Începând cu Android P, adio Substratum

Începând cu Android 9, particularizarea vizuală a sistemului va deveni suficient de complicată încât să descurajeze marea majoritate a celor care îl preferau tocmai pentru libertate pe care o oferea la acest capitol. Astfel, Substratum și temele sale vor deveni o amintire.

De exemplu, mie nu-mi place albul care predomină meniurile și sertarele Android 8, așa că am instalat Substratum, am cumpărat o temă pentru el și gata, I’m happy again.

Dar știți ce e cel mai trist din toată povestea asta? Că nici măcar obținând permisiuni de root nu se va mai putea face nimic în acest sens, ca și cum asta ar fi fost ultima problemă ce mai trebuia rezolvată în Android!!!

În iOS nu pot face asta, iar în curând nici în Android nu va mai fi posibil. Se pierde, practic, o calitate importantă a unui OS pe care-l folosesc cu plăcere și cei care-și permit un iPhone.

De ce ar face Google asta? Probabil din același motiv pentru care a lansat și promovat un Pixel care costă cât trei rinichi și-o splină, adică din convingerea că marea parte a clientelei Apple e formată din cocalari motivați de trenduri, caz în care e clar n-au înțeles mare lucru.

Pentru a-i determina să se răzgândească, cei aflați în spatele proiectului Substratum au creat o petiție pentru care speră să obțină 15k de semnături, cifră cu care, între noi fie vorba, deși am semnat petiția, nu cred că vor rezolva mare lucru. Vom vedea…

2 Comentarii

  1. Speram totusi ca e vorba doar de primul preview de Android P si pana la urma nu vor fi atat de ignoranti incat sa scoata suportul de Substratum.

Lasă un răspuns

*

Acest blog folosește cookie-uri! Continuând navigarea acceptați acest lucru. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close