Fanboy, dar nici chiar așa…

Am citit pe The Huffing Post o știre care m-a amuzat rău de tot și conform căreia câțiva fani înrăiți ai produselor Apple, s-au așezat cuminței la coadă pentru achiziționarea următorului iPhone. Așteaptă de vreo 4 zile deja, și le-au mai rămas vreo 14…

in asteptarea iphone-ului

Înțeleg să-ți placă un gadget atât de mult încât să stai la coadă câteva ore, o noapte, o zi, dar să stai ca prostul mai bine de două săptămâni la ușa unui magazin mi se pare de-a dreptul o idioțenie!

Trebuie să ai o viață foarte plictisitoare pentru a fi dispus să aștepți ceva despre care habar n-ai cum arată, ce are nou față de versiunile actuale, șamd. E ca în bancul acela românesc:

– Nu va supărați, de când așteptați la această coadă?

– De dimineață! De la 5 dimineața!

– Și ce așteptați?!?

– Nu știu! Am văzut că mai stau și alții și m-am așezat și eu la rând… Vedem când se deschide magazinul, luni!

În ultimii doi ani, ca să vă faceți o idee, produsele noi lansate de Apple au început să se vândă, în medie, abia după două săptămâni de la keynote-ul în care au fost prezentate! Iar keynote-ul actual încă nici măcar n-a început… Revin la ce am spus în titlu: Fanboy, dar nici chiar așa…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.