprinzător dpdv al hardware-ului. Bluboo Xfire 2 dispune doar de strictul necesar pentru funcționarea în condiții bune a Android și a aplicațiilor, dar pe care nu l-aș recomanda cuiva care speră la jocuri pretențioase.
Al doilea preț afișat este valabil pentru un număr limitat de unități, în cadrul unei campanii a magazinului GearBest, campanie din care mai fac parte, tot la preț bun, și alte device-uri produse de același fabricant, printre care și smartwatch-ul Bluboo U.
Este un telefon interesant din prisma prețului, dar eu as recomanda Xiaomi redmi 3 sau Lenovo lemon 3. Bine, pot costa și dublu, dar dacă îl găsești la promoție la 100 și ceva de dolari (cam cat costa și-n fabrica ambele modele) sunt mai atractive pe termen lung(nu mai pun la socoteala cei 4000 de mA ai lui redmi 3).