Încărcător / baterie solară pentru reîncărcarea telefonului mobil, a camerei foto, a tabletei, etc.

Vineri, adică răspoimâine, plec într-un concediu oarecum diferit de toate celelalte de care am avut parte până în momentul de față. Voi pleca cu autocarul și acesta va fi „casa” mea, uneori chiar și 2 zile consecutive. Voi vedea mări, țări și orașe europene. Voi face multe fotografii și… va trebui să reîncarc bateria smartphone-ului și a camerei foto măcar o dată pe zi.

lar asta se mai adaugă și reîncărcarea iPod-ului și a tabletei la un interval de 2-3 zile. Drept urmare m-am pregătit din timp! Am comandat cam cu o lună în urmă o baterie solară; mă rog, o baterie cu panouri fotovoltaice care se reîncarcă la lumină sau direct de la priză. A ajuns la timp, chiar astăzi.

bateria solara

Și a venit de departe, tocmai din Singapore! Dar vă voi vorbi despre asta mai târziu, după ce vă prezint micul dispozitiv în care mi-am pus toate speranțele dpdv al alimentării cu energie a gadget-urilor ce mă vor însoți în concediu.

Power bank-ul fotovoltaic vine înfășurat în plastic, iar celulele fotovoltaice sunt acoperite cu o folie protectoare, transparentă, tot de plastic. Eu n-am avut răbdare să ajung acasă, ci am despachetat-o pe traseu, în microbuzul cu care am venit de la Deva la Hunedoara, de-asta nu apar în imagini.

unboxing baterie solara china

Carcasa este din metal, neagră, și dispune de un LED verde care se aprinde atunci când celulele fotovoltaice sunt expuse la o sursă directă de lumină, la razele solare, dar și la reîncarcarea de la o sursă de alimentare de 5V a acumulatorului integrat, de 2600 mAh.

bateria solara - conectori

Dispune de două conexiuni USB, dintre care una „convențională” 2.0, cealaltă miniUSB. Prima se folosește pentru conectarea, în scopul alimentării lor, a telefonului, tabletei și altor dispozitive, în timp ce a doua se va folosi exclusiv pentru reîncărcarea acumulatorului integrat.

Am ales-o în detrimentul celorlalte alternative datorită adaptoarelor cu care vine însoțită, acestea asigurându-mă că niciunul dintre gadget-urile mele nu vor fi private de energie, șase la număr.

adaptoarele bateriei solare

În afară de faptul că transformatorul este unul ce va putea fi folosit „out of the box” doar de către americani, englezi și irlandezi, la prima vedere n-are alt cusur. Totul corespunde descrierii de pe site-ul din china de pe care am comandat-o (apropo, e pentru prima dată când comand din China).

ipod-ul se incarca de la bateria solara

În mod surprinzător, contrar așteptărilor pe care le-ai putea avea de la o chinezărie, carcasa nu lasă de dorit din nicio privință. Finisajele sunt OK, nu-i zdrăngăne nimic în interior, iar conectorii par fixați cum trebuie de placa electronică. N-are muchii ascuțite sau alte defecte vizibile ori palpabile.

caracteristicile tehnice ale bateriei solare

Textura metalului din care este făcută carcasa (duraluminiu) este plăcută la atingere și aderentă, ceea ce sunt convins că va ajuta pentru a împiedica alunecarea-i printre degete.

Nu pot spune același lucru și despre celulele fotovoltaice, care par a fi recuperate din alte panouri trimise la reciclare, altfel nu explic ciobiturile marginilor sau colțurile lipsă. E drept, vorbim de doar 2-3 elemente defecte din ansamblul format din 20, dar e bine să știți la ce să vă așteptați în caz că vreodată veți comanda așa ceva din China.

mici defectiuni ale celulelor fotovoltaice

Aceste imperfecțiuni te readuc cu picioarele pe pământ tocmai când începi să crezi că ai cumpărat o chinezărie de cea mai bună calitate. Pe mine, unul, nu mă deranjează foarte tare atât timp cât nu vor afecta buna funcționare a dispozitivului, ci vor reîncărca eficient acumulatorul integrat.

Nu mă aștept la minuni, sunt realist, știu că un panou de câțiva centimetri nu va reîncărca 100% acumulatorul integrat în mai puțin de 10-12 ore, tocmai de aceea am și pregătit materiale pentru a o putea fixa fără probleme de geamul lateral al autocarului, sper la vreme bună și-mi doresc de la ea doar să-mi ofere suficient cât să ajung cu gadgeturile neoprite la prizele de la următorul popas.

Unde am făcut comanda și cât m-a costat

Am comandat-o din China, de la retailer-ul DealExtreme. M-a costat 16,45 dolari, adică undeva în jur de 60 de lei la cursul actual. Transportul a fost asigurat „gratuit” de către comerciant, deci în prețul final al dispozitivului, care la expediat din Singapore.

Plata se face în avans, cu cardul bancar sau prin PayPal. Eu am ales a doua variantă fiindcă nu mai comandasem niciodată din China și sincer vă spun că nu eram foarte convins că va ajunge, sau în caz că o va face, că voi primi produsul comandat și nu o chestie inutilizabilă.

Plătind prin PayPal aveam certitudinea că nu voi fi înșelat și că voi putea denunța vânzătorul la procesatorul de plăți pentru a-mi recupera banii.

Dacă se află pe stock, produsul va fi trimis în maximum 5 zile lucrătoare de la efectuarea plății. De la expediere la primirea avizului de la poștă au trecut alte 3 săptămâni.

Neplăcut e că va trebui să ridicați personal coletul de la oficiile poștale cu asistență vamală, de aceea vă recomand că înainte de a efectua comenzi în China să întrebați unde se află cel mai apropiat; eu l-am ridicat din Deva deși Hunedoara nu este un oraș neapărat mic.

14 Comentarii

  1. Eu iti urez drum bun si o vacanta minunata! O meriti din plin!
    PS. Poate ne dai ceva noutati „in direct”!!!

    1. Ce vrei sa spui prin vacanta? Adica pe unde pleci si cat ai platit pentru excursie? (scuze ca sunt cam curios dar si eu vreau sa plec in vacanta)

    2. Am spus de la bun început că voi avea un concediu foarte diferit! Îmi voi vizita niște rude. În principiu, voi cheltui bani doar prin muzee, obiective turistice, plajă, capricii și suveniruri. Restul e „sponsorizat”. 🙂

    3. Mulțam fain @polferis! Chiar sper să fie o experiență interesantă mai ales că îmi voi vedea multe rude pe care nu le-am mai văzut de ani buni. În plus, sunt împrăștiați în diferite orașe, așa că voi vedea multe locuri la care visam de mult.

    4. Bafta omule, ne mai auzim când vii, drum bun, și concediu/vacanta plăcut/a, am sa te urmăresc și pe google+ și Facebook, pa pa,

      Nu ești singurul care o sa meargă cu autocarul, plec și eu, am plănuit ceva săptămâna viitoare.

      Din nou Bafta!! și drum bun!. Pa pa!

    5. Eu aș fi preferat avionul… Din 9 călătorii în afară, asta va fi a-2-a cu autocarul și cred că va fi nasol tare. Să vedem. Drum bun și ție!

    6. Hhm o sa fie tare, pe bune, la mine e a doua calatorie cu atocarul, si sincer m-am distrat chiar bine, nu foarte bine, dar bine, si daca stiam de faza cu bateria solara, zau ca o luam si eu atunci, am cam avut probleme cu gadgeturile… Da, Bafta!!

    1. Dupa ce stiu ca ai plecat eu o sa presar tot blogul cu fel de del de linkuri , in lipsa ta . Have a nice trip!

    1. Cum sa nu auzim de el?!? Decat ala…mai bine Firefox pe 32biti sau orice alt browser…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.