Ghid practic: cum identifici un patron parvenit

Mi-am pierdut complet apetitul pentru montat și configurat sisteme din momentul în care am aflat că patronul era român. Ar fi trebuit să-mi dau seama de asta încă de când mi s-a spus că n-avem pauză pentru micul dejun și doar 30 de minute pauză de prânz în condițiile in care peste 90% dintre job-urile din Spania le au pe ambele, a doua chiar și de 2 ore.

sat

Fiind în perioada de probă i-am comunicat șefului de departament intenția de a-mi vedea de viața mea de îndată ce-mi găsește un substitut, misiune pentru care le-am acordat cele două săptămâni de bun simț. Atunci l-am cunoscut pe „Miguel”, patronul, un românaș de-al nostru ajuns patron din speculă și mult rahat mâncat când era mic.

Ei, Mihăiță ăsta, când m-a chemat la el în birou să afle motivul și să vadă dacă se poate face ceva pentru a nu pleca, începuse să-mi povestească ce greu i-a fost lui când a venit în Spania și cum a tras ca sluga până când firma lui nr. 1 pe componente it sh în doar 2-3 ani.

Când i-am spus că plec fiindcă nu-mi place nimic din ce-mi oferă, nici program, nici salariu și nici condițiile de muncă, mi-a promis solemn că lucrurile se vor schimba radical în câteva luni și mai mult, începând din fix acel moment salariul îmi crește semnificativ, că na, sunt unul dintre cei mai buni oameni ai lui, mă implic, etc.

I-am cerut să mă lase să mă gândesc câteva zile.

A doua zi m-a convocat iar la el în birou, pentru a-mi comunica mândru că a luat decizia ca începând de la 1 noiembrie să preiau eu respectiva funcție. I-am spus și de această dată că o să mă gândesc la propunerea lui.

Ziua următoare aceeași poveste: la prima oră, ședință la el în birou pe același subiect, dar de această dată însoțit de șeful de departament. Cum mă consultasem între timp cu Oana, i-am zis că e OK, să încercăm.

M-a pus la curent cu responsabilitățile, cu procedurile și cu pretențiile lui. Totul părea în regulă, mai puțin un detaliu nesemnificativ: șeful meu trebuia să mă evalueze, șef căruia nu i s-a spus dacă după ce-i iau eu locul, în caz că i-l iau, va mai rămâne în firmă ori va trebui să-și caute altceva.

Spunându-vă că astăzi se împlinesc cinci luni de când am semnat contractul cu alt angajator puteți deduce deznodământul. Cinci luni în care nu mi-a dictat nimeni când pot merge la toaletă, la chinez sau la țigară, mi-a fost crescut salariul cu 20% și n-am ajuns niciodată acasă plin de nervi. De ce diferența asta? Patronii, că aici avem vreo trei, nu sunt români și nici n-au mâncat rahat când erau mici, ci și-au construit brandul prin eforturi reale, susținute.

Un parvenit, prin natura sa, se așteaptă ca angajați-i să tragă chiulul, să-l fure, să-l orice mai puțin ceea ce-ar trebui să facă, pentru că el fix asta a făcut până să-și schimbe statutul. El nu știe să evalueze, să recompenseze și stimuleze.

În ochii parvenitului tu ești ca el până la proba contrarie, iar când unul cu două săptămâni în firmă începe să scoată gunoiul de sub preș, parvenitul va ține partea celui care l-a ascuns acolo doar pentru că respectivul are vechime și, automat, e „mai de încredere”.

Și nu, n-am nimic cu patronii români din Spania și nici nu vreau să am de-a face. Oricât de incredibil ar părea, majoritatea au devenit patroni după ce-au fost slugi ani la rând, genul ăla de slugi care se plâng că viață „afară” e chin și-amar, și știm cu toții că de sluga ajunsă boier trebuie să fugi ca dracu de tămâie.

3 Comentarii

  1. Acuma ce sa-i faci, musai sa manance si gura lor o pita, altfel n-ar putea sa se intoarca in tara an de an ca sa se laude cu nou masina sau sa-si faca case pe trei nivele in care nu locuieste nimeni.

Lasă un răspuns

*