Cum se deschide linia de comandă (Command Prompt) în locația curentă sau într-un folder anume

Pentru realizarea anumitor acțiuni via linia de comandă, uneori este necesară accesarea anumitor foldere. De exemplu, facem acest lucru atunci când în interiorul unui folder se află executabilul necesar ducerii la bun sfârșit a acțiunilor dorite. Bineînțeles, putem accesa în linia orice folder aflat pe Hard Disk cu ajutorul comenzii cd urmată de calea folderului, însă există o metodă mult mai simplă de realizare a acestei acțiuni:

open command window here

Dacă facem click dreapta pe un folder în timp ce menținem apăsată tasta Shift, meniul contextual va afișa câteva opțiuni noi, respectiv „Open in new process„, „Open command window here” (opțiunea care ne interesează pe noi) și „Copy as path„.

De asemenea, dacă după accesarea unui folder facem click dreapta în interiorul acestuia în timp ce ținem apăsată tasta Shift, în partea inferioară a meniului contextual vom găsi opțiunea „Open command window here„.

open command window here in folder

Indiferent ce variantă vom alege dintre cele două de mai sus, rezultatul va fi același, respectiv linia de comandă (command prompt) se va deschide în folderul specificat sau în cel în interiorul căruia am efectuat click dreapta.

Command prompt deschis in folder

Am ținut neapărat să prezint această metodă de accesare a liniei de comandă deoarece în viitorul apropriat plănuiesc publicarea unor trucuri care nu pot fi puse în aplicare altfel decât accesând folderul asupra căruia dorim realizarea acțiunilor. În plus, consider că e o informație utilă, bine de știut de către orice utilizator de Windows.

Dacă v-a plăcut acest truc și vreți să cunoașteți mai multe trucuri asemănătoare, vă invit să vizitați arhiva etichetei “Trucuri Windows“. Dacă aveți întrebări, dacă ați identificat vreo greșeală, sau dacă doriți să împărtășiți cu ceilalți cititori ai blogului un truc nou, aștept mesajul vostru sub forma unui comentariu la acest articol.

1 Comentariu

Lasă un răspuns

*