CUBOT Note S este un nou membru al familiei de dispozitive mobile cu care v-am făcut cunoștință cu ocazia primului smartphone oferit cadou pe blog, disponibil, începând de astăzi, la precomandă. E vorba de un phablet 3G cu procesor quad-core de 1,3 GHz, 2GB de memorie RAM și un acumulator de 4150mAh capabil să asigure necesarul de energie pentru o zi de utilizare intensă.
Din fotografiile promoționale puse de fabricant la dispoziția retailerilor însărcinați cu lansarea sa pe piață, pare că nici de această dată nu s-a făcut rabat de la calitatea finisajelor sau a trăsăturilor care, deloc surprinzător când vine vorba de telefoane fabricate pe tărâm asiatic, ne duc cu gândul la iPhone cu totul altceva.
Ce mă surprinde cel mai mult e capacitatea acumulatorului, că rareori vezi un phablet cu un acumulator atât de mare. Mă așteptam să găsesc în specificațiile tehnice o valoare de cel mult 3100 mAh. X9, dacă vă mai amintiți, deși se mândrea cu un display de 5″, venea cu un acumulator de 2200 mAh care s-a dovedit a fi suficient pentru a asigura o autonomie decentă datorită optimizărilor aduse de fabricant asupra sistemului de operare.
În cazul de față, deși e drept că vorbim de cu totul alte componente, ecranul crește cu doar 0,5″, însă acumulatorul primește 1950 mAh, deci e aproape dublu!
Cunoscând într-o oarecare măsură de ce este capabil fabricantul, în primul rând fiindcă i-am testat unul dintre produse, iar în al doilea rând deoarece am urmărit cu interes recenziile smartphone-urilor lansate pe piață între timp, am convingerea că Note S-ul nu va dezamăgi dpdv al autonomiei indiferent de tipul de utilizare care i se va da.
Specificații tehnice
OS | Android 5.1 Lollipop |
---|---|
Display | 5,5 inci, 1280 x 720 (267 PPI) |
CPU | MTK6580 quad-core 1,3 GHz 64-bit |
RAM | 2GB |
Memoria internă | 16 GB |
Baterie | 4.150 mAh |
Camera Foto | 5MP / 2MP |
Conectivitate | Wi-Fi, Bluetooth 4.0, Dual SIM, 3G |
Dimensiuni | 15.23 x 7.72 x 0.88 cm |
Greutate | 163 gr |
CUBOT Note S va fi disponibil în magazine începând cu 21 ianuarie, dar îl puteți rezerva pe GearBest.com cu doar 79,99$ folosind la rezervare cuponul NOTESSAM.