Link-uri de download ale Windows 10 build 9926

Microsoft a publicat în urmă cu câteva ore o imagine a Windows 10 Technical Preview build 9926, chiar dacă în timpul prezentării de alaltăieri anunțase că o nouă versiune va fi disponibilă pentru download abia săptămâna viitoare. Acest build este disponibil și ca upgrade pentru Windows 10 Technical Preview build 9879 (dacă vă numărați printre cei care s-au grăbit să instaleze build-ul 9901 apărut pe Internet în 14 decembrie 2014 — eu de exemplu — va trebui să descărcați imaginea ISO și să efectuați o instalare curată).

windows 10 update versiune preview

Pentru upgrade la build 9879 la 9926 accesați PC Settings » Update and recovery » Preview builds » Download now. Dacă nu puteți face upgrade, dacă folosiți Windows 7, Windows 8 ori Windows 8.1 și doriți să testați Windows 10 Technical Preview build 9926, descărcați prin intermediul link-urilor de mai jos imaginea ISO care corespunde arhitecturii computerului dumneavoastră.

Dacă aveți nevoie de ajutor pentru a instala acest build, urmați instrucțiunile din tutorialul de instalare a Windows 10 pe care l-am publicat recent; veți găsi în acesta toate informațiile de care aveți nevoie pentru a efectua corect instalarea chiar dacă faceți acest lucru pentru prima dată.

Retineți că această versiune este una pentru testare, ori asta vrea să spună că există mari șanse ca PC-ul sau aplicațiile de care aveți nevoie să nu funcționeze corect. În aceste condiții, sfatul meu este să creați o imagine de sistem așa cum am explicat aici înainte de a o instala, pentru a putea readuce computerul la starea actuală în doar câteva minute și fără prea mari bătăi de cap, în cazul în care considerați că Windows 10 Technical Preview build 9926 nu vă este de folos.

Link-uri de download oficiale (Eng):

Pentru cei care mă urmăriți din diaspora și preferați o versiune Windows în limba țării în care vă aflați, puteți descărca o versiune a Windows 10 Technical Preview build 9926 în limbile Portugheză, Germană, Franceză, Italiană sau Spaniolă accesând pagina de download oficială. (sursa)

21 Comentarii

  1. Nu mai inteleg! La conferinta nu s-a prezentat windows 10 consumer preview, sau o alta versiune Technical Preview. Versiunea consumer preview apare saptamana viitoare?

    1. Nu mai apare o altă versiune săptămâna viitoare. E posibil să mai apară un build intermediar până la Build. Dacă nu, la Build vom avea un milestone pentru Developeri și apoi va veni versiunea comercială (numită anterior RTM).
      La eveniment s-a vorbit despre caracteristicile pentru consumeri din January Technical Preview – acesta este numele oficial al acestui Build Windows 10.
      Terminologia pentru Milestone-uri (versiuni importante) s-a schimbat odată cu Windows 10. Mai multe aici – https://www.windowsfaralimite.ro/?s=windows+10

  2. Sal, am si eu o intrebare legata de acest windows 10 build 9926 si anume daca se merita sa-l instalam si daca se gaseste undeva drivere pentru placa video si celelalte. Merci mult.

  3. Eu scriu acum de pe el, nu am fost suficient de convins la primul technical preview, sa-l instalez si am zis, trebuie sa fie ceva ceva mai stabil acum deci il pot incerca. Desi ma asteptam sa imi placa mult mai mult decat 8, momentan nu numai ca nu m-a impresionat dar chiar mi-a lasat un gust amar. La prima pornire, fara sa instalez nimic, lucra la o rezolutie VGA, asta rezolvandu-se cu un restart. Bun, am zis, e ok, totusi ma asteptam sa fie mici „problemute”. Ceea ce insa ma deranjeaza extrem de mult e ca imi solicita hardul si procesorul aproape la maxim. (mai ales hdd-ul, nu scade sub 90%). Chiar daca deschid sau nu programe. E adevarat, pc-ul pe care l-am testat, e destul de modest, dar 7-ele sau 8-ul ruleaza chiar decent pe aceeasi configuratie. Din ce vad, acel inutil Windows Defender pare a fii unul din „mancaciosii” de resurse. Ma rog, acum nu am avut timp sa vad ce si cum.
    Incerc sa nu ma pripesc momentan si sa iau dvd-ul cu 7 si sa-l sterg cat ai clipi, incerc totusi sa-i dau o sansa.
    Pentru Adrian: mie mi-a vazut dupa un restart o placa Nvidia si mi-a instalat automat driverul specific. Din ce am inteles de la altii care au testat aceasta versiune, driverele de 8.1 functioneaza perfect pentru 10. Evident, probabil, cu mici exceptii.

    1. Confirm cu ocuparea hard discului (chiar și pe SSD Intel se simte) și a procesorului, la mine e de vină OneDrive, pentru că se dă de ceasul morții să resincronizeze cei 350 GB de date deja sincronizați anterior upgrade-ului de sistemul de operare Windows 8.1 Pro.
      La fel, confirm cu driverele, se pot folosi drivere din Windows 8, dacă nu sunt disponibile versiuni actualizate.

  4. Adrian, eu am instalat driverele pentru Windows 8 manual, cum am explicat aici, după ce le-am dezarhivat executabilele în foldere individuale (folder/driver). Cu driverele generice sistemul nu funcționează nici pe departe cum ar trebui

    Gabi Grigore, n-ai nici o șansă să găsești driverele chipset? După instalarea acestora, sistemul funcționează foarte bine, e drept, nu e la fel de stabil precum era cu 8.1, dar asta e normal, însă de ore bune am făcut tot felul de chestii cu el, de la navigarea pe Internet la postprocesare foto, editare și randare video.

  5. Cristi, le-am incercat pe toate, chiar si ceea ce mi-ai recomandat tu, ma gandeam ca poate fi si din cauza asta. Dar problema nu s-a ameliorat prea mult. Erori sau bug-uri grave nu am avut, doar mici chestii ce sunt de inteles intr-o versiune departe de a fi finisata dar 7 si 8, in acelasi stadiu de development, mi-au lasat senzatia ca erau putin mai rapide decat versiunea asta de 10. Din cate stiu ai un laptop destul de serios cand vine vorba de specificatii, deci te cred ca poate nu ai avut probleme.

    O scurta intrebare, pentru ca aici sunt putin confuz, in septembrie aparuse primul technical preview si asa cum mai toti se asteptau, in urma prezentarii din ianuarie, urma consumer preview. Sa inteleg ca mai dureaza pana apare CP si apoi beta?

    1. M-am consultat și cu Cosmin, ca să fiu sigur că nu vorbesc prostii și e după cum presupuneam: nu prea sunt șanse ca vreun consumer preview să vadă lumina zilei sub această denumire. 9926 e de fapt „consumer preview”, chiar dacă oficial nu poartă această denumire. Vor urma alte Technical Preview, beta, un RC prin iunie-iulie (cred), RTM și prin septembrie, Retail.

    2. Pentru a clarifica această mare confuzie cu versiunile, pe care o văd pe mai multe site-uri, vreau să precizez ( cum am mai făcut-o în alt comentariu aici, Cristi ) – lucrurile s-au schimbat cu Windows 10. Nu vor mai exista versiuni sau etape (Milestone) fixe, așa cum erau la Vista, Windows 7 sau Windows 8.x. Din cauza ciclului continuu și accelerat de dezvoltare, Windows 10 va fi actualizat permanent, din mers, ca Office 365. Intrebarea ”ce versiune rulează ?” nu își mai are rostul la Office 365, care se actualizează automat permanent. Așa va fi și cu Windows 10. A nu se înțelege însă că Windows 10 devine un produs cu plată periodică prin abonament. Aceasta nu se va întâmpla cu Windows 10.
      Vom mai avea build-uri intermediare care vor veni prin mecanismul de update și vom mai avea la Build un … build Windows 10 care va avea în el și caracteristicile importante pentru dezvoltatori – cel mai probabil se va definitiva platforma, așa încât dezvoltatorii să poată începe programarea de aplicații, știind că nimic major nu se mai schimbă în viitorul apropiat.
      Și, adițional, vreau să subliniez și că Windows 10 va fi un upgrade gratuit pentru Windows 7 și Windows 8.x dupa cum urmeaza:
      Incepand cu ziua lansarii comerciale a versiunii Windows 10, orice utilizator care face upgrade de la Windows 7 și Windows 8.x pe durata celor 365 de zile, beneficiază de Windows 10 gratuit pe viață, nu doar pentru un an !!!!
      Am văzut mulți ”maeștri” bloggeri scriind că vom avea un an de trial Windows 10 gratuit. Ei bine, nu este așa !

  6. Si la mine mi-a solicitat hard-disk-ul de pe laptop pana i-a scazut starea acestuia de la 86% la 49%. Acuma mi-a distrus pur si simplu hardul laptopului incat nu mai pot sa instalez nici o versiune de windows ( Windows 8.1 Enterprise era pe laptop si am vrut un dual boot cu W10 ).

    1. N-a distrus nimic. Pur și simplu boot-ează cu DVD sau stick de instalare al Windows 7 ori 8.1 și șterge toate partițiile de pe respectivul hard disk, fă partiții noi și instalează Windows-ul dorit.

  7. Multumesc frumos pentru raspuns Cristi. Seara frumoasa, numai bine. Momentan ies de sub umbrela MS si imi iau un linux pentru ca sunt masochist si iar vreau sa stau sa caut pe 5 ore forumuri solutii doar pentru un driver :))

    1. Dacă vrei să încerci ceva interesant, îți recomand Bodhi Linux, elementary OS și Evolve OS.

  8. Haha,ti-am luat-o inainte, momentan ma delectez cu Elementary OS Freya. Ca de mult timp voiam sa-l testez. Pacat ca nu se aude nimic de beta2.

    1. :))
      Ah, uitasem de Deepin 2014.2, o altă distribuție pe care îți recomand să o testezi dacă nu ai făcut-o deja. O am pe laptop ca OS principal de câteva luni deja.
      P.S. Gata cu offtopic-ul 🙂

  9. Cum sa nu testez frumusetea aia, nu credeam vreodata ca va ajunge un linux sa arate asa bine. Chinezii aia fac treaba buna. Desi in ultima vreme devine cam prea colorat. Dar tin minte ca atunci cand au scos prima versiune, cred ca era un 2011 sau ceva de genul, eram..woooooa si eram deja cu stick-ul usb pregatit :))

  10. Cristi, tu cum mai poti fi gasit, pentru discutii personale? 🙂 In afara de blog pe ce mai stai, facebook, messenger ceva ai?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.