Cum pot fi închise concomitent, toate programele ce rulează în computerele cu Windows

În urmă cu câteva zile, un cunoscut m-a sunat să mă întrebe cum pot fi închise concomitent, toate programele ce rulează în computer, supărat fiind că PC-ul său răspundea foarte greu la comenzi din cauza acestora. De altfel, el încerca să se debaraseze de majoritatea dintre acestea, dar cum erau setate să pornească odată cu sistemul de operare, îi era foarte greu să-și ducă planul la bun sfârșit având în vedere că până și cea mai simplă comandă dată computerului avea efect abia după câteva minute bune.

deschidere task manager

În astfel de cazuri, soluția e mult mai simplă și la îndemâna oricui decât mulți și-ar fi imaginat: Task Manager. Dacă doriți să închideți concomitent toate programele ce rulează în sistem, faceți click dreapta pe Bara de Activități (Taskbar) și alegeți din listă opțiunea Start Task Manager.

Când Task Manager se deschide, accesați fila Applications și, în timp ce țineți apăsată tasta Ctrl, faceți click pe fiecare dintre programele afișate în listă.

Închide toate programele care rulează

După selectarea tuturor programelor aflate în execuție, apăsați butonul End Task, apoi, dacă vi se va cere confirmarea solicitării închiderii forțate a acestora, acceptați și așteptați oprirea lor.

E important să nu abuzați de această metodă, iar asta deoarece închiderea forțată a programelor poate duce la apariția de fișiere corupte și implicit, la daune ce pot împiedica funcționarea în viitor a programelor ce au fost închise în acest fel.


Dacă acest truc v-a fost util și vreți să cunoașteți mai multe astfel de trucuri, vă invit să vizitați arhiva etichetei “Trucuri Windows“. Dacă aveți întrebări, dacă ați identificat vreo greșeală, sau dacă doriți să împărtășiți cu ceilalți cititori ai blogului un truc nou, aștept mesajul vostru sub forma unui comentariu la acest articol.

Lasă un răspuns

*