Problemele boxelor Logitech 5.1 Z506

Am pus de mult ochii pe boxele Logitech 5.1 Z506, dar prețul cu care sunt comercializate online mi s-a părut exagerat. Vorbim totuși de Logitech, adică de mult brand și puțină calitate, cel puțin așa stau lucrurile când vine vorba de boxe; vă explic imediat și de ce spun asta, de moment să vă dau vestea: dacă ați pus ochii pe ele, dar 350 de lei vi se pare mult, le găsiți în Carrefour la 250 de lei, adică cu 100 de lei mai puțin decât la eMag și restul. Nu e vorba de boxe expuse și pipăite de toată lumea, ci de produse noi, sigilate.

Logitech 5.1 Z506

Logitech 2.1 S220 au fost primele mele boxe Logitech. Sunet de calitate, mult peste ce te puteai aștepta de la niște boxe de 120 de lei, dar am observat o problemă din primul moment: îmbinările laturilor subwoofer-ului. Ce era să fac, retur pentru niște boxe de 120 lei?

Da, știu, mulți ar fi făcut-o, dar eu am preferat să cumpăr Picătura și să rezolv problema. Câteva luni mai târziu am văzut aceleași boxe la un amic, le cumpărase de la alt magazin, tot online, dar mi-a spus că a descoperit aceeași problemă și chiar mi-a arătat urmele de aracet și Super Glue.

Curioși, am căutat alte exemple pe Internet și am găsit exact ceea ce presupuneți: alte persoane cu aceeași problemă, ce relatau că au aplicat același remediu. Cu alte cuvinte aș fi făcut retur degeaba, doar pentru a primi în schimb alt produs cu aceeași problemă.


Ajung azi acasă cu Z506. Despachetez și văd asta:

Boxe Logitech Z506

Mai rău, nu era unicul colț care arăta așa. M-am gândit, m-am răzgândit, apoi am făcut cale întoarsă la Carrefour și le-am prezentat problema. N-au comentat nimic, pur și simplu au spus că-mi dau alt produs. Am ales altă cutie, am cerut să probeze sistemul și, cu ocazia asta, am investigat îmbinările, scutur încet, rând pe rând, subwoofer-ul și sateliții, nu aud zdrăngăneli, spun OK, termin socotelile cu tipul care se „ocupa de caz” și pornesc spre casă.

Ajung acasă, despachetez, mai iau o dată colțurile la puricat, verific fiecare satelit în parte, montez, conectez sistemul la PC, dau bass și-aștept. După vreo 5 minute se aude „pâc” și începe să brâie ceva pe fundal. Opresc rapid sistemul apoi realizez că nu e nicio problemă, că dacă începe să iasă fum am stingător și, în fond și la urma urmei, timpul nu e pierdut pentru a face retur.

Fum nu iasă, bârâitul se aude doar uneori, dar fin de tot. Mă scarpin în barbă, în cap, mă uit spre boxă cu privirea unuia care pare că știe despre ce e vorba, opresc sistemul și scutur încetișor subwoofer-ul. Se aude tic-tic, tic-tic… Ceas nu e!, îmi zic în gând. Oare ce-o putea fi?

Răstorn subwoofer-ul cu orificiul de aerisire în sus și încerc să văd ce anume joacă. După câteva încercări reușesc să aduc în raza vizuală asta:

bucata de lemn in logitech

Apropo, moneda am pus-o eu alături ca să vă dați seama despre ce dimensiuni vorbim. Leațul l-am scos cu o pensetă și mi-am văzut de ale mele. 3 ore mai târziu sistemul încă funcționa fără probleme ținut cu bass-ul la maximum. Am oprit tot, am dat fuga la magazin, am luat o Picătura și am avut grijă ca lichidul să ajungă în toate îmbinările, iar laturile să rămână presate până acesta se usucă. Mda, știu, naiba s-o ia de garanție…

Dacă ar fi să țin cont doar de sunet, raportul calitate/preț al acestor boxe ar fi de 8/10. Evident, mă refer la pretul cu care acestea sunt vândute de eMag, evoMag, PC Garage și restul, adică 350 lei. Pentru 250 lei, raportul ar fi 10/10. Din păcate, pe lângă banii pe care-i dați pe boxe mai aveți nevoie fie de mult noroc, fie de mult Super Glue. Așadar, nu vă pot recomanda să le cumpărați.

12 Comentarii

  1. asa-i in tara noastra, multi bani pt servicii putine, candva se vor schimba lucrurile si la noi, dar mai avem un pic de asteptat.

    1. Nu e vorba de România, ci de calitatea unui produs. Sunt sigur că aveam nevoie de noroc și dacă le-aș fi cumpărat din Germania.

  2. Sal, am si eu astfel de boxe achizitionate impreuna cu un laptop, de la Media Galaxy ( chipurile, cica erau gratuite la oferta laptopului ) si pot sa-ti marturisesc ca arata foarte bine, nu am gasit nici un fel de defecte la ele si chiar functioneaza foarte bine. Acuma depinde si de norocul fiecaruia sau nu stiu ce sa zic, aunci cand cumperi un lucru mai de valoare trebuie de verificat foarte amanuntit produsul, sa nu aibe vreo hiba sau altceva. Eu sunt multumit de ele.

    1. Dar totuși, norocul n-ar trebui să fie un factor important atunci când îți cumperi ceva.

  3. Eu am un X-530 si m-ai facut curios si chiar l-am examinat 😀 . Imbinaturile sunt foarte ok, desi il detin de aproximativ 8 ani, dar in schimb la al meu au cedat mufele jack. A trebuit sa le inlocuiesc pentru a beneficia din nou de sonor pe toti 5 satelitii. 🙂

    1. Problema asta cu mufele jack să știi că am întâlnit-o și la Genius, Moxin se plângea de ea chiar zilele trecute.

  4. eu folosesc Logitech z906 si zic eu are problem cu satelitii care sunt prea mici si daca ii dau volum cam la 80% ca pana pe aici se aude clar ,imi miroare a fum din difuzoarele satelitilor, subwooferul este super

  5. Și eu am cumpărat acest model și pot să spun că am rămas dezamăgit.Menționez că e un z506 cumpărat din Italia nou sigilat.La început toate bune si frumoase se auzea bine,când am ridicat volumul la 40% și bassul la 60 % început să pârâie subwoofer-ul sateliții pot spune că sunt acceptabili dar sub’ în nici un caz iarăși wooferul e construit prost suspensia de la membrană e foarte sesibilă,până la urmă m-am enervat și i-am făcut o altă cutie separat pentru amply și dubwooferul a rămas in cutia originală apoi am avut niște rezulatate cât de cât decente.

  6. Unde ați găsit la pretu de 120 lei că eu am căutat chiar și an Rusia la pretu de 350 sau 400 lei datini și mie cinci unde lat găsit așa eftin

Lasă un răspuns

*