Cum să cumperi produse ieftine din China, de pe AliExpress: crearea contului și plasarea comenzii

AliExpress este cea mai mare piață virtuală din China (dacă nu chiar din lume), una în care orice fabricant sau magazin, indiferent de locația sa fizică, își poate vinde produsele către orice posesor de computer sau smartphone, card de credit și conexiune la Internet.

produse comandate din china

Deși operează din 2010, încă mai întâlnesc persoane care aud pentru prima dată numele său, dar aproape toate par interesate de achiziționarea la preturi ridicole a produselor pe care acum le cumpără din bazarurile chinezești (care au împânzit Europa), din bâlciuri sau de pe site-urile de anunțuri locale la suprapreț.

Chiar dacă multora dintre noi crearea unui cont pe AliExpress, adăugarea produselor în coș, plasarea comenzii și achitarea produselor ni s-au părut a fin niște pași simpli și intuitivi, de mai multe ori mi-a fost cerut să scriu un ghid pas cu pas pentru cineva care comandă pentru prima dată de pe Internet. Așadar, iată-mă în acțiune, în speranța că rândurile de mai jos vor fi de folos cât mai multor cititori și vizitatori ai blogului.

Cum se creează un cont nou pe AliExpress

Pentru început, faceți click aici. Într-o nouă filă a Internet Browserului utilizat, se va deschide formularul de creare a unui cont nou de cumpărător pe AliExpress. Dacă preferați, deși nu vă recomand să faceți asta, vă puteți crea un cont nou folosindu-l pe cel de Facebook.

conectare cont facebook

Dacă nu doriți să folosiți contul de Facebook, completați formularul cu datele care vi se cer, respectiv adresă de email, prenume și nume, parolă și codul captcha care confirmă că sunteți o ființă umană, nicidecum un software setat să-i saboteze.

completare formular aliexpress cu datele personale

Este important ca numele să fie trecut în formular exact ca în buletin, altfel nu veți putea ridica produsele comandate de pe AliExpress, de la oficiul poștal, atunci când vor sosi.

După apăsarea butonului Create Your Account, veți primi pe adresa de email trecută în formular un mesaj ce conține un buton de confirmare și activare a contului. Apăsați acel buton pentru a putea începe să comandați produse de pe AliExpress.

confirmare adresa email aliexpress

Începând din acel moment puteți explora AliExpress pentru a comanda produsele dorite.

Cum se comandă produse de pe AliExpress

Pentru a comanda produse de pe AliExpress folosiți caseta de căutare a portalului pentru a le localiza pe cele care vă interesează. După ce ați găsit produsul dorit, aruncați o privire peste reputația celui care le vinde. Dacă feedback-ul primit este în mare parte pozitiv, vânzătorul e de încredere, iar comandând de la el nu riscați să pierdeți vremea inutil.

reputatie magazin

Banii nu-i veți pierde nici dacă veți cumpăra de la magazinul cu cea mai slabă reputație, că aceștia ajung mai întâi la AliExpress, iar de la aceștia sunt transferați la vânzător abia după ce ați confirmat recepționarea produselor sau după 60 de zile de la expedierea comenzii.

Pentru a evita problemele, eu evit din reflex magazinele cu feedback pozitiv sub 85%.

Dacă magazinul pare a fi de încredere, adăugați produsul dorit în coșul de cumpărături prin apăsarea butonului Add to Cart.

adaugare produs în coșul de cumparaturi

După ce ați adăugat în coș toate produsele pe care doriți să le comandați, faceți click pe pictograma coșului de cumpărături din colțul drept-superior al paginii.

vezi produse cumparaturi

Verificați fiecare produs adăugat în coș și cantitatea acestora, iar dacă totul pare în regulă apăsați butonul Buy All pentru a plasa comanda.

cumpara produsele

Veți fi redirecționați către formularul de introducere a adresei de livrare. Completați-l cu adresa din buletin, altfel la oficiul poștal vi se va cere să demonstrați că locuiți la adresa respectivă pentru a putea ridica coletul.

adresa livrare produse aliexpress

Reverificați datele introduse, apoi apăsați butonul Save and ship to this address.

În continuare, vi se va cere să introduceți datele cardului bancar de pe care se va face plata. De preferat ar fi să folosiți un card asociat unui cont de plăți, nicidecum contului de economii, dar aceasta este o regulă aplicată tuturor comenzilor plasate prin Internet.

După introducerea datelor cardului bancar, apăsați butonul Confirm & Pay.

confirma plata

Veți vedea următorul mesaj de confirmare a plasării comenzii:

confirmare plasare comanda aliexpress

Pe lângă confirmarea comenzii, acest mesaj vă anunță că tranzacția este verificată. E vorba de o procedură standard prin care AliExpress se asigură că nu se comit fraude, așadar n-aveți nici un motiv de îngrijorare. După verificare, vânzătorul vă va pregăti și trimite coletul.

Cum se urmărește locația coletelor

După ce vânzătorul va trimis produsele, accesați secțiunea My orders (comenzile mele). În dreptul fiecărei comenzi veți vedea butonul Track Order. Faceți click pe acesta pentru a vedea unde se află coletul în acel moment.

urmărirea comenzii plasate pe aliexpress

Puteți, de asemenea, folosi codul de urmărire pentru a-l introduce într-o aplicație de urmărire a coletelor sau pe 17track.net, înlăturând astfel necesitatea de a vă loga pe site-ul AliExpress de fiecare dată când doriți să știți câte zile au mai rămas până la primirea produselor.

Iar așa arată coletul și produsele primite din comanda utilizată pentru a ilustra acest ghid:

Dacă aveți întrebări, mi le puteți adresa prin intermediul formularului de comentarii. Dacă voi cunoaște răspunsul, vi-l voi da de îndată ce ajung în fața unui calculator și citesc comentariu.

2 Comentarii

    1. Mi s-a mai întâmplat și mie, dar asta nu înseamnă că e normal. Dacă valoarea ar fi fost mare, nu de 2-3 dolari, aș fi făcut reclamație.

Lasă un răspuns

*

Acest blog folosește cookie-uri! Continuând navigarea acceptați acest lucru. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close