O placă video decentă, pentru un preț modest: eVGA nVidia GeForce GTX 650

Știți doar că nu sunt genul care să se arunce la ce-l mai nou produs de pe piață, iar cea mai nouă achiziție a mea, grafica eVGA nVidia GeForce GTX 650 vine ca o confirmare pentru cei care încă mai aveau îndoieli. Am cumpărat-o de pe eMag, ca de obicei, din simplul motiv că era singurul magazin care o avea pe stoc; ceva normal, de altfel.

evga geforce gtx 650

N-a fost o alegere ușoară, și nu a fost doar deoarece n-am vrut să investesc într-o placă video mai mult de 500 de lei, ci și fiindcă am ținut neapărat să fie una care să dispună de suport nativ pe cele trei sisteme de operare din PC, respectiv Windows, OS X 10.8 Mountain Lion și Ubuntu 13.10, să dispună de CUDA, să se comporte decent la randarea cu Sony Vegas și Premiere Pro, să realizeze rapid sarcinile din Photoshop și, la fel de important, să dispună de cel mai bun sistem de răcire dintre cele cu care concurează direct în acea limită de preț.

Din aceleași motive pe care le-am le-am menționat aici, la alegerea plăcii video a contat foarte mult și existența portului DVI-I. Ei bine, eVGA nVidia GeForce GTX 650 dispune de unul:

evga geforce gtx 650 DVI-I

Ca să vă faceți o idee, am început să caut un substitut pentru GeForce 210 chiar în ziua în care am înregistrat video-ul de prezentare a Premiere Pro pe Hackintosh. Cu alte cuvinte, am avut nevoie de aproape 3 săptămâni pentru a decide ce să cumpăr și, de ce să nu recunosc, în tot acest timp am schimbat de 3 ori de opinie.

Specificații tehnice eVGA GeForce 650 GTX

specificatii tehnice evga gtx 650

Pentru cei curioși, principalele specificații tehnice ale eVGA GeForce 650 GTX sunt următoarele:

  • Nuclee CUDA: 384
  • Memorie: 1024 MB, GDDR5, 128-bit, 5000 MHz, 80.0 GB/s.
  • GPU Clock: 1058 MHz. Poate fi ridicat fără riscuri la 1202 MHz.
  • Tehnologii principale: 3D Vision, CUDA, DirectX 11, Adaptive VSync, FXAA.
  • Versiune OpenGL: 4.3
  • Versiune Microsoft DirectX: 11.2
  • Număr maxim de monitoare: 4.
  • Rezoluție maximă: 4096×2160 („4K”). Pe VGA este 2048×1536.
  • Conexiuni: 1 x Mini HDMI, 1 x DVI-D și 1 x DVI-I.
  • Temperatura maximă de operare: 98° C
  • Consum maxim de energie: 65 W.
  • Tip de răcire: Activă.
  • Drivere: Windows 7, Windows 8, Linux & OS X 10.7+
  • Necesită alimentare suplimentară: Da. 1 x 6-pin.

Văzând specificațiile de mai sus, mulți dintre voi vor spune că am cumpărat inutil GeForce 210. Ați avea dreptate dacă nu ați omite că în momentul achiziției nu știam că două zile mai târziu voi prinde un proiect care implica procesarea a sute de fotografii. Când am ales GeForce 210, aveam nevoie doar de o grafică cu DVI-I compatibilă cu OS X, așa că nu avea rost să mă arunc la ceva mai puternic. N-am obiceiul să cumpăr și să adun chestii cu gândul că-mi vor putea fi cândva de folos. Și-acum, când nu mai am nevoie de ea, am făcut un prieten fericit.

evga geforce gtx 650 alimentare-suplimentara

Ce nu-mi convine la ea e că-i prea robustă pentru sistemul plănuit inițial. Ca să vă faceți o idee, e aproape la fel de înaltă precum Coolerul Noctua, suficient încât să mă văd obligat să renunț la ventilatorul de 12 aflat pe capacul lateral stâng al carcasei.

evga geforce gtx 650 montata

Chiar dacă am renunțat la un ventilator care introducea aer rece în carcasă, datorită celorlalte două rămase și care fac același lucru, spre surprinderea mea, toate temperaturile au rămas la aceleași valori. În ceea ce privește temperatura plăcii video, după cum veți vedea și în cadrul testelor de performanță, aceasta nu a atins în nici un moment niveluri critice.

Performanțe și rezistența la stres

În calculatorul meu, placa video eVGA nVidia GeForce GTX 650 nu va rula niciodată alt joc în afară de OpenArena. E singurul joc de care nu am reușit să mă dezlipesc în ultimii 8 ani. Am considerat important să menționez acest lucru deoarece, după cum reiese din rezultatele testelor efectuate, aceasta nu va putea face față celor mai pretențioase jocuri.

evga geforce gtx 650 benchmark

Datorită memoriei foarte rapide, dar și datorită faptului că dispune de un GPU care dublează frecvența plăcii video anterioare, respectiv Nvidia GeForce 210, în cele patru zile de utilizare intensă am observat că eVGA nVidia GeForce GTX 650 este chiar și de 4 ori mai rapidă mai rapidă la randare. De exemplu, randarea aceluiași proiect realizată cu GeForce 210 a durat 37 de minute și 46 de secunde, în timp ce GTX 650 a avut nevoie doar de 8:11 minute.

Photoshop, că aici era buba care mă durea cel mai tare, aplică instant filtrele și ajustările care necesitau secunde bune cu GeForce 210. În plus, previzualizarea în timp real a filtrelor din Perfect Photo Suite 8 nu mai „agață”, aceasta fiind mult mai fluidă decât m-aș fi așteptat vreodată.

Concluzii…

În concluzie, dacă aveți nevoie de o grafică bună pentru procesarea fotografiilor, randare sau streaming video, eVGA nVidia GeForce GTX 650 este cea mai bună alegere pe care o puteți face dacă nu doriți să cheltuiți mai mult de 500 de lei. Desigur, dacă aveți nevoie și de alte informații cu privire la aceasta grafică înainte de a o achiziționa, vă stau la dispoziție.

36 Comentarii

  1. Sa o folosesti sanatos.Si eu am tot 210,da de greu in photoshop,premiere si nu mai vorbesc de after effects,probabil in viitor va fi inlocuita,dar pana atunci ma chinui asa.

  2. Buna, am si eu o rugaminte la tine. Mai jos am sa-ti dau configuratia calculatorului meu si as dori sa-mi spui ce fel de placa video as putea sa-mi pun in locul celei vechi care mi s-a dus.
    1. PLACA DE BAZA – GIGABITE MB GA I945-S3
    2. PROCESOR – CPU CORE2DUO E4400
    3. MEMORIE – DIMM 2 GB APACER
    4. PLACA VIDEO – SVGA GEFORCE 8600 GT ASUS PCIE ( 256 MB DDR3- 128 bit, HDTV, DVI- I ( HDCP support )
    As dori sa achizitionez una de 1GB, iar ca pret sa fie pana in 150 lei.
    Multumesc mult.

  3. Bugetul este de 150 lei. Pot sa-mi cumpar una de 1GB? Te rog mult sa-mi recomanzi una buna de pe emag daca se gasesc. Multumesc mult.

    1. Fără supărare, dar nu știu ce aveam aseară de-am înțeles că placa de bază a cedat, nu grafica. Acum, în buget de 150, cea mai bună variantă ar fi Radeon 5450. Iar dacă „nu arde”. mai bine strângi niște bănuți și iei o GT630, care are GPU și memorie mai rapid + suport pentru OpenGL 4.2.

  4. OK. Merci mult pentru informații. Cred ca am sa o cumpăr pe cea de-a doua, chiar dacă este un pic mai scumpă. Stima.

  5. Sal, tot eu te deranjez. In cazul in care ar fi sa optez totusi pentru placa video ASUS ATI Radeon 5450, nu mi-ar trebui si un cooler de racire pentru ea? Am citit niste comentarii pe emag si unii spuneau ca la jocuri se cam incinge. Daca se poate pune cooler de racire ce mi-ai recomanda? Merci mult. Stima.

  6. pot pune o placa video ddr5 pe o placa de baza cu configuratia ddr2 ?Placa mea de baza este modelul: Gigabite Techonology Co.Ltd.
    945GCM-S2

    chipset:Intel i945P/PL/G/GZ
    southbridge:Intel 82801GB(ICH7/R)
    LPCIO:ITE IT8718

    1. Poți de putut, n-au a face una cu cealaltă, dar la performanțe prea mari să nu te aștepți.

    2. Numi trebuie performanta mare ,vreau sa achizitionez doar o placa video de 1 sau 2 gb pentru cateva jocuri care le mai joc gen:Assasin Creed sau League of Legends si am vrut sa stiu daca are vreo legatura placa de baza cu cea video ,pentru ca nu prea ma pricep.:D

  7. Multumesc pentru sfat :D,dar mai am o intrebare inainte de a o achizitiona,pot rula jocuri precum Mass Effect 2 sau Far cry 2 ?

  8. Defapt ,poti sami recomanzi o placa video mai mult de gaming cu o memorie de 1gb compatibila cu placa mea de baza ,am un buget pentru placa video de aproximativi 180-200 lei

  9. Salut, imi poti spune un program de detectat drivere pentru ca am schimbat windows-ul si nu stiu cum sa detectez driverul video pt windows 7 am incercat cu mai multe programe dar imi cer licenta,ma poti ajuta te rog?Astept raspunsul tau 😀

  10. Salut Cristian.
    De curând mi-am achizitionat un nou sistem desktop(facut pe piese, de mine), insa am intampinat o problema cu placa video ce tine de culorile acesteia. Calculatorul se deschide normal, doar ca pe ecran se vade fondul albastru si fontul negru. Tin sa precizez ca nu are nici o legatura cu BSOD.
    Modelul placii video: Gigabyte GT 430 1gb 128biti
    Modelul placii de baza: Gigabyte GA-965P-DS3
    Am testat alta placa video pe acelasi sistem si merge perfect. Si placa gigabyte am testat-o pe alt sistem si avea aceleasi rezultate(albastru si negru).

    1. E defectă. Ia legătura cu vânzătorul și cere-i să o înlocuiască.

  11. salutare ! Cristian am cautat ceva documentatie in legatura cu „screen tearing” pe google , intr-o anumita masura am inteles despre ce este vorba (placa video furnizeaza FPS-uri peste rata de refresh al monitorului – 60hz in cazul meu – apar acele „taieturi” de imagine cand rulez un joc cu ”Vsync” pe ”off” de aceea vin cu rugamintea daca se poate sa faci un articol in care sa ne explici (cred ca nu sunt singurul care ar vrea sa stie) despre cum s-ar rezolva aceasta problema ca nu prea am inteles faptul ca FPS-urile sunt limitate si de procesor si cum ca memoria RAM ar fi si ea „implicata” – pe scurt daca se poate juca cu ”Vsync” pe „off” fara acel tearing , pe un monitor cu rata de refresh de 60 hz. (logica pe care o vad eu cea mai simpla ar fi ca eu sa cumpar un monitor cu refresh de 144hz dar oare functioneaza ???!!!! )
    multumesc !

    1. Am nevoie de următoarele informații: model placa video (că nu toate sunt afectate), sistem de operare și arhitectura și versiunea driverului instalat.

  12. asus radeon r9 290 OC directcu II – 4GB 512 BIT – procesor grafic – Hawaii
    win 7 x 64 sp 1
    ultimul driver de pe site-ul official amd versiunea beta (si cu versiunea omega facea la fel)
    versiunea 14.502.1014.0

  13. deci Cristian cu ce poti sa ma ajuti in aceasta problema ?
    multumesc si scuze pentru intarziere am fost plecat ceva vreme

    1. Din ceam reușit să aflu de pe Back2Gaming & tom’s Hardware, singura soluție e să păstrezi vsync activ.

  14. aha … oricum peste 60 fps nu le poate reda monitorul datorita frecventei standard din fabricatie de 60 hz (asa am inteles … poate ma insel ?! )
    daca ma hotarasc sa-mi cumpar un monitor cu rata de refresh de 144 hz as putea sa joc cu vsync pe off fara acel tearing ?
    multumesc !

  15. sau cred ca daca pun vsync pe „on” la rata de refresh 144 hz a monitorului sa se sincronizeze fps-urile sunt suficiente pentru ochiul uman – bine’nteles ca nu la toate jocurile or sa fie 144 dar daca vor fi mai putine de 144 (70 sa zicem) ce se va intampla cu imaginea ?? va mai avea distorsiuni ?

    1. Nu știu să-ți spun. În primul rând n-am respectiva grafică, iar în al doilea nu-s gamer. 🙂 Sfatul meu e să încerci, sincer, mă depășește.

  16. bine Cristian iti multumesc o sa caut sa ma documentez mai bine inainte de a cumpara monitor 144hz ca e cam scump – sunt incepator si ma pasioneaza jocurile in special – n-am trecut pragul nici la „avansati” 🙂 nu mai vorbim de „profesionisti” …. joc in timpul liber ca ma relaxeaza 🙂 ca sa spun asa 🙂 sanatate si o seara buna !

  17. Salut , te rog sa imi dai si mie o parere. asta e configuratia calculatorului meu:
    -ECS P35T-A motherboard
    -4 gb ddr2 pc2-5300
    -nvidia geforce 8400gs gpu g86 ddr2 256mb
    As vrea sa ii pun o placa video mai decenta dar destul de modesta. Imi poti spune care ar fi cea mai potrivita? Vazusem pe amazon ca cea mai vanduta e gigabye geforce gt 610 , 2gb , crezi ca e o alegere buna sau pot gasi si mai bune? multumesc.

  18. Salut , te rog sa imi dai si mie o parere. asta e configuratia calculatorului meu:
    -ECS P35T-A motherboard
    -4 gb ddr2 pc2-5300
    -nvidia geforce 8400gs gpu g86 ddr2 256mb
    As vrea sa ii pun o placa video mai decenta dar destul de modesta. Imi poti spune care ar fi cea mai potrivita? Vazusem pe amazon ca cea mai vanduta e gigabye geforce gt 610 , 2gb , crezi ca e o alegere buna sau pot gasi si mai bune? multumesc.

  19. Domnule Cristi va rog sa ma ajutati ca sunteti in masura :
    Sistem compus din placa de baza Asus M5A97 R2.0 – procesor AMD FX 8350 – RAM 24 Gb Kingston HyperX Savage 1600 Mhz (trei module a cate 8Gb – din bios selectat 9-9-9-27 ) – placa video Asus Radeon R9 290 DirectCu II 4Gb 512 Bit – SSD Kingston – sursa NOX URANO TX 850 (850 W) – HDD WD Black 1 Tb – cooler Noctua NH C12 SE 14 (6 pipeline raceste super) – monitor Benq XL2411Z (conexiune DVI-D – 144 Hz) l-am facut pentru jocuri si nu ma multumeste faptul ca am screen tearing cu „Vsync” din setarile jocurilor pe „Off” . Eu joc momentan Sniper Elite 3 cu baietii iar cu totul setat la ultra am in jur de 45 – 50 FPS si asta cu „Vsync” pe „On” am ceva sacadari pe mapele mai agglomerate in grafica . Daca dau pe „Off” „Vsync” am in jur de pana la 75 FPS , mai scad sacadarile dar apare acel screen tearing (taieturile cele mai enervante de imagine) . Daca reduc de la setari doar „Multisampling” de la 4,5 la 2,5 am peste 100 FPS dar cu acele taieturi obraznice . Activez „Vsync” si ca prin minune dispar dar am constant 60 FPS (MONITORUL SETAT PE 144 Hz) . Rugamintea mea este de a ma ajuta dumneavoastra sau altcineva care s-a lovit de problema cu explicatii sa pot beneficia de toate FPS cu „Vsync” dezactivat (pe „Off”) dar fara sa mai apara acele taieturi de imagine numite screen tearig care cred ca „m-au marcat” multumesc fain pentru rabdare si fair play
    revin cu o completare win 8.1 64 bit driver video cel mai recent de pe pagina producatorului

Lasă un răspuns

*

Acest blog folosește cookie-uri! Continuând navigarea acceptați acest lucru. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close