De ce îmi place să cumpăr prin PayPal…

Povestea începe în urmă cu o lună, când am încercat să iau un VPS de la DigitalOcean. Toate bune și frumoase până a doua zi, când contul meu a fost blocat „pentru a preveni fraude”; iar toate astea după ce au acceptat o plată inițială de 10$.

PayPal

Când le-am cerut explicații, mi-au spus că am adunat pe nu-știu-ce-cont-anterior pe numele-nu-stiu-cui o datorie de 8$ și că îi vor reține în acest scop, apoi m-au ignorat complet. Am solicitat prin PayPal un refuz la plată în aceeași zi și am așteptat un răspuns oficial din partea lor. Evident că nu s-au sinchisit, așa că am solicitat ajutorul oficial al PayPal și, după cum puteți vedea, au avut ei grijă să-mi primesc înapoi banii.

Mai recuperam oare acei bani dacă aș fi plătit direct cu cardul?!? Nu cred! Nu cred tocmai deoarece în urmă cu vreo trei luni am pățit ceva similar cu o firmă din România și atunci, atât cei de la bancă, cât și cei de la Visa, mi-au cerut justificarea pentru refuzul la plata unui produs cumpărat prin Internet în condițiile în care există o lege care spune clar că am X zile la dispoziție pentru a renunța la produs și a-mi recupera banii.

3 Comentarii

  1. foarte bine ai facut, pt dreptu tau du-te „pana in pânzele albe„! Ceva asemânâtor am pâțit si eu cu un card de cumparaturi, dar cum ai zis si tu…a trebuit sa platesc suma ca apoi sa il si inchid. frate pt banu meu merg pana la Dumnezeu si inapoi.

  2. mi-am facut cont paypal cand mi-am cumparat tema blogului, dar apoi am renuntat a-l mai utiliza. Nu mai stiu datele de logare, dar o sa imi fac timp de el. Ultima data am platit cu VISA, dar am avut bafta sa n-am probleme.

    1. Deși plătesc lunar cu Visa și Master, plătesc doar abonamente la servicii. Cumpărături nu o să mai fac fără PayPal, asta e clar. Prefer să știu că un ticket rezolvă problemele pe care le-aș fi rezolvat probabil după 20 de telefoane și 40 de drumuri la bancă. E trist, dar e adevărat.

Lasă un răspuns

*