Am instalat Resurrection Remix pe Xiaomi Mi 5

Am instalat Resurrection Remix pe Xiaomi Mi 5, ca să nu-l instalați voi. E interesant, dar launcher-ul Pixel poate fi utilizat și fără complicații. Cum n-am câștigat nimic de pe urma experimentului, ci din contră, autonomia și performanța telefonului au avut de suferit, am revenit la MIUI 8, versiunea de la xiaomi.eu. Sistemul, nu și aplicațiile, se mișca, totuși, surprinzător de bine.

De la LineageOS, se pare, nu putem cere prea multe deocamdată. Detalii despre Resurrection Remix, dacă dispuneți de un Xiaomi Mi 5 și auziți pentru prima dată de acest rom găsiți aici.

În ceea ce mă privește, dincolo de problemele deja menționate, îi duceam lipsa unei opțiuni de a alege cu care dintre cele două cartele doresc să efectuez apelul, dar cam la fel de enervante erau și aplicația camerei foto, care se bloca o dată la două capturi, și a YouTube, care necesita două veșnicii să încarce un amărât de video prin WiFi.

Lasă un răspuns

*