De ce se încarcă greu telefonul: principalele cauze

Fiindcă nu-l mai folosea nimeni, am transformat Ulefone Paris-ul într-o cameră de securitate, ocazie cu care am aflat și de ce nu-l mai voia nimeni: acumulatorul i se încarcă în 6 ore! Alte motive pentru a nu-l folosi nu sunt, dar nici n-ai nevoie de altele pentru a-l uita în sertar.

cablu și telefon

Avusesem o problemă asemănătoare și cu Xiaomi Mi 5, care se încărca deosebit de lent în mașină. Deși am înlocuit încărcătorul problema persista, moment în care am început să bănuiesc că vina o poartă adaptorul de le Micro USB la USB Type-C și am cumpărat un cablu cu conector USB Type-C, cel din fotografia de mai sus, de pe Ali.

Majoritatea problemelor de încărcare se rezolvă prin înlocuirea cablului cu unul de calitate sau prin utilizarea unui încărcător cu specificații identice sau superioare celui original, atunci când cel original s-a defectat sau a fost pierdut. La Ulefone le-am înlocuit pe ambele în zadar.

Următorul pe lista de suspecți era acumulatorul. Deși unul nou nu costă o avere, n-am vrut să comand unul până când nu eram ferm convins că trebuie înlocuit. N-am găsit pe nimeni cu Ulefone Paris, așa că am apelat la un amic ce lucrează într-un service GSM, care mi-a și pus la dispoziție un acumulator nou-nouț, apoi altul. Tot lent se încărca.

L-am lăsat la service, de unde am aflat că n-avea nici o problemă conectorul Micro USB, dar și că modulul de încărcare e parțial mort. I-ar fi cedat niște condensatori și nu-mai-știu-ce. M-ar fi costat cam 250 de lei reparația, sumă pe care nu am fost dispus să o plătesc. De banii ăștia îmi cumpăr o coasă electrică și scap de buruienile din curte.

Așadar, dacă acumulatorul telefonul se încarcă greu, de vină ar putea fi:

  • Cablul utilizat, care e fie foarte uzat, fie de proastă caltitate.
  • Încărcătorul, care e prea slab (a se evita cele sub 1A).
  • Acumulatorul, care a atins limita ciclurilor de încărcare.
  • O problemă a firmware-ului, care se rezolvă prin reinstalare sau downgrade.
  • Conectorul USB prin care se face încărcarea, care ar putea fi deteriorat sau murdar.
  • O defecțiune hardware (modulul de încărcare, de exemplu).

Iar dacă tot vorbim de acumulatori, nu uitați că sunt importante descărcarea și încărcarea completă a acestora periodic. Eu pun telefoanele la încărcat de fiecare dată când am ocazia, aproape niciodată nu las acumulatorul să ajungă sub 20%.

La fiecare 30-40 de zile las acumulatorul să se descarce complet, după care îl încarc 100% cu telefonu oprit, iar tehnica asta mi-a funcționat foarte bine până acum indiferent de fabricant.

10 Comentarii

  1. La mine nu-i asa. Pt mine intodeauna a fost mai bine daca am bagat telefonul la incarcat cand a zis el „Baterie descarcata”. Dar sunt multe pareri pro si contra legate de acest subiect cu incarcarea telefonului 🙂

    1. Iar el zice pe la 20%, deci e cam același lucru. Eu nu-l las să ajungă la 20% dacă am încărcător și priză lângă mine, că n-are rost să-i omor cicluri inutil. Vreo 4 ani n-am avut probleme cu acumulatorul lui SGS1.

  2. Nu cred ca e bine la 20% , ar trebui pe la 5%, si plus cate o descarcare completa din cand in cand, parerea mea. 🙂 La smartphon-uri intr-adevar la multe zice pe la 15%, te avertizeaza ca bateria mai are putin, dar se mai poate folosi destul timp de atunci. Depinde si de telefon, etc.

    1. Nu e vorba de ce credem noi doi, e vorba despre exploatarea corecta a acumulatorilor Li-ion. Tu de ce crezi că telefoanele noi vin cu acumulatorul încărcat cam între 30 și 40%? Mai multe detalii găsești aici, dacă vrei să te lămurești că nu te învăț lucruri pe care le vizez noaptea.

  3. Salut, Cristian! Acum cateva luni m-am documentat foarte bine despre acest subiect si concluzia a fost clara: Din punct de vedere chimic, nu este bine sa descarcam de tot bateriile moderne si nici sa le incarcam pana la 100%, Ideal ar fi 20% – 80 %. Poate ma insel, nu am timp acum sa caut sursele..

    1. Așa este. Totuși, nu uita de „memoria” lor. E important să le descarci și încarci complet, periodic, cel puțin de 4-5 ori/an.

    2. Si daca dupa descarcare completa dispozitivul nu mai porneste. Stiu ca ele au o memorie care trebuie resetata la ceva timp ca sa raporteze corect procentul de baterie ramasa. Dar o tableta Asus care mi s-a descarcat de tot nu a mai pornit, a trebuit sa o duc in service.. De atunci nu mai risc.

Lasă un răspuns

*