Înmatricularea unui autoturism în Spania

Neștiind că ne vom reîntoarce în Spania, plecarea din septembrie fiind rezultatul unei decizii spontane, în august am pus tomata la punct pentru a face față mirificelor drumuri mioritice, investind în bucșe, capete de bare, bascule și nu mai știu ce, niște bani pe care clar nu i-aș fi recuperat măritând-o o lună mai târziu. Banii fiind deja dați și șansele de recuperare inexistente, am decis să o luăm cu noi.

Înmatricularea unui autoturism în Spania este o procedură foarte simplă și se poate realiza în mai puțin de o săptămână dacă știi unde să mergi și ce să ceri. Noi n-am știut, iar cum aveam 6 luni la dispoziție pentru a o înmatricula, timp în care am circulat cu ea fără probleme cu numerele și asigurarea din România, le-am făcut pe toate ardelenește, pas cu pas.

1. Actele proprietarului

Totul începe de la proprietar, care trebuie să dispună de permisul de rezidență. Eu îl aveam încă din 2006, așa că n-a fost o problemă. Cu respectivul permis (tarjeta de residencia) și contractul de închiriere în mână, am mers la primărie să facem mutația (empadronamiento).

De la primărie am cerut o adeverință (volante) care să ateste că locuim la adresa declarată, care este gratuit. Oficial ți se cere un certificat, dar adeverința e la fel de bună. Cum certificatul costă vreo 6€ pe care nu-i necesar să-i plătești, soliciți adeverința.

2. Fișa tehnică a autovehiculului

Cea originală nu e bună, așa că va trebui să faci rost de alta, se numește „Ficha tecnica reducida” și se obține de la un laborator autorizat. O simplă căutare în Google îți pune la dispoziție câteva laboratoare care se ocupă cu asta. Iei legătura cu ei, le spui că-ți trebuie respectiva fișă pentru înmatriculare, apoi le facilitezi toată documentația.

Pe noi ne-a costat 80€ și am obținut-o cu ajutorul unui laborator din Malaga.

Cu fișa în mână se face programare la ITP (ITV) specificând că se dorește înmatricularea. Pe lângă celelalte acte ale mașinii vi se va mai cere și adeverința cerută de la primărie. Dacă nu sunt probleme, cei de la stația ITV vă vor da noile acte de identitate provizorii ale mașinii. Au costat 185€.

Cu acestea va trebui să mergeți iar la primărie și să solicitați plata impozitului (Impuesto vehiculos traccion mecanica). Acesta se calculează în funcție de vechimea autovehiculului și puterea motorului acestuia. Al nostru, un Golf V Plus 1.9 TDI a fost cotat la 12,89 „caballos fiascales”, deci s-a încadrat în tarifa de 12 la 15 „cai fiscali”, căluți pentru care am plătit 86€.

Cu dovadă plății în dosar se face programare online la Agencia Tributaria, ANAF-ul spaniol. Acolo vor mai fi necesare celelalte acte ale mașinii, inclusiv contractul de vânzare-cumpărare sau factura din România. După ce vi se calculează suma pe care trebuie să o achitați, vi se generează un cod cu care va trebui să mergeți la o sucursală bancară pentru a achita impozitul (impuesto especial sobre determinados medios de transporte, modelul 576).

Nu trebuie să completați niciun formular, toate datele fiind preîncărcate în sistem de către agentul care v-a preluat documentele la ghișeu. Prezentați codul facilitat, plătiți și luați chitanța.

Cu noua chitanță vă reîntoarceți la Agencia Tributaria (noi am rezolvat-o în aceeași zi), pentru a vi se elibera dovada plății impozitului. E nevoie de un singur exemplar, dar nouă ne-a dat trei, în caz că vom aveam nevoie ulterior.

3. Programarea la DGT

Urmează programarea la DGT (DRPCIV-ul spaniol). Aceasta se poate face online, de aici pentru „Tramites de oficina” (operații de gișeu):

Pentru „Matriculacion de vehiculos”:

Nu știu cum e în alte zone, dar în Madrid ne-au făcut programare la vreo 10 zile distanță. Ne-am prezentat, am scos bonul de ordine pe baza programării avute și ne-am așezat la rând.

Ajunși la ghișeu, au fost verificate următoarele documente:

  • Cererea de înmatriculare completată (se obține din același loc).
  • Actele de identitate ale proprietarului (carte de identitate din Ro, certificat de rezidență).
  • Documentele primite de la ITV.
  • Dovada plății celor două impozite.
  • Adeverința de la primărie privind domiciliul.
  • Toate actele mașinii, inclusiv talon și cartea de identitate.

Dacă totul este în regulă, vi se va cere să plătiți taxa de înmatriculare de 96,80€. Se poate plăti doar cu cardul, după care vă sunt eliberate noile acte ale mașinii și reținute cele din România. Eu am cerut copie după fiecare, față-verso, ștampilate.

Cu noua carte de identitate a mașinii mergeți la orice magazin de piese auto și faceți plăcuțele de înmatriculare. Am optat pentru plăcuțe de plastic, ambele costându-ne 30€.

placuta matriculare

Asta a fost tot. Mai trebuie doar să vă faceți asigurare, cea din România nemaifiind valabilă din momentul înmatriculării. Am făcut la Qualitas deoarece ne-au oferit cel mai decent preț pentru ce aveam noi nevoie.

32 Comentarii

  1. Si eu tre’ sa inmatriculez Dacia, numai ca la mine e mai complicat pentru ca in talon nu e pe numele meu, am doar contractul de vanzare-cumparare care-i pe numele meu si ma costa vreo 600 de euro tot deranjul la o gestorie.

    1. Pai ca sa fac procura tre’ fie sa merg eu personal, fie sa trec pe la consulat. Ambele presupunand minim 300 de euro costuri. Deci probabil ca nu e nicio diferenta.

  2. Salut cristian . De unde iau tabelul cu valoarea masinii sa imi calculez taxa ? Am un audi a5 2013 motor 3.0 diesel 180 kw adica 245 cai iar co2 e 154 . 0758.850.856 nr meu am wattzup daca vrei sa imi lasi msg . Multumesc

  3. Pasii sunt simpli, am inteles. Cum sta treaba insa cu radierea din romania a masinii? Inainte sau dupa inmatricularea in spania? Trebuie sa ne intoarcem cu nr in romania? Info despre asta nu am gasit, doar procedura de radiere normala. Multumesc

  4. Buna Cristi …sunt interesat , daca poti sa-mi zici , grupul de litere cu ce litera incepe?. Iti spun si de ce ma intereseaza: aici masinile noi care se inmatriculeaza cu litera K deja…..deci tie ce litera tiau dat daca masina ta nu este noua?. Scuze pentru curiozitate

  5. La fel de alambicat și cu „n„ drumuri ca în Ro de parcă nu ar exista calculatoare prin care să legi rapid fisc, primărie,,taxe,bănci,etc. mai puțin itp-ul care trebuie făcut Fizic. Odată ce ai numerele de rezidență ai automat toate datele cetățeanului respectiv care re un contract de închiriere legat de fisc și primărie s.a.m.d.

  6. Am un opel astra gtc cu nr de românia dar e pe numele tatălui meu. Am făcut un contract de vanzare cumpărare dar când am vrut să o inmatriculez mi-au spus ca am nevoie de chitanță. Ce chitanță nu stiu. Ma poate ajuta cineva? Vreau sa o inmatriculez in spania. Ce trebuie să fac ?

  7. Dețin o mașina pe numele meu cu număr de înmatriculare de Norvegia stat Non UE,anul asta vreau sa Ma mut definitiv in Spania și as vrea sa imi iau și mașina cu mine….întrebarea mea este dacă cineva are idee dacă trebuie sa urmez aceleași proceduri ca Cristian ? Mașina e pe numele meu .multumesc.

  8. Buna vreau sa trimit un fiat 500 in spania din canada stie cineva ce trebuie facut si cit trebuie sa platesc mersi

  9. Bună vreau să inmarticulez o masina in spania cu numere românești cum pot să o radiez in rominia ce acte trebuie pot mai întîi sa o înmatriculare in Spania si apoi sa8o radiez in romania

  10. Buna cristian am o intrebare.. Vreau sa cumpar o masina adusa din spania(cu nr spaniole) insa problema este: propietarul inca plateste rate, masina este pe numele lui (este un vecin masina se afla an romania) intrebarea mea este cu un contract de vanzare-cumparare pot inmatricula masina…

    1. Daca masina e pe numele lui nu vad unde ar fi problema, totusi eu as intreba si un notar.

      PS. Cinteste-ti primul comentariu, l-am modificat. Deduci tu ce e de dedus. (pont: da, se foloseste doar la interior, niciodata pe flancuri).

  11. Scuzama te rog dar nu anteleg raspunsul am scris gresit cu puncte da este adevarat ami cer scuze ansa nu am fost lamurit la antrebarea mea deci nu as avea nici o problema cu anmatricularea scuzama daca deranjej o zi buna.

    1. Nu e vb de puncte, de vorba de „anteleg” in loc de „inteleg” si altea de-astea. Si stai linistit, nu deranjezi, daca deranjai zbura comentariul la gunoi. 😛

  12. Sal Cristi ce acte trebuie traduse inainte sa mergi dupa fisa tehnica? cam ce taxe se platesc aproximativ cu totul te rog frumos?

    1. Acte n-am tradus, doar am prezentat actele mașinii pe care, de regulă, le ai cu tine când circuli. Oricum, acestea îți vor fi indicate de către laborator.
      N-am făcut un calcul și a cam trecut ceva timp de atunci, parcă în jur de 4-500€, dar poți calcula singur adunând sumele menționate în articol. Evident, costurile pot varia de la o regiune la alta, de la o stație ITP la alta…

  13. Salut, foarte explicita procedura, merci.
    Intrebarea mea este daca ai circulat cu masina in acest timp, cat a durat inmatricularea. Eu am inceput demersurile pentru inmatriculare, am fost la ITV, am platit impozitele si cand am ajuns la trafic au descoperit ca la ITV mi-au gresit seria de caroserie si implicit la cele 2 institutii unde am platit impozitele. Acum nu stiu daca am voie sa circul cu masina pana rezolv cu actele…

  14. Buna, am un seat toledo si as vrea sal inmatriculez aici in Spania dar nu lam radiat din Romania oare ar trebuie prima data radiat din tara ca sal pot inmatriculez aici? Multumesc

    1. Am o intrebare cata a ajuns un total inmateicularea pe Spania a masini,in total?Am inteles ca era un golf 5,?Cum calculez pretul total daca am cumparat un Wolswagen,CC,motor diesel din anul2010 cu matrícula Ro.Voi plati mult?Multumesc….mult.!!! Daca ai vreo referinta ,o lista orientativa cu pretul de achitat,in funcie de masina ,motor etc,as fi bucuros sa primesc sau unde sa caut.

    1. Pentru demersuri de genul poți face împuternicire la notar. În Romania costă în jur de 35 lei, dacă faci în Spania trebuie tradusă și omologată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.