Cască Bluetooth de la Xiaomi

De mai bine de o săptămână folosesc o cască Bluetooth 4.1 de la Xiaomi. Am cumpărat-o de la F64 fiindcă n-aveam timp să aștept după Poșta Română, după BSI și chinezi pentru o diferență de doar 20 lei. M-am obișnuit rapid atât cu ea, cât și cu chinezoaica din ea.

casca bluetooth xiaomi

Are (cântărită personal pentru a mă convinge), doar 6 grame! Vocea interlocutorului se aude foarte bine și nici el nu te aude rău dacă nu te îndepărtezi prea mult de telefon (7-8 m, sau în spatele a cel mult un perete). Vine însoțită de trei „capace” de silicon de dimensiuni diferite.

În cutie se mai află și un cablu USB-MicroUSB pentru încărcarea sa, dar și un ghid rapid de utilizare, singurul său minus fiind acela că indicațiile sunt în chineză, doar pozele sunt în română…

Tot chineză vorbește și domnișoara din ea, cea care te anunță, se pare, deși nu bag mâna în foc, că ai conectat casca la telefon, că te sună cineva, sau că a venit momentul să o conectezi la încărcător.

Conform fișei tehnice, în interiorul căștii Bluetooth de la Xiaomi se află un acumulator de 50 mAh care asigură 5h de convorbiri sau 180 de ore de așteptare. Încărcarea se face la 5V (200mA), caz în care va dura circa 2h. Eu o încarc la 2A și în maximum 30 de minute ajunge la capacitate maximă.

Difuzorul nu trebuie introdus în ureche precum cel al unei căști In-Ear, caz în care tortița de sprijin din dotarea ei nu și-ar mai avea rostul, iar în maximum 10 minute te-ai alege cu dureri, semn că nu o folosești cum trebuie sau capacul de silicon montat pe difuzor este prea mare pentru urechea ta.

Fiind ușoară, ai permanent senzația că o pierzi, dar stă surprinzător de bine, niciodată nu mi-a căzut purtând-o exact așa cum și-au imaginat că o vom face inginerii care au proiectat-o. Cel mai greu e până te obișnuiești cu senzația permanentă că oricând îți poate zbura din ureche.

4 Comentarii

  1. Mi se pare urata, si nici nu inteleg cum sta in ureche. Eu folosesc un plantronics m25 care are si o clema transparenta care tine fixa casca. Autonomie de aprox 12 ore si-mi vorbeste in engleza :D. In orice caz, te dor urechile de la asa ceva. Eu o mut foarte des de pe o parte pe cealalta.

  2. Se poate asculta si muzica prin casca ? Am o casca platronics prin care pot asculta muzica dar nu mai tine bateria.

Lasă un răspuns

*