Podcast-ul… se amână din motive tehnice

Chiar dacă ideea vi s-a părut interesantă, majoritatea dintre voi ați coincis asupra unui singur aspect: calitatea audio a podcastului lasă de dorit. Ieri am înregistrat cel de-al doilea episod folosind o versiune de probă a Adobe Audition.

microfon podcast

Deși am lucrat la el ore în șir, rezultatul n-a fost nici pe departe cel la care speram, devenind tot mai clar că am nevoie de cel puțin un Behringer Shark DSP110 și de un microfon mai bun în condițiile în care la o cameră antifonată nici nu pot spera pentru moment.

Soluții de compromis există, dar mi-ar răpi prea mult timp. Ca să nu o mai lungesc degeaba, voi trage pe dreapta, temporar, acest proiect personal, până reușesc să adun aparatura de care se pare că aveam mai multă nevoie decât am crezut inițial. Nici de un podcast „serios” nu-mi arde, pentru discuții serioase am deja un blog, o tastatură și zece degete…

7 Comentarii

  1. Ti-am scris un comentariu la prodcast-ul precedent si am subliniat (cu litere mari), ceva…fa ceea ce-ti place tie, nu la altii. Sincer, mie mi sa parut interesant timbrul tau, asa cum a iesit, e ceva aparte….de ceea ce auzim azi. In era hi-def, eu zic ca ar trebui sa „ne clatim” auzul cu ceva in stil „oldies”.
    …..baga mare!

    1. Și aveai dreptate, inclusiv când spuneai că nu merită să investesc mult în aparatură, dar parcă nu dorm bine știind că am făcut ceva ce putea fi făcut mult mai bine.

    1. Crede-mă că am corectat cu Adobe Audition, care e de departe cel mai bun soft pentru așa ceva, dar ecoul produs în camera prea goală nu-l pot scoate cum ar fi trebuit.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.