Boxă bluetooth pentru smartphone, tabletă sau laptop

Una dintre achizițiile făcute în ultima vreme și pe care nu le regret este boxa bluetooth Avantree Pluto Air, un companion perfect pentru smartphone-ul, tableta sau laptopul ale căror difuzoare nu sunt chiar cele mai bune de pe piață.

Eu am cumpărat-o pentru că mi-am făcut un obicei din a începe ziua urmărind pe smartphone principalele știri ale zilei pe Digi24, sau reluarea emisiunii Starea Nației, iar difuzoarele smartphone-ului nu sunt suficient de puternice încât să acopere zgomotul periuței de dinți, foșniturile pungii cu cereale și alte zgomote făcute în timpul preparării micului dejun și-al cafelei.

boxa bluetooth pentru smartphone

Boxa portabilă Avantree Pluto Air se conectează la smartphone, tabletă sau laptop prin bluetooth sau, dacă dorim utilizarea acestei conexiuni ori nu se dispune de ea, prin intermediul cablului care are la ambele capete o mufă jack de 3.5 mm.

Acumulatorul Li-ion de 400 mAh ofera micței boxei o autonomie de puțin peste 4 ore dacă se folosește conexiunea bluetooth și volumul dispozitivului este setat la maximum. În schimb, dacă boxa se folosește conectată la smartphone folosind cablul audio, aceasta poate fi folosită fără întrerupere și la toată capacitatea circa 6 ore.

Specificații tehnice

  • Putere: 2.2 W
  • Tensiunea de reîncărcare: 5V, 500 mA.
  • Timp de încărcare 90 min.
  • Capacitate acumulator li-ion: 400 mAh
  • Conexiuni: Bluetooth, Jack 3.5 mm și micro-USB (pentru reîncărcare)
  • Rază de acțiune Bluetooth: 10 m.
  • Lungime cablu audio:  1 m.
  • Lungime cablu USB » micro-USB: 60 cm.
  • Reglaj volum: Nu.
  • Funcționare în timpul reîncărcării acumulatorului: Da.
  • Buton de oprire, funcționare în modul bluetooth și modul jack.

avantree hybrid bluetooth speaker

Avantree Pluto Air este construită din plastic de o foarte bună calitate, stă foarte bine la capitolul finisaje și are baza protejată parțial cu silicon. Acesta nu doar protejează baza boxei de zgârieturi, ci îi oferă și o aderență foarte bună pe suprafețele lucioase.

boxa bluetooth pentru smartphone, tableta sau laptop

Calitatea sunetului este incredibilă. De la joase la înalte, toate sunetele sunt redate clar, cu mult peste așteptările pe care le-ai putea avea de la un gadget de aceste dimensiuni. E de regretat totuși absența potențiometrului, în lipsa acestuia ajustarea volumului făcându-se doar de la controalele de volum ale dispozitivul la care este conectată.

Trăgând linie, Avantree Pluto Air e una dintre cele mai bune alegeri pe care le puteți face în materie de boxe portabile pentru smartphones, tablete, laptop-uri și ultrabook-uri de gamă medie. În plus, dacă plănuiați achiziția unui astfel de gadget în viitorul apropiat, astăzi o puteți achiziționa de la eMag cu 50% reducere!