Dragă Buhnici, îți spun eu de ce n-au telefoanele Meizu magazinul Google Play

Din câte înțeleg din clipul postat de tine, pe care îl pun mai jos la dispoziția cititorilor acestui blog, Matei și-a cumpărat, de la QuickMobile, un Meizu MX4 Pro cu încărcător inutilizabil în România și fără magazinul de aplicații Google Play.

În primul rând, însă tu știi asta deja, Google și serviciile sale au interdicție în China. Astfel, un fabricant care produce dispozitive cu Android pentru a le vinde pe teritoriul acestei țări, nu va introduce în firmware-ul local serviciile Google Play; ar fi o pierdere de timp.

Pentru piața internațională, Meizu a dezvoltat alte două versiuni a Flyme OS, numite generic „Global” sau „International”, și pune la dispoziția clienților și retailerilor autorizați, dispozitive care le au preinstalate, ușor de identificat. Acestea au integrate serviciile Google Play.

International Edition

Cei de la QuickMobile, și vorbesc din proprie experiență, habar n-au de acest aspect. Ei aud că un telefon chinezesc este bun, se asigură —dpdv al construcției acestuia— că nu le va da bătăi de cap acoperite de garanție, apoi îl importă și comercializează, neoficial, în România.

Dacă cei de la QuickMobile ar depune un minimum de efort pentru a importa doar dispozitive destinate pieței occidentale (care vin cu încărcătoare utilizabile în UE, cu Google Play și fără aplicațiile chinezești), nici video-ul tău, și nici acest răspuns indirect, n-ar fi existat.

Dar QuickMobile vrea să vândă ceva. Punct. Îi doare în cot de clienți, pe care încearcă să-i câștige prin publicitate neplătită, obținută șantajând bloggeri și/sau jurnaliști, nicidecum prin calitatea serviciilor oferite, cum ar fi sănătos și, firește, de preferat.

Sper să-mi scuzi impertinența de a îndrăzni să-ți ofer aceste explicații de care, sunt convins, nu aveai nevoie, dar, din respect pentru cei care ne urmăresc, care ți-au văzut video-ul însă n-au înțeles mare lucru, m-am simțit obligat să nu tac.

screenshot_359

  1. Îmi place să cred că mă ocup cu informarea corectă, detaliată și pe înțelesul tuturor. Eu, in loc să-i spun cuiva, oricui, să nu cumpere nimic, prefer să-i spun de ce anume să țină cont atunci când cumpără, dar și ce riscuri își asumă atunci când o face.
  2. Dacă îți spun, va trebui să te ucid.
  3. Dacă n-ar fi funcționat de la bun început, telefonul achiziționat de mine ar fi făcut retur. Iar dacă magazinul mi-ar fi respins această cerere (ceea ce eu, unul, n-am întâlnit, deși comand des din China), aș fi avut soluții. Oricum, stai liniștit, n-aș fi pierdut nici un bănuț.

Sfaturi pentru cititori

  • Nu cumpărați, indiferent de țara în care vă aflați, un dispozitiv, oricare ar fi el, înainte de a citi sau urmări cel puțin două recenzii locale. Recenziile locale sunt importante, iar asta deoarece nici un individ cu mai mult de doi neuroni și un gram de onestitate nu vă va recomanda să achiziționați un dispozitiv inutilizabil în acea țară.
  • Atunci când cumpărați din China, sau din depozitele retailerilor chinezi aflate pe teritoriile UE, dispozitive cu Android, asigurați-vă că optați pentru versiunile internaționale. Dacă magazinul nu specifică, aruncați o privire în recenziile lăsate la respectivul dispozitiv, de către cei care l-au achiziționat deja, la cel puțin alte trei magazine.
  • Din România achiziționați de la magazine cunoscute, nicidecum de la bișnițari sau persoane fizice, dacă nu aveți garanția că nu vor fi probleme. Astfel, dacă dispozitivul respectiv nu funcționează, aveți, legal, 14 zile la dispoziție să faceți retur.
  • Când cumpărați ceva din China, plătiți doar cu PayPal!!!

Eu sunt mare fan al retailerilor chinezi, dar asta se deduce cu ușurință din articolele postate pe blog de-a lungul timpului, însă niciodată n-am avut probleme. E drept, mă documentez înainte de a scoate portofelul și, cel mai important, îmi aleg cu grijă sursele.

36 Comentarii

  1. Cu ocazia asta iti transmit sincerele mele multumiri Cristian. Iti urmaresc blogul din 2011 si pot spune ca articolele tale sunt unul dintre motivele care m-au facut sa nu pic in aceasta manipulare media. Iti raman recunoscator pentru toate cate am invatat de pe acest blog.

  2. că tot venii vorba de a cumpăra chestii de pe site’urile de afară … eu era (acum nu sunt sigur) să îmi cumpăr Letv Le Max Pro care a aparut acum în Ianuarie, si la cum arată si specificații merită banii (zic eu), însă sunt reținut în prezența Garanției. Dacă cumpăr de pe gearbest ori alte site’uri și nu primesc Garanție … ce fac? Practic ramân cu buza’umflată …

    1. Unele magazine și fabricanți și-au deschis depozite și service-uri în UE și Rusia. Oricum ar fi, cu buza umflată nu rămâneai. În cazul GearBest de exemplu, ai o garanție de 12 luni.

      Buhnici întreba, într-un comentariu, ce faci dacă produsul sosește defect.

      Ține cont că PayPal te ajută să-ți recuperezi banii timp de 6 luni. Dacă primești produsul defect, sau dacă în astea 6 luni apar probleme, iar vânzătorul te ignoră, reclami la PayPal, dar cu „buza umflată” nu rămâi, asta e clar.

      E drept, poate ai ghinionul ca după cele 6 luni să explodeze procesorul, sau display-ul, sau slotul SIM, caz în care rămâi la mila magazinului.

      Nu îți spun să cumperi din China sau de aici, cumpără de unde consideri că e mai bine și te lasă să dormi liniștit noaptea. Eu, decât să dau 5-600 de lei în plus (uneori chiar mai mult) doar pentru a beneficia de garanție, prefer să risc. Dacă am (ne)norocul să pleznească în primele 6 luni, îmi primesc banii înapoi sigur. Dacă pleznește după, iar cu magazinul și fabricantul nu ajung la un consens, va trebui să plătesc pentru a-l repara, dar acesta e un risc pe care mi l-am asumat din primul moment.

    2. Mi-am cumparat un Acer Liquid E700 cu 200€ de la MediaMarkt Belgia. L-am stricat dupa 7 luni de zile. Apoi mi-am luat un Lenovo S60 cu 1000 lei din Altex Ploiesti. L-am stricat dupa 6 luni. La Acer s-a dus difuzorul si microfonul, iar la Lenovo doar microfonul. Ceea ce vreau sa zic e ca mi s-a rupt mie de garantie. Daca le duceam, trebuia sa stau cred ca vreo luna sa astept sa imi schimbe un rahat de microfon sau difuzor. La cat costa astea de pe GearBest sau site-uri din China, chiar vrei garantie? Nu-i mai simplu sa-ti iei altul?
      Acum am un Huawei Ascend P8. A costat cat ambele de mai sus. Sunt curios cat duce.. un an?? 🙂

    3. În cazurile expuse de tine nu e mai simplu să-ți iei altul. Mergi cu ele la un service autorizat și, în cazul tău, cu cel mult 15€ le-ai reparat și durează doar câteva ore. Doar zic… 🙂

  3. Am luat un Doogee F5 din Londra (Chinezesc telefonul) cu 100 de £ nou in cutie si as vrea sa spun ca acel telefon pe care l-am luat nu-i pentru orice utilizator obisnuit cum fac cei de la Samsung telefoanele… De asta se si justifica pretul la Samsung + firma. Daca ai cateva cunostinte poti sa rootezi telefonul far probleme, updateuri la soft am primit in fiecare luna aproape aaa si da la inceput venise in chineza si intr-o hartiuta din manual mi-a aratat cum sa shimb telefonul in alta limba. Dar oameni buni daca aveti o fobie fata de firmele chinezesti nu va mai bagati ca musca in lapte… telefonu pe care Buhnici l-a prezentat se putea rezolva foarte usor punand alta apicatie de store si cumpararea altui incarcator de 5v si 2a pe care il gasesti prin pietele Bucurestiului. Eu am avut numai telefoane chinezesti din cauza pretului si modului de utilizare… nu-ti poti lua un s6 daca folosesti connectbot si un browser sa folosesti webminul sau sa verifici starea masinilor virtuale…. orice telefon cu android poate sa faca asta…

    1. Resoftarea nu se face tocmai simplu (am descris aici procedura pentru MX5), dar nu e la îndemâna oricui. Tocmai din acest motiv recomand achiziționarea de modele cu Serviciile Google Play preinstalate.

      Referitor la Doogee, e fabricant importat și comercializat în Europa de diverși operatori telecom (în Ro am văzut telefoane Doogee cu sigla Vodafone), așadar, n-ai de ce să ai emoții la achiziționarea sa.

    2. !”nu-i pentru orice utilizator obișnuit cum fac cei de la Samsung telefoanele” Nu am înțeles absolut nimic din ce încerci să spui. Am citi de trei ori și..numai nonsensuri. Ce știu e faptul că toți care dau o raită prin Anglia vin cu multe ifose, și cu telefoane cu 4 operațiuni!!! care nu sunt pentru muritorii de rând.

    3. MTk-urile au compatibilitate din urma (backward compatibility) si pot fi adaptate la aproape orice tip de firmware ceea ce la Samsung nu poti face asta… si plus fata de asta costul este de 2 3 ori mai mic fata decat un samsung… anul asta va aparea S7 deci? S6-le va intra in anonimat si toti utilizatorii de rand vor fi uluiti de noul S7…. Zborurile internationale cu avionul in UE sunt foarte accesibile dus si intors… 300 de lei un bilet low cost… ii un moft chestia asta? Depinde cu ce oameni ai avut de a face tu de ai vazut ifosele alea… nu toti romanii sunt asa majoritatea dintre romani muncesc acolo si isi vad de treaba lor… Nu generaliza ca sa nu fi si tu generalizat.

  4. Buhnici? Quickmobile?! Pfff, îți pierzi vremea scriind despre așa ceva. Ăia de la Quickmobile se băteau cu pumnii-n piept, acu ceva luni, că intră pe piața europeană, bla, bla. Dar magazinul lor online are probleme mari + alte metehne legate de firna-soră pe numele său Quickservice. Cu apucături de genul ăsta, nu cred că o să fie prea mari retalieri de talie europeană.

    1. De Quickservice am auzit niște chestii urâte rău de tot, dar am constat că mulți cumpără de la ei pentru livrarea rapidă (inclusiv din depozite UE, un telefon comandat de la chinezi îți sosește într-o săptămână doar dacă ai cerut livrarea prin curier rapid, altfel aștepți liniștit 2-3 săptămâni), garanția de retur și prețurile mai mici decât la ceilalți..

  5. Nu inţeleg totuşi bătaia pe producătorii chinezi ??
    Aveţi procent la vânzare sau comision ??

    Sincer, te urmăream cu mare plăcere până să vii cu chestii de genul ” cumpăraţi de la X sau Y ” !
    Îmi este dor de review-urile tale de acum câteva luni. Review-uri obiective. Asta îmi doresc de la tine. Nu influenţate de comision.

    1. Review-uri scriu doar de când am acceptat să primesc produse în teste, adică de acum câteva luni (4, mai precis), și le scriu analizând telefoanele la fel ca-n prima zi. Așadar, mă confunzi, e clar că nu ți-au plăcut niciodată.

      Nu se bate nimeni cu nimeni. Buhnici spunea, greșit, că nu recomandă achiziționarea „de pe piața gri” fiindcă riști să-ți cumperi un telefonul fără Google Play, sugerând că asta ar indica faptul că telefonul n-ar fi îndeplinit cerințele pentru a obține licențierea de către Google. Eu doar am explicat motivele pentru care un smartphone Meizu ajunge în România, importat și comercializat legal, fără Google Play.

      Cât despre magazine, am recomandat întotdeauna magazinul cu cele mai mici prețuri, dintre cele de la care eu, sau apropiați mie, am comandat și am fost mulțumiți. Printre acestea se află GearBest, GizTop, Geekbuying și Banggood. Chiar dacă am anunțat disponibilitatea la un magazin, când am găsit respectivul produs mai ieftin, la oricare dintre celelalte 3, l-am recomandat în comentarii pe cel cu preț mai redus și/sau stock în UE.

      Și ca să îți răspund la a doua întrebare, nu, n-am comision din vânzări. Dacă nu te convinge răspunsul meu, analizează link-ul și vei vedea că nu e contorizat în vreun fel, nu există cookie-uri de urmărire și nici nu e link de afiliere. Singurul avantaj e că unele telefoane primite la review le pot păstra și oferi cadou pe blog.

    2. Poate m-am exprimat eu gresit, dar cand am spus ” Îmi este dor de review-urile tale de acum câteva luni.” faceam referire la review-urile la Windows ( in special ).

      Pentru acest lucru am site-ul tau pus in bookmars.
      Si imi doresc sa-l pastrez acolo. 😉

    3. În cazul acesta, te poți abona doar la categoria Windows, cu RSS Reader-ul favorit, și așa nu te mai stresez cu articole despre tot ce mă pasionează.

      După 3 ani în care am scris predominant despre Windows, am ajuns la concluzia că e imposibil să cresc blogul păstrând formatul. În primul rând, lipsa reacțiilor m-au descurajat să continui, că la astfel de articole cititorii comentează doar dacă n-au înțeles ceva sau dacă au probleme. Share la articole nu dădea nimeni, că „oricum nu contează și mi-e lene, ăsta oricum scrie”. Anunțurile blocate, logic, că „așa e normal”, iar pentru fiecare link de afiliere îmi luam neapărat câteva înjurături. Întotdeauna se găsea un „Gheorghe” speriat că o să pot să plătesc hostingul la sfârșit de lună.

      Când am văzut cum stau lucrurile, aveam de ales între a scrie despre tot ce-mi place, când și cum îmi face plăcere, sau închide șandramaua. Am ales prima variantă. În mod neașteptat, la nici trei luni după luarea acestei decizii vizitele și afișările s-au dublat și, respectiv, triplat; bounce rate-ul a scăzut cu aproape 40%, iar eu am redescoperit pasiunea pentru blogging. Am pierdut mulți cititori fideli, dar locul le-a fost luat de alții, de unii pentru care a comenta, a-și semna comentariile cu o adresă de email reală și a distribui un articol, nu reprezintă un efort prea mare.

      Pentru a da bine, ar fi trebuit să-mi cer scuze și să-ți promit articole despre Windows mai dese, dar am ales să fiu sincer.

  6. Am comandat in octombrie de pe everbuying un Leagoo Alfa 5 care costa la precomanda 47 de dolari, acum pretul lui fiind de 60. A fost prima comanda facuta in China si m-am bucurat de pretul mic crezand ca fac o afacere. Telefonul a sosit abia acum 3 saptamani, iar dupa o saptamana de stat prin vama noastra, am mers si l-am ridicat. Ajuns acasa il scot din cutie si constat ca in setarile aplicatiei de camera aceasta avea rezolutia de 5 MP in loc de 8 cat scria in specificatii. Dau actualizare software, se instaleaza si apoi vad ca apare ca fiind de 8. Intorc telefonul sa il studiez si vad ca are un punct de vopsea sarit de pe capacul din spate si niste bule de aer sub vopsea. Incerc sa imping acel aer inspre margine insa vopseaua sare de pe capac. La masina am un suport de la Clingo pe care poti lipi orice dispozitiv. Am pus telefonul acolo sa testez gps-ul si cand il dezlipesc de acolo, toata vopseaua era lipita de suport,,,, Nu mi-a ramas decat sa cojesc toata vopseaua, iar capacul din auria a devenit alb. Le-am dat mail, au inteles ce s-a intamplat si mi-au oferit 30% din suma inapoi sau trebuia sa trimit telefonul inapoi ca sa primesc toti banii. Am ales prima varianta ca nu avea rost doar pentru un capac sa il trimit inapoi pe cheltuiala mea. De cei 14 dolari care mi i-au returnat am comandat o husa pentru el si o bratara Xiaomi. Revenind la telefon, in ultimele zile incepuse ecranul sa faca figuri in sensul ca afisa niste dungi verzi si albastre si trebuia repornit ca sa isi revina. Ieri s-a facut albastru de tot si asa a ramas, nu mai afiseaza nimic altceva. Am deschis ticket la ei sa vedem cu ce solutie vin de data asta. Daca esti interesat de un articol cu cazul meu, lasa-mi un e-mail si iti dau toate detaliile pentru ca e mai mult de povestit!

    1. De la magazinul respectiv n-am comandat nimic până acum, că m-au descurajat experiențele neplăcute descrise de alții, deși în cazul de față principala vină cade asupra fabricantului. Firește că sunt interesat de fotografii și deznodământ. Mă poți contacta la această adresă de email.

  7. Măi oameni buni, Buhnici e vedetă de la Pro, ce nu-nțelegeți? 🙂 Ei trăiesc în altă lume. Și românul verde și-ar cumpăra ceea ce își dorește dacă și-ar permite…
    Iar dacă priviți mai atenți fața „victimei”, nu vi se pare că totul e aranjament? Omul ăla (Matei), mimează dar nu prea-i iese 🙂 Iar dacă într-adevăr este o „victimă”, ar putea să își instaleze Google Play, că nu e mare lucru.
    PS – Buhnici are el mai multe gafe la activ…

  8. Vad ca nimeni nu subliniaza un lucru important, evident fiind punctul meu de vedere imi pare si pertinent, dar voi decideti :
    Buhnici spune „esti un pro si stii sa le gadili ?”
    Asta in traducere .. google ar insemna „te pricepi si stii sa faci setarile sau ce e de cuviinta sa mearga ce si cum vrei tu ?”
    Dar tu, Buhnici, din declaratia TA, nu esti un pro, atunci nu cumva vorbesti fara sa stii despre ce ??
    Un punct de vedere de bun simt spune ca daca dai sfaturi in orice domeniu sau despre orice, e musai sa fi pro, Buhnici, altfel vorbesti sa nu adormi, sau mai rau sa nu adoarma ascultatorii, si nu poti spune lucruri interesante despre acel subiect decat accidental.

    Numai de bine.

    1. E vorba despre ce ar face tatăl tău, sau al meu, dacă și-ar cumpăra respectivul telefon, nicidecum despre ce știu eu, el, ori tu.

  9. Acum serios de inteleg ce face buhnici asta,oare ii este ciuda ce specificatii au telefoanele din china?
    M-am uitat atent la video,pune degetul scarbit pe ecran de zici ca-i … ,serios?

  10. Cum poti fi altfel decat ingretosat daca trebuie sa pui degetelul tau princiar in balega aia de gadget chinezesc …daca nu e brand, e prost, mentalitate de cretin rasfatatdar astia nu au vina – asa i-a nascut mama lor- cretinitatea este o stare medicala nu o vina, dar in cazul lui si mai rau , de rauvoitor ce inseala pe cel ce nu se pricepe, pozand in binevoitor priceput ce fereste omul de rand de inselatorii chinezesti.
    Dupa care vine intre cei ce se pricep si recunoaste ca nu e pro, onomatopeea „pro” ma inbolnaveste, a fost in pat cu toate si cu toti de prea multi ani.
    Cristian, taticii nostri cred ca ne-ar intreba inainte de a cumpara, si cand nu ar pricepe ceva, la fel.

  11. Salut,

    Ma bate gandul sa imi achizitionez de la quickmobile un MX4 Pro 16 GB – pret 1.139. Ai idee cum as putea sa stiu daca acest dispozitiv a fost destinat pietei internationale? Nu prea ma pricep cu resoftari si lucruri de genul.
    Pe site apare la cod producator:M462U … am cautat pe google dar nu ma lamureste prea mult…

    1. E vorba de modelul cu firmware special pentru operatorul China Unicom, cu care venea și MX5-ul meu, deci n-are serviciile Google. Da, îi poate fi schimbat firmware-ul și nu este complicat, dar îți recomand să cauți versiunea I.

    2. 🙂 Având în vedere că e legal 100% să ceri returnarea produsului, nu văd de ce aș avea emoții.

  12. Cat nu se poate de gresit. Sa comanzi de la gearbeast si sa te astepti la garantie e un test de curaj. E o chestiune de noroc daca iti ajunge comanda, sa l trimiţi inapoi cel putin pentru mine e ca si cum l as arunca in fântână. Si asa ma abureau ca… hai sa iti dam jumătate din suma etc..( mi au pierdut un telefon ) unul a venit cu un incarcator de 1 euro care s a ars de la prima utilizare, cel original fiind îndeparata din pachet.. „m au ajutat” oferindu mi un incrcator european , cu toate ca am mai avut telefoane chinezesti si m am descurcat de minune cu adaptorul ( xiaomi mi 3 ) . Sincer nu as mai comanda de pe nici un site din afara lucruri cu valoare mai mare. Pt ca din experienta va spun, nu se merita aşteptarea si neliniştea. Ultimul telefon achizitionat ( pandit la oferta ) Meizu pro 5 luat din romania de la ihunt…. livrat in 48 de ore de la comanda… sincer alta treaba. Daca vorbim de 100-200 lei diferenţă, atunci nu va complicaţi viata ( doar daca doriţi senzaţii mai aparte cu banii vostri )

Lasă un răspuns

*