Cum poți amplifica sunetul filmelor online

Nimic nu mă enervează mai tare atunci când vizionez vreun film pe Prime Video ori Netflix decât volumul extrem de redus al dialogurilor. De cele mai multe ori, deși volumul laptopului este dat la maximum și știu că difuzoarele acestuia pot mai mult, mi-e imposibil să înțeleg replicile din film dacă ronțăi alune sau popcorn (și-s convins că nu sunt singurul).

Extensia pe care o vedeți în acțiune în screenshot-ul de mai sus rezolvă această problemă în Google Chrome chiar dacă nu o face întrutotul bine. De exemplu, nu știe să păstreze setarea pentru a reveni la ea mai târziu, blochează funcția de fullscreen astfel încât ești nevoit să folosești F11-ul pentru asta, etc.

Și da, am încercat toate extensiile de acest gen din magazinul oficial și n-am găsit una care să nu blocheze activarea ecranului complet din maus, o fac toate, iar dacă atingerea mausului wireless cu degetele unsuroase nu reprezintă o problemă pentru mine, altfel se pune problema când e vorba de tastatura incorporată și pe care am reușit să o păstrez ca-n prima zi deși butonez la ea de prin 2014.

F11 fullscreen

Din păcate, pentru a rezolva aceeași problemă în Android fără a fi bombardat de spam n-am găsit. Ar fi Amplificatorul de sunet de la Google, dar acesta funcționează doar având căștile conectate. Mi-ar prinde ceva asemănător pentru telefon, cu care mă mai dau pe YouTube.

Update: A început să facă figuri extensia de când s-a actualizat Chrome-ul la versiunea 81, așa că am scos link-ul spre ea și am instalat alta asemănătoare dar care, în cele câteva zile în care am folosit-o nu mi-a făcut niciun fel de probleme.

Nici aceasta nu păstrează setările dacă se revine la conținutul multimedia pe care a fost deja setată, însă poate fi activată permanent pe un site anume, gen primevideo.com, permanent pe toate site-urile ori doar în tab-ul actual.

2 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.