Program pentru recuperarea datelor de pe SSD?!?

Pentru că-mi place să meșteresc și de când ne-am mutat nu prea mai am ce, mi-am cumpărat câteva module ESP8266 și Arduino Uno cu ideea de a pune bazele primului meu proiect de transformare a casei în una relativ inteligentă, respectiv una care să pornească umidificatorul dacă umiditatea aerului scade sub X procent și să aprindă ori stingă o veioză în funcție de comanda vocală primită. În mod surprinzător, a fost chestiune de zile să-mi văd scopul atins.

Văzând că n-a fost greu, am prins curaj și-am mai comandat câțiva senzori pentru a-i aduce câteva îmbunătăți proiectului, dar când aceștia au sosit am constatat, cu stupoare, că pierdusem schița (codul sursă) în momentul în care am bulit ceva prin bibliotecile Arduino și-am fost practic nevoit să reinstalez IDE-ul.

Deși habar n-am cum am ajuns să cred asta, la momentul reinstalării IDE-ului eram convins că orice sketch încărcat în modulele IOT poate fi ulterior descărcat, așa că n-am făcut backup la nimic. Astfel, singura soluție pentru a recupera codul sursă era recuperarea fișierului care la un moment dat s-a aflat în SSD-ul laptop-ului. Așa că am trimis câteva email-uri…

Deși mi-au fost oferite mai multe soluții, m-am oprit la a doua încercată, respectiv la EaseUS Data Recovery, care a restaurat fișierul intact, apt pentru a fi reîncărcat!

Pentru a nu eșua, am urmat cu strictețe indicațiile oferite de către asistentul integrat, în special cel de a nu iniția recuperarea înainte ca scanara exhaustivă (deep scan) să finalizeze:

Precum și cel de a nu salva fișierul recuperat pe SSD-ul de pe care se efectuează restaurarea:

Aveam oareșce îndoieli referitor la șansele de reușită, că toate tentativele mele anterioare de a recupera date pe pe SSD-uri au eșuat, dar emoțiile mi-au mai trecut la vizualizarea pre-restaurare a fișierului .ino în cauză:

Dar de trecut, mi-au trecut complet când am văzut schița încărcată și validată în Arduino IDE:

Așadar, dacă aveți de recuperat documente de până la 2GB de pe SSD-uri, vă sfătuiesc să încercați EaseUS Data Recovery. E gratuit și își face treaba exemplar! Nu știu să vă spun dacă în cazul fișierelor de dimensiuni mai mari veți avea parte de aceleași rezultate, dar n-am motive să cred contrariul.

Asta da, pentru a recupera mai mult de 2 GB va trebui să faceți upgrade la Professional.

2 Comentarii

  1. Cel mai bun program de recuperare date se numeste: R-Studio. Poate sa recupereze orice atata timp cat informatia nu a fost suprascrisa: partitii intregi sterse sau formatate, fisiere individuale, foldere etc. Am convertit o partitie din MBR in GPT si am reusit sa recuperez toata structura de foldere si fisiere cu acest program.
    Din pacate nu e gratuit dar e cel mai avansat program…

Lasă un răspuns

*