De ce ne-ar costa foarte scump un Internet gratuit, fără anunțuri publicitare…

Observ că multe persoane au o concepție foarte proastă despre anunțurile de pe site-urile pe care le accesează zilnic, făcută fără să se gândească la ce ar însemna același Internet, dar fără anunțurile publicitare cu care deja ne-am obișnuit. Eu cred că ne-ar ieși foarte scumpă „gratuitatea”, iar în continuare voi încerca să vă explic ce mă determină să cred acest lucru.

Internet-ul fără publicitate e prea scump

Adblock Plus, una dintre extensiile care blochează anunțurile de orice fel de pe site-urile pe care le vizităm, adună fonduri pentru a-și face publicitate online, prin oraș și la TV. Cu alte cuvinte, se apelează la publicitate pentru a bloca publicitatea. Ceva nu se leagă. Dar fie, însă…

În momentul în care numărul utilizatorilor care vor bloca anunțurile publicitare va fi mai mare decât numărul celor care le vor vedea, în Internet se vor produce automat câteva schimbări majore:

  • Nu vom mai vedea anunțuri înaintea video-urilor de pe YouTube, ci direct în video-uri. E simplu să introduci publicitate în video-uri și vedem asta la principalii creatori de content ai acestui sector. Modalități sunt multe și pornesc de la promovarea unor produse, la editarea video-ului și introducerea anunțului/anunțurilor chiar în cadrul său.
  • Nu vom mai avea site-uri cu informații gratuite. Articolele vor fi contra cost și se va percepe fie o taxă pe vizualizare, fie plata unui abonament. Iată un exemplu de astfel de articol, publicat pe blogul lui Vali Petcu. Nu e nimic rău în asta, ci din contră, sunt de părere că orice serviciu trebuie plătit, cu atât mai mult informația care îți este de un real folos. În plus, pentru a convinge lumea să plătească, calitatea conținutului va crește. Yuhu!
  • Agențiile și companiile nu vor mai cumpăra publicitate așa cum o cumpără acum, ci sub forma articolelor sponsorizate, ceea ce ar trebui să-i bucure pe creatorii de content original de calitate, dar să-i supere pe cei care-l consumă. S-ar pierde obiectivitatea, iar asta ar fi foarte grav și se înțelege de ce. Și nu, aici nu mă refer doar la articole, ci la tot. Vom plăti pentru a folosi Facebook, pentru a vedea fotografii pe Instagram, posta pe forumuri, etc. Motivul e simplu: serverele costă bani, conexiunea la Internet costă și ea, oamenii care lucrează la menținerea și îmbunătățirea acestor servicii trebuie să mănânce și să se îmbrace. E logic.
  • Blogurile și proiectele mici vor muri. Un blog sau un site cu puține vizite nu va fi interesant pentru cumpărătorii de publicitate, așa că vor ieși din calculul acestora, și-mi vine greu să cred că acele cadouri oferite în campanii gen cele existente în Blogal Initiative, vor fi suficiente pentru a motiva o persoană să creeze conținut de calitate, frecvent. Omul va avea nevoie de un job care să-i garanteze banii pentru hosting, mâncare, chirie și rate.
  • Vom avea un Internet mai curat, iar acesta va fi singurul lucru bun.

În concluzie, în loc de Internet-ul gratuit la care sperăm blocând chiar și acele anunțuri a căror prezență nu împiedică navigarea pe site și nici nu ne deranjează în vreun fel, vom obține un Internet pe care mulți dintre noi nu ni-l vom putea permite.

13 Comentarii

    1. Sunt site-uri care exagerează, care-ți trântesc în față anunțuri ce acoperă conținutul, dar asta nu înseamnă că pentru aceste gunoaie de site-uri trebuie să blocăm toată publicitatea din Internet. Și eu folosesc Adblock Plus, dar am grijă să-l dezactivez pe blogurile și site-urile care îmi sunt de folos, dar care nu abuzează de anunțuri.

  1. O platim cu virf si indesat si pe internet si atunci cind cumparam produsele sau serviciile la care se face reclama. Nimic gratis!

    1. Stai puțin, nu vorbim de magazine. Vorbim de informație și servicii. Pe Facebook intri să vorbești cu prietenii, nu să cumperi ceva. Pe Yahoo! Messenger la fel. Pe ambele le poți folosi datorită anunțurilor.

    2. Pai si ce e rau in asta? Cu ce sa monetizeze si ei platforma? Pana la urma este un serviciu gratuit, o platforma pe care te inregistrezi gratuit, stai fara sa platesti un abonament. Multi au impresia ca daca platesc accesul la internet, primesc orice, li se cuvine orice. Nici vorba.
      Atat timp cat nu sunt excesive, reclamele sunt OK.

    3. Mai citește o dată comentariul la care ai răspuns, dar cu mai multă atenție. O să-ți dai seama că eu doar justificam prezența anunțurilor, nu acuzam.

  2. Este simplu.Ori platesti fizic ca sa suplinesti lipsa unui venit din publicitatea,ori psihic acceptand-o cu toti dracii pe care ii scoate.

    1. Doran Luca, o întrebarea simplă: demonstrează-mi că unica reclamă de pe acest blog te deranjează, iar o o scot de îndată. După cum vezi, există și site-uri și bloguri care nu abuzează de anunțuri, nu împiedică citirea articolelor și nici navigarea pe site. De ce și-ar dori cineva să le blocheze având în vedere că obține de pe acestea informații care-i prind sau îi vor putea prinde bine în viitor?

    2. Nu am ce reprosa acestui blog.Si nici altora care chiar exagereaza.E dreptul lor iar decizia de a accesa e a mea.Te dispera uneori dar e de inteles.Daca ajungi sa nu mai accesezi un anumit site din cauza asta o faci fiindca nu exista o balanta,o compensatie.Daca informatia e de calitate,autorul de calitate etc. restul nu mai devine atat de enervant.Daca e invers si inca o faci inseamna ca esti masochist.Nu le-as bloca nici daca as intra constant pe un site care imi place fiindca nu imi da chiar un picior in fata.Consider ca asta e plata mea pentru informatia pe care o asimilez.La tv. e altceva.Sunt atat de proaste si parca sunt un fel de experiment de spalare a creierului.Cumparaaaaaa astaaaaa.Parca esti la o sedinta de hipnoza.Si cand ma gandesc ca sunt atatia slabi de inger usor de manipulat.Si mai si platesti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.