Doogee Y300 4G: Android 6.0, procesor quad-core, 2 GB de memorie RAM și 32 GB de stocare internă!

Voi începe prin a vă spune despre Doogee Y300 că e genul de smartphone a căror fotografii și specificații tehnice vă vor duce inevitabil cu gândul la cel puțin două branduri autohtone, la genul acela de „producători” care nu simt nici o reținere în a-și pune sigla peste munca altuia din dorința de… a vinde ceva, altcuiva, din simplul motiv că e legal să faci asta.

Cu o carcasă realizată elegant din metal și sticlă, un procesor quad core, 2 GB de memorie RAM, 32 GB stocare internă și Android 6.0, lui Doogee Y300 nu-i va fi greu să dispară rapid de pe stocurile magazinelor ce-l vor comercializa chiar dacă nu este un vârf de gamă.

Referitor la ecran, avem de-a face cu un panou IPS de 5 inci cu rezoluție HD, protejat de un strat Corning Gorilla Glass, strat protector regăsit și pe spatele telefonului. Procesorul ales de fabricant e un MediaTek, în speță MT6735 de 64 de biți și 1.3 GHz chip grafic Mali-T720.

Doogee Y300 (lateral)

Pe partea de fotografie, Y300 vine însoțit de o cameră principală Sony IMX219 de 8 MP și una secundară semnată de OmniVision, de 5 megapixeli, ambele beneficiind de tehnologia de interpolare software ce asigură efectuarea de fotografii la o calitate mai bună, în cazul de față până la 13 și respectiv 8 megapixeli.

Doogee Y300 (spate)

Chiar dacă în principiul dispune de suficient spațiu de stocare internă, acesta poate fi extins cu ajutorul unor carduri MicroSD cu o capacitate de cel mult 32 GB. Apropo de asta, trebuie menționat faptul că o astfel de operație nu va fi posibilă dacă se dorește utilizarea telefonului cu două cartele SIM, situație în care folosirea cardului nu va mai fi posibilă.

Doogee Y300

Încă nu a fost lansat, ci doar prezentat la MWC Barcelona, dar este disponibil la precomandă pe GearBest.com, care îl va livra începând cu data de 15 aprilie.

Lasă un răspuns

*