Despre optimizarea smartphone-ului sau tabletei cu Android – All-In-One Toolbox

Eram convins că mai devreme sau mai târziu vor apărea tot felul de aplicații de optimizare a tabletelor și smartphone-urilor cu Android, dar niciodată nu mi-aș fi putut închipui că unele dintre acestea vor putea atinge milioane de descărcări; cu atât mai puțin m-aș fi gândit ca voi trăi ziua în care un copil de 12 ani să îmi recomande folosirea lor.

Zilele trecute, nervos fiind că o aplicație pe care o testam blocase tot ce se putea bloca în smartphone, am dat de înțeles că voi înlocui SGS-ul în viitorul apropiat, cu oricare altul cu hardware superior.

Ryan, nepotul meu, mi-a înțeles frustrarea și mi-a sărit în ajutorul cu un sfat: „Cristi, instalează-ți All-In-One Toolbox! E marfă!” — doar mie mi se pare anormal ca un copil să-și facă griji și pentru altceva decât jocuri ?!?— Am ridicat mirat din sprâncene și, după ce am repornit smartpnone-ul, am descărcat și instalat aplicația dând ascultare recomandării. E drept, mai mult din curiozitate…

Optimizare Android

Atunci când vorbim de optimizarea unui dispozitiv cu Android, ne referim la eliminarea programelor și jocurilor pe care nu le mai folosim, la curățarea cache-ului, calibrarea bateriei, împiedicarea executării proceselor aplicațiilor de care nu avem nevoie în acel moment, la curățarea  reziduurilor aplicațiilor, etc.; e bine să știm asta de la bun început pentru a înțelege de ce și cum ne ajută  aplicații precum All-In-One Toolbox, Clean Master, AVG TuneUp, etc., să îmbunătățim performanțele și autonomia acestuia.
Continuarea…

Uite ce poți face pentru ca video-urile de pe YouTube să se încarce mai repede

YouTube a schimbat modalitatea în care oferă streaming-ul video-urilor pe care le găzduiește. Portalul, prin implementarea unui cod „inteligent”, încearcă să detecteze viteza conexiunii sistemului de pe care a fost accesat. Acest lucru face ca video-urile accesate, în majoritatea cazurilor, să se încarce mai greu sau, pur și simplu, să nu poată fi redate. Mie mi s-a întâmplat asta de curând și, încercând să găsesc o explicație, după ce am confirmat că în setările routerului și a rețele nu există nereguli, am găsit soluția problemei.

Regulă Firewall pentru YouTube

Soluția care garantează accelerarea încărcării video-urilor de pe YouTube, sau mai bine spus „trucul”, constă în crearea unei reguli noi în Paravanul de protecție Windows (Firewall). Acestă regulă va împiedica tehnologiile utilizate de YouTube să identifice tipul și viteza conexiunii cerând informații furnizorului nostru.
Continuarea…

Cu CHIP între mit și adevăr… dacă poți…

Mi-am făcut un obicei din a merge lunar la cel mai apropiat Inmedio pentru a cumpăra ediția lunară a revistei CHIP. Nu fac acest lucru de dragul de a reciti știrile digerate deja de câteva săptămâni, ci pentru cartea ce înssoțește revista în pachetul de 24,98 lei, obținând în acest fel revista și DVD-ul gratis. Ei bine, tocmai am cumpărat ediția lunii martie; habar n-am ziua din lună când este scos l;a vânzare noul, eu o cumpăr întotdeauna revista la începutul lunii următoare celei de pe copertă.

Dar nu despre asta doream să vorbesc, ci despre redactorii care au obiceiul să publice articole și/sau sfaturi contradictorii, fie în ediții diferite (caz în care mai au o scuză), fie în cadrul aceluiași număr, așa cum s-a întâmplat de data aceasta între explicațiile de la secțiunea „Vânătorul de mituri” și sfaturile din ghidul despre obținerea unui „Sistem Agil: cele mai bune tweak-uri„.

CHIP - martie 2013

La pagina 56 a ediției revistei CHIP din luna martie, Șerban Simion, un tip care se pare că-și face veacul în laboratorul de testare al redacției, vine cu tot felul de argumente destul de plauzibile referitoare la cât de fals e mitul conform căruia, curățarea Registry-ului sistemelor de operare Windows ar aduce acestora un plus de performanță. Citat din articol:
Continuarea…

Clean Master, un fel de CCleaner pentru Android

Piriform, de ceva timp, lucrează la o versiune a CCleaner pentru Android, dar nu avem încă o dată precisă a lansării acesteia și nici nu știm cu ce modele de smarpphones va fi compatibilă.

Eu, sincer să fiu, deoarece până la ROM-ul curent cu niciunul dintre cele anterioare n-am rezistat în smartphone mai mult de o lună, n-am prea dat importanță curățării istoricului, a temporarelor și a cache-ului aplicațiilor, dar săptămâna trecută mi-am dat seama că au trecut mai bine de trei luni de când am instalat Cyanogenmod 9.1.0, un adevărat record de când am SGS-ul, și că ar fi cazul să-l curăț de toate acele fișiere ce ocupă spațiu inutil în memoria internă și pe cardul SD, așa că am instalat Clean Master, o aplicație de curățare pentru Android de care auzisem doar cuvinte de laudă.

Clean Master pentru Android

Clean Master curăță toate fișierele inutile acumulate de-a lungul utilizării smartphone-ului sau tabletei cu Android și care, în unele cazuri, au ca impact negativ pierderea performanței dispozitivului, prin umplerea memoriei cache al acestuia. Altă problemă comună ce afectează dispozitivele cu Android este spațiul de stocare foarte redus, niciodată suficient pentru a salva în smartphone toate fotografiile și melodiile noastre preferate, la a cărui umplere contribuie și istoricul video-urilor vizualizate pe YouTube și Vimeo, sau a site-urilor Web vizitate dar, din fericire, acest spațiu poate fi recuperat dacă folosim o aplicație de curățare.
Continuarea…

Amazon Cloud Drive, tentant, probabil, doar din punct de vedere al prețului…

Au trecut aproape două săptămâni de când porțile serviciului Amazon Cloud Drive au fost deschise larg pentru toată lumea. Cunoscând renumele companiei, folosind și fiind foarte mulțumit de câteva dintre produsele și serviciile sale, recunosc că am așteptat cu nerăbdare lansarea acestuia, așa că am început să-l folosesc de îndată ce a fost disponibil. Din păcate, în cele câteva zile în care l-am folosit, se pare că am încercat în zadar să-i înțeleg rostul având în vedere că există deja soluții asemănătoare, cu aplicații foarte bune și prețuri competitive pentru pachetele de stocare din categoria premium.

Amazon Cloud Drive

Amazon Cloud Drive oferă gratuit 5 GB spațiu de stocare online și dispune de aplicații pentru principalele platforme. Eu le-am folosit timp de câteva zile pe cele pentru Windows, OS X și Android, cât și aplicația Web, pentru accesarea fișierelor de pe Linux.
Continuarea…

Cum se recuperează fișierele șterse accidental – fotografiile, documentele, etc.

Nu o singură dată am șters din greșeală fotografii sau documente de care mai aveam nevoie, iar acest lucru nu este plăcut deloc. Cu timpul m-am învățat să realizez periodic copii de siguranță ale datelor importante, pe un Hard Disk extern. În cele ce urmează vă voi vorbi despre trei dintre cele mai bune programe de recuperat fișiere șterse, adică cele care niciodată nu m-au făcut să-mi pierd timpul în încercarea mea de a recupera fișierele pe care tocmai le ștersesem din greșeală, sau pe cele pierdute în urma reinstalării Windows-ului, redimensionării sau formatării Hard Disk-ului, ori a partiției în care se aflau.

Recuva: cel mai cunoscut


Recuva este un program de recuperare a fișierelor creat de Piriform, dezvoltatorul cunoscutelor aplicații CCleaner și Speccy. Acesta poate fi instalat sau, în cazul în care optăm pentru utilizarea versiunii portabile, rulat pur și simplu în orice sistem de operare Windows de 32 sau 64 biți. Chiar dacă interfața programului este simplă și foarte intuitivă, acesta dispune și de un wizard care ne va ghida în timpul procesului de recuperare a fișierelor șterse. Wizard-ul este lansat automat, la prima rulare a Recuva, acesta cerându-ne să alegem tipul fișierelor șterse pe care dorim să le recuperăm:

Recuperare fisiere cu Recuva

Prin urmare, dacă dorim recuperarea mai multor tipuri de fișiere, la pasul File type vom selecta caseta All Files, iar dacă dorim recuperarea unor poze șterse, categoric, vom selecta caseta Pictures, ș.a.m.d. În cazul de față, eu voi încerca să recuperez câteva fotografii șterse din greșeală de pe stick-ul USB, așadar voi selecta ce-a de-a doua casetă din listă înainte de a face click pe butonul Next.
Continuarea…

Acest blog folosește cookie-uri! Continuând navigarea acceptați acest lucru. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close