Despre cum poți spiona telefonul cuiva simplu și gratuit

Am să vă descriu o modalitate simplă —și, aparent, în conformitate cu termenele și condițiile impuse de Google pentru a-ți lista aplicația în magazinul oficial— de a spiona telefonul cuiva insuficient de atent încât să ți-l lase pe mână câteva secunde.

Spy, foto by TedDy Kelley

Menționez de la bun început, pentru cei pe care-i înșeală nevestele, că articolul de față nu e un ghid despre cum să-și vadă visul îndeplinit, ci are rolul de a conștientiza orice posesor de smartphone că riscul există și-i trebuie acordată importanța meritată pe deplin.

Drept exemplu voi lua aplicația Hidden Recorder, dar ca ea găsiți cu zecile în Google Play și/sau în surse alternative neoficiale. De parcă ar fi fost dezvoltate pe același calapod, toate știu să-și camufleze cameleonic iconițele, sau pur și simplu să și le ascundă.

Cea menționată de mine, de exemplu, împrumută denumirea și iconița pe care tema activă o alocă de obicei unui manager de configurare sau aplicației native de setare a parametrilor de funcționare a dispozitivului. E, după cum vă spuneam, o caracteristică destul de comună cu care se mândresc aproape toate inclusiv în screenshot-urile magazinelor oficiale de aplicații.

aplicatii-spion

Nu, să nu credeți că doar Google Play e „afectat”, ci și App Store și alte magazine mai puțin relevante, cum ar fi cele ale producătorilor. Iar mecanismul e identic la toate:

  1. Te descurci și pui mâna pe telefonul victimei preț de câteva secunde
  2. Îi instalezi aplicația în telefon și o configurezi după bunul plac.
  3. Ea își ascunde sau camuflează pictograma, tu restricționezi accesul la ea cu o parolă.

Dacă ești foarte disperat, dai un ban pe funcții „extra” cum ar fi încărcarea în background a înregistrărilor și jurnalelor într-un cont anume de Dropbox, OwnCloud sau Drive. Interesant e că licența nu se obține doar prin căi oficiale, dezvoltatorii nu-s tâmpiți!

De oferit se oferă tot tacâmul: de la înregistrare video și audio la interceptarea mesajelor și a activității fizice a victimei, informații importante nu doar la ce ne gândim cu toții, ci pentru a-i afla programul și/sau tabieturile, dar mă opresc aici fiindcă nu vreau să dau idei.

Revenind la ce spuneam mai devreme, îngrijorător e că aplicații de acest gen sunt exagerat de multe și la îndemâna oricărui individ capabil să efectueze o simplă căutare în magazinele de aplicații. Din acest motiv vă recomand să verificați periodic lista celor instalate cu ajutorul unui manager terț, App Manager sau oricare altul.

De ce nu cel oficial? Tocmai v-am spus: dezvoltatorii acestui tip de aplicații nu-s tâmpiți!

7 Comentarii

  1. Deci sa inteleg ca iconita programului nu apare pe nicaieri dupa instalarea programului dar o pot gasi undeva la programe instalate pe telefon si se poate dezinstala apoi cu managerul de pe telefon, nu?

    1. Fie apare dar seamănă leit cu a altei aplicații (Setări, Setări Google, etc), fie nu apare și aplicația se lansează cu un anumit gest sau cod tastat, e în funcție de aplicație. Cea prezentată se încadrează, după cum se explică inclusiv în descrierea din magazin, în prima categorie.

  2. Cum pot sa o descarc pe telefonul țintă dacă este Iphone, normal ar trebui sa știu icloudu și parola altfel nu pot nu?

Lasă un răspuns

*

Acest blog folosește cookie-uri! Continuând navigarea acceptați acest lucru. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close