La Paștele cailor „sala”, de Moș Nicolae „traseul”

În București, pentru că-i capitală europeană, te aștepți ca lucrurile să decurgă rapid, însă nici vorbă, de cele mai multe ori totul se face infinit mai lent decât în provincie. De exemplu, eu am terminat școala de șoferi pe 22 august. Pe 23 —da, de Paștele cailor— m-am prezentat cu dosarul pentru a da proba teoretică. După câteva ore de stat la o coadă cât istoria României, am dat teoreticul și m-am așezat la alta, cea pentru programarea la traseu.

DRPCIV

În România, statul la coadă e sport național, așa că m-am conformat și-am profitat de ocazie pentru a mai asculta un episod al Serial. Când în sfârșit mi-a venit rândul și-l văd la ochi pe cel de la ghișeu, mi se dă de ales între a da examenul „De Moș Nicolae”, sau „Înainte de sărbători”. Glumiți, nu?, l-am întrebat. „Nu, chiar deloc! Uitați, n-am altă dată liberă, e lipsă de personal…”

Dacă Moș Crăciun vrea neapărat să-mi aducă permisul, cine sunt eu să-i neg această plăcere?!?

Temându-mă că aș putea da traseul cu Iepurașul, am preferat 6 decembrie decât să revin peste o lună și să-mi reîncerc norocul. Acum regret c-am fost nerăbdător, tocmai am aflat că un coleg care a picat proba practică a fost să-l reprogrameze miercurea trecută, a dat vineri și acum are permis.

Nu, nu e neam cu Tăriceanu. Sigur, sigur!

Azi o să-mi iau picioarele-n brațe, dosarul și-o scuză bună în sân, și încerc o reprogramare. Mi-a dat curaj colegul, care mi-a mai spus că acum bate vântul prin DRPCIV. M-aș mulțumi cu orice reducere a „pedepsei”, că-i al naibii de enervant să aștepți troleul în ploaie cu mașina-n poartă, școala făcută și teoretica trecută. I-am făcut până și RCA și Casco, să pot conduce chiar din prima zi de permis.

Mai mult, Marian, instructorul de la școala de șoferi unde am făcut pregătirea practică, insistă că am șanse să mă reprogrameze mai repede și pare convins că aș lua permisul chiar și de aș da examenul mâine.

Ore suplimentare n-am mai luat, nu le vedeam rostul înainte de 15 noiembrie în condițiile în care eram programat la traseu abia pe 6 decembrie. Dacă nu-l iau, măcar aștept din vina mea.

vwg7

Ce nu reușesc să înțeleg e cum s-a ajuns la asta și de ce.

Comparativ, fratele meu a dat traseul la 2 săptămâni după proba teoretică. Un alt prieten chiar mai repede decât el. Ambii locuiesc în Hunedoara, iar motivul pentru care au „așteptat atât” este cât se poate de simplu: nu se organizează examinări zilnic, ca în București, ci pe 15 și pe 30 sau 1 ale lunii.

Later edit: Am fost și m-au reprogramat pentru săptămâna viitoare. Yuhu!

9 Comentarii

  1. Nu stiu de ce este aceasta lista enorma de asteptare de acuma.
    In 2006, in 13 septembrie am dat si sala si orasul si voila. Nu asteptat zile sau luni.

    Ehh amintiri

    1. A crescut populația între timp, iar ei n-au adus examinatori noi, ci numărul lor a scăzut, că s-au mai și pensionat mulți dintre ei.

    1. N-a fost nevoie de nicio scuză. M-am prezentat, i-am spus că am fost programat inițial în 6 decembrie și aș vrea să dau mai repede. Mi-a cerut dosarul, m-a întrebat dacă prefer să dau tot la Carol, i-am zis că da.

      M-a m-ai întrebat dacă mi-e OK pentru săptămâna viitoare, am confirmat, mi-a cerut buletinul și asta a fost tot.

  2. Multumesc de raspuns.Totusi ce scuza ai fi folosit ? Ca saptamana viitoare ar trebui sa ma duc sa ma reprogramez,dar au ajuns programarile pentru data de 5 ianuarie si nu as vrea sa astept atat .Si nici nu stiu daca la mine este asa binevoitor seful de serviciu drpciv

    1. Tocmai ți-am spus că n-am folosit fiindcă nu m-a întrebat de ce vreau să schimb. M-a programat mai devreme fără a cere explicații. Erau două doamne, am nimerit la cea din stânga, blondă.

  3. Păi măi oameni buni, dacă dai dosarul „gol”, fără vreo „mică atenţie” (neapărat peste două zerouri) în el… te cheamă în 2 luni sau 4 sau 6.. ca să te prinzi… cu motivul că lista lor e arhi plină. Dacă văd ei că nu le merge şi ai tupeul să ceri o reprogramare, cu un aer ca şi cum ai fi neam cu Băsescu, dintr-o dată s-a făcut lumină în lista de programări.
    Ai prins-o pe blondă în toane bune..

    1. Aberezi, dar ca să-ți dai seama de asta, mergi la Parcu Carol pe la 8:00. Vei vedea atâtea mașini de școală și atât de multe persoane încât vei crede că se protestează pentru ceva. Sunt vreo 5-6 examinatori și iau la examen, fiecare, 10-15 persoane.
      Te asigur, aici chiar nu e vorba de mită. De ce m-au reprogramat? Pentru că au fost aduși examinatori noi.

  4. Eu nu aş sta în Bucureşti pentru nimic. Sunt curios cât mai rezişti tu pe acolo..
    S-a ajuns mai rău ca în China la transportul în comun:
    http://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-21361934-foto-cauzele-aglomeratiei-infernale-din-metrou-trenurile-nu-mai-fac-fata-intr-oras-paralizat-suprafata-subteran.htm
    Dar şi cu maşina e rău. Din ce în ce mai rău. Când am trecut prin Bucureşti, nu ştiam cum să scap mai repede spre autostrada.. În Bucureşti mecanicii auto nu dau faliment. Şi dacă deschizi un nou Service Auto nu ai ce pierde. Garantat.. sau poate şi aici aberez.

Lasă un răspuns

*

Acest blog folosește cookie-uri! Continuând navigarea acceptați acest lucru. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close