Cum îți poți recupera smartphone-ul cu Android pierdut sau furat

Dacă te-ai întrebat cum îți poți recupera smartphone-ul cu Android pierdut sau furat, în caz că vei avea ghinionul să te confrunți cu una dintre aceste situații, atunci trebuie neapărat să cunoști aplicația Android Lost. Am pățit-o și eu cu ceva timp în urmă când, în timp ce eram la film, telefonul mi-a căzut din buzunarul hanoracului pe mocheta sălii de cinema. Fiind atent la film, mi-am dat seama de pierdere abia la ieșirea din sală. L-am apelat, deși știam că e pe silent, în timp ce alergam spre locurile ocupate. Categoric, nu l-am auzit dar, după câteva minute de căutări intense, când începusem să mă împac cu gândul că l-am  pierdut pentru totdeauna, l-am zărit sub fotoliul din fața celui din care urmărisem filmul. Da, am avut noroc că l-am găsit și că m-am ales doar cu o sperietură de pe urma acestei întâmplări, dar după sperietura trasă mi-am promis că, dacă istoria se repetă, nu voi mai lăsa doar norocul să joace de partea mea.

Recuperează-ți smartphone-ul cu Android Lost


Android Lost este o aplicație gratuită pentru Android, creată special pentru a ne ajuta să ne recuperăm smartphone-ul pierdut sau furat. Printre altele, aplicația permite activarea anumitor alarme, afișarea pe display a unor mesaje de tip popup, localizarea acestuia cu ajutorul GPS-ului și a rețelelor WiFi din preajma sa, devierea apelurilor, blocarea dispozitivului, ștergerea tuturor datelor aflate pe acesta, etc.

Android Lost

În screenshot-ul din stânga puteți vedea iconița aplicației. Îmi place la aceasta că arată ca un bloc de notițe și prin urmare, mai ales dacă nu este pusă pe ecranul principal, nu va trezi suspiciuni noului „proprietar”. În smartphone, aplicația nu dispune de opțiuni de configurare, ci doar de două butoane, Exit și Try premium features, pentru părăsirea aplicației și, respectiv, pentru trecerea acesteia la versiunea premium.

După instalarea aplicației în smartphone, aceasta ne va cere să-i acordăm permisiuni de administrare. Imediat după, vom putea accesa site-ul androidlost.com, locul din care vom putea controla smartphone-ul de la distanță, și autoriza accesul aplicației la contul Google utilizat pe smartphone. În continuare, nu ne mai rămâne decât să ne familiarizăm cu metodele prin care aplicația ne permite recuperarea smartphone-ului în cazul pierderii sau furtului acestuia. După cum v-am spus și mai devreme, avem la dispoziție tot felul de resurse, de la trimiterea de mesaje popup:

Mesaj popup - Android Lost

Ce vor fi afișate pe smartphone pentru încuraja noul posesor să ni-l înapoieze:

Mesaj popup pe smartphone

Până la alarme sonore și iluminarea display-ului, utile pentru localizarea telefonului pierdut în locurile întunecate sau nebănuite.

Aplicația Android Lost mi se pare una dintre cele mai practice și utile în scopul recuperării smartphone-ului cu Android și chiar dacă sunt de acord cu cei care sunt convinși că „Paza bună trece primejdia…”, și având în vedere că instalarea sa nu presupune niciun efort major, nu văd motivul pentru care cineva s-ar încăpățâna să nu o instaleze.

2 Comentarii

  1. Tu ai fost foarte norocos ca l-ai recuperat, sansele sunt extrem de mici si in cazul pierderii, daramite a furtului. Aplicatia face parte din cele de genul „amageste-te singur”, care-ti confera o falsa senzatie de siguranta. Si eu am pe Blackberry o aplicatie de gen, de fapt am doua si sunt foarte constient caci in cazul furtului, by, by smartphone. Insa cum speranta moare ultima, de ce sa nu avem o aplicatie ca aceasta pe tel., caci CINE STIE?

  2. buna ziua. trabuie instalata aplicatia inainte sa fie pierdut? nu exista o posibilitate sa te conectezi la el de pe alt smartphone? multumesc!

Lasă un răspuns

*