Cel mai bun program de decodat telefoane gratis

Ieri, după prezentarea programului Universal Advance Unlocker, un cititor mi-a scris pentru a îmi recomanda să încerc și Universal Simlock Remover, în opinia sa, cel mai bun de decodat telefoane gratuit dintre toate cele existente. Bineînțeles că nu am putut refuza invitației.

Program de decodat telefoane - USR

Universal Simlock Remover nu este un program, ci în realitate un pachet de programe de decodat telefoane, organizate în funcție de principalii fabricanți. Astfel, în Universal Simlock Remover vom găsi tot felul de programe care fie ne vor pune la dispoziție codurile de decodare, fie ne vor indica pașii ce trebuiesc urmați pentru deblocarea acestora pe alte căi.

De exemplu, dacă doriți decodarea / deblocarea rețelei unui telefon Nokia, dați click pe „Nokia”, apoi, în funcție de categoria la care se încadrează telefonul vostru, alegeți programul cu care doriți să încercați să-l deblocați. Tot ce contează e că modelul avut să se regăsească în această listă.

deblocare telefoane nokia

Pentru exemplificare, haideți să alegem programul Nokia tool by Rolis, un program de decodat telefoane pe care în puteți găsi și individual în anumite forumuri GSM, simulând decodarea unui dispozitiv Nokia.

Decodare telefon nokia cu Nokia tool by Rolis

Nokia tool by Rolis permite decodarea telefoanelor Nokia conectate la calculatorul în care acesta este rulat. Spre diferență de celelalte programe care, după cum probabil știți, calculează codul de deblocare a telefonului și vă oferă indicații cu privire la introducerea acestuia în telefon, Nokia tool by Rolis comunică cu terminalul prin intermediul unui port COM virtual.

În acest scop, înainte de a conecta telefonul pe care doriți să-l deblocați la PC, asigurați-vă că ați instalat toate driverele oferite de fabricantul să. După instalarea driverelor și realizarea conexiunii folosind cablul USB de date, urmați instrucțiunile oferite de către program.

După cum veți observa atunci când îl veți instala și rula, Universal Simlock Remover a fost conceput pentru a fi utilizat în service-urile GSM și prin urmare, câteva programe incluse în acestea necesită cunoștințe avansate pentru a putea fi utilizate. Dar să nu vă descurajați, YouTube e plin cu tutoriale video care vă pot fi de folos, iar dacă în YouTube nu găsiți, încercați-vă norocul și în Google. Cu siguranță nu sunteți primii care folosește respectivul progrămel la decodarea propriului telefon.

Puteți folosi Universal Simlock Remover la…


  • decodat telefoane Siemens
  • decodat telefoane Alcatel
  • decodat telefoane Ericsson
  • decodat telefoane Mitsubishi
  • decodat telefoane Nokia
  • decodat telefoane Samsung
  • decodat telefoane Bosch
  • decodat telefoane Motorola
  • decodat telefoane Panasonic
  • decodat telefoane Philips
  • decodat telefoane Sagem
  • decodat telefoane Sony
  • decodat telefoane Sharp
  • decodat telefoane Sendo
  • decodat telefoane Toshiba
  • decodat telefoane LG
  • decodat telefoane Nec
  • decodat telefoane BenQ
  • decodat telefoane Maxon
  • decodat telefoane VK
  • decodat telefoane SonyEricsson
  • resoftat diverse modele de telefoane
  • resetat codul de blocare (pin) al telefoanelor acceptate

Pentru a descărca Universal Simlock Remover faceți click aici. Dacă doriți să cunoașteți mai multe programe de decodat telefoane, vizitați arhiva etichetei „decodare telefoane”. Voi arhiva în aceasta toate programele de acest gen pe care le voi testa.

Important!

Eu nu decodez telefoane, așadar nu-mi trimiteți IMEI-urile telefoanelor pe care vreți să le decodați fiindcă nu vă pot ajuta! Cel mult pot să caut în locul vostru în Google o soluție gratuită de deblocare și, dacă o găsesc, să v-o recomand.

Mai mult de atât chiar nu pot face. Nu știți dacă telefonul vostru poate fi decodat cu programul prezentat mai sus? Descarcați programul, instalați și aflați răspunsul în doar câteva secunde! Dacă se poate, mă bucur, dacă nu se poate, îmi pare rău…

444 Comentarii

  1. am primit un htc desire din romania in spania si aici nu poate fi utilizat. in rom era la liber dar aici in spania nu poate fi decodat . ce pot face?

    1. Nu era „liber” în România, asta cu siguranță! Soluția e să-l decodezi. Caută un „locutorio”, ei ar trebui să te poată ajuta.

  2. pe digi…. dar am incercat si cu o cartela de jazztel. am mers astazi cu tel la decodat si nu sa reusit. a introdus duou coduri si nu functioneaza . asta nu inteleg si din aceasta cauza caut raspunsuri

  3. Salut! Am un telefon HTC DESIRE, care avea un cod de blocare al ecranului. Este deblocat la functionare in orice retea mobila. Copilul s-a jucat cu el si a reusit sa il blocheze. Cand incerc sa il folosesc, sa il deblochez, imi cere adresa de email si parola. Nu le mai stiu. Pot primi apeluri, dar nu pot initia si nu pot folosi functiile telefonului. Cum il pot debloca? Va multumesc!

    1. Buna! Daca ai reusit sa il decodezi, poti sa ma ajuti si pe mine? Am acelasi tip de telefon..

  4. Crezi ca poti sa ma ajuti cu un Vodafone smart 4 nu reusesc deloc sal decodez e blocat pe Vodafone UK si vreau sal FAC sa mearga peVodafone ro

  5. Buna. As dori sa stiu daca se poate debloca un HTC one M8. Telefonul este codat pe Vodafone Anglia. IMEI 357336065514827.

  6. Buna Cristian, as vrea sa deblochez din Orange Ro un LG KG290 imei 357456017043939 , ma poti ajuta te rog. Multumesc anticipat

  7. salut Cristian ,as vrea sa decodez un samsung gt 3322 dual sim,cind introduc cartela imi apare sa introduc parola,am incercat cu acest program si nu apare decit cele cu android, multumesc anticipat.

  8. Salut am si eu un nokia 300 codat pe vodafone , la un service gsm imi cere 50 de lei , si eu atat am dat pe telefon si este si nou , as putea sa il decocez cu programul acesta , multumesc mult , stima !

  9. Cristian, ma ajuti te rog sa decodez telefonul Vodafone Smart 2 (Alcatel V860 ) Te rog mult !
    Oare pot sa-l decodez cu acest program?

  10. Buna CRISTI,
    Am un smartpone SAMSUNG GALAXY S5 model SM-G901F luat de la vodafone romania si vreau sa il folosesc intr-o retea din belgia, dar cand bag sim-ul belgian in cere pin cartela deblocare retea.Ce pot face?

    1. Să mergi cu el la un centru GSM pentru deblocare. E un model prea nou pentru a avea șanse să-l deblochezi pe cont propriu.

  11. Buna Cristi, as avea un LG KG290 imei 357456017043939 blocat in Orange Ro, ma poti ajuta te rog cu un cod de deblocare. Multumesc anticipat

  12. Cristi, in legatura cu link-ul pe care mi l-ai dat, am intrat pe el si am urmat instructiunile dar cand dau pe linkul de descarcat imi zice ca adresa e invalida sau ca fisierul e sters 🙁 ce sa fac? stii un alt site de unde pot descarca programul respectiv? Multumesc anticipat.

  13. Eu nu gasesc 🙁 Daca te referi la post-ul lui ”electrolandgsm” , el o atasat un video la post-ul lui. Eh se pare ca nu voi reusi sa mi-l decodez singur 🙁 Multumesc pentru ajutor 😉

    1. Kevin, important e numele programului și modul în care se folosește, sau greșesc? Având numele, tot ce-ți mai rămâne de făcut este să găsești și descarci programul (folosește google), apoi să-l folosești. Dar dacă aceste acțiuni presupun un efort prea mare din partea ta, apelează la un service GSM.

  14. Salut Cristian,am un orange nivo (coolpad) codat in reteaua orange si vreau sa ma mut pe telekom, ma poti ajuta? Am cautat pe net dar nu am gasit nimic despre acest telefon. Mulțumesc.

  15. Salut Cristian , ma poti ajuta si pe mine cu un cod de deblocare pentru LG KG290 imei 357456017043939, ti-am mai scris si cu cateva zile in urma. Multumesc

    1. Nu, îmi pare rău. Apropo, eu nu decodez telefoane, eu doar am prezentat un program care permite deblocarea anumitor modele de telefoane. Că fac voluntariat căutând în google soluții pentru deblocare e altceva, dar nu-mi mai trimiteți IMEI-uri că nu vă pot ajuta. Îmi pare rău, dar chiar nu pot.

  16. buna am telefonul samsung galaxi 3 neo GT I9301l cum as putea sal deblochez ca imi apre cind il pornesc introducere pin codul de deblocare a cartelei SIM….VA ROGG AJUTATIMA….ASTEPT RS…..

    1. pentru a putea debloca acel telefon iti trebuie pin-ul cartelei sim pe care o ai in telefon in caz ca ai introdus-o de mai multe ori trebuie sa vorbesti cu cei de la care ai cartela adica daca ai de la orange vorbesti cu ei daca e de la vodafone vorbesti cu ei s.a.m.d>>>sper ca ti-am fost de ajutor

    1. sal gabi, normal cand bagi sim-ul intr-un telefon care nu pe reteaua respectiva adica orange intr-un telefon de la vodafone…cere codul respectiv…nu mai stiu cum ii zice ..oricum ai un numar limita pentru al introduce ..daca ai format de prea multe ori si l-ai blocat mergi cu el la un service.

    1. Din curiozitate doar: Ai văzut ce scrie după acel Important portocaliu din articol?

    1. Nu cred ca acest program primeste modelele noi de telefoane..in caz contrar cineva trebuie sa se tina de el si sa-i faca update 😉

  17. salut cristian am nevoie sa ma ajuti si pe mine sa decodes un nokia lumia 625 te rog daca ma poti asuta cu respect cosmin

    1. Nu stiu draga cristina daca acest programel are versiuni de blackberry pe al meu l-am dus la service si ma costat doar 50 lei pentru al decoda 😉

  18. buna,am introdus codul pin gresit deja cinci ori,am telefon HUAWEI,si cere codul PUC.De unde pot afla codul Puc. Multumesc

    1. Codul PUK e al cartelei. În poți afla de la compania de telefonie de la care ai cartela.

    2. De la firma reprezentanta a cartelei sim (Orange,Vodafone,Cosmote,etc) sau de pe cartela mare ..cea din acre ai scos sim-ul prima data daca nu cumva ai aruncat-o

  19. Salut. Am instalat programul si am vazut ca pentru nokia decodeaza in principal DCT3 si DCT4. Eu as dori sa decodez un nokia lumia 635 care este pe tehnologie BB5,ai cumva idee unde as putea gasi un soft gratis pentru a-l decoda? Multumesc

  20. Cum decodez un nokia codat pe orange model 100 , type RH-130 ,code 059L811 , imei 358955/05/712065/4 . multumesc anticipat ??????

    1. ma cristi asta e un program neactualizat pentru modelele noi de telefoane, nu poti decoda xperia cu asta Doamne…

    1. Nu știu, dar nu prea cred. Oricum, ideea e să instalați programul și să vedeți dacă poate sau nu debloca modelul de telefon avut, sau măcar să verificați în lista oficială a dezvoltatorului. E imposibil ca cineva să decodeze cu el toate modelele posibile și să le mai și țină minte pentru a răspunde precis cu da și nu la astfel de întrebări.

  21. Am vazut articolul , si cel cu portocaliu.Incerc totus un oringe riga , cret ca este OT 1060 se poate debloca gratuit,merita sa mai caut pe net

  22. salut, ma ajuti te rog cum sa obtin un master code pt. Nokia 6303i ? Am incercat deja mai multe metode si nu a mers … .

  23. buna am nokia 5130 XM este adusa din portugalia si e blocata pe retea….ajutatima va rog frumos sa o deblochez imei 359074042438947 multumes

    1. Ți-aș spune dacă aș cunoaște unul, dar nu cunosc și nici n-am reușit să găsesc ceva. De moment singura posibilitate pare că e SigmaKey, deci doar un service GSM te poate ajuta.

  24. Salutare Cristian… Am o intrebare. Ai idee sau poti sa faci rost de acest program de decodare – nokia 100 unlocker v1.1. Eu l-am gasit pe diferite sit-uri, dar descarcarea nu este gratuita si plus ca iti cere sa instalezi niste softuri aiurea. Am primit 2 Nokia 100 codate pe Orange si vreau sa le dau parintilor mei dar cu cartele de Telekom. Orice ajutor din partea ta este bine venit. Astept un raspuns indiferent de natura lui. Multumesc anticipat si sa ai o zi buna

  25. Salut Cristian! Am un samsung A3 si este codat pe orange. vreau sa il folosesc in afara tarii. ma poti ajuta ? iti multumesc!

  26. Buna Cristi am un orange nive blocat in orange poti sa ma ajuti cu un cod ca am cautat pe net si nu am gait nimic multumesc

Lasă un răspuns

*