Cum am reparat pata de rugină de pe hayon

Am cumpărat Tomata cu o boală de care, din câte am văzut prin sat, suferă majoritatea Golf-urilor V Plus: rugină pe hayon în jurul lămpilor numărului de înmatriculare. Dacă poziționarea numărului de înmatriculare pe bară n-a fost o problemă la celelalte modele, la Plus, cei de la VW l-au vrut neapărat în mijlocul hayonului, că altfel n-avea ce rugini. Și-au ruginit până-n… plastic.

Cel mai greu de achiziționat a fost vopseaua, dar până la urmă am găsit, undeva pe Antiaeriană, la recomandarea lui Marian (instructorul cu care am făcut școala de șoferi), un spray făcut după codul de culoare al mașinii, care m-a costat vreo 20 de lei.

Am mai cumpărat un inhibitor de rugină Loctite 7505, o cutie de chit auto cu întăritor, niște șmirghel fin, 1l de alcool tehnic (pentru degresare), o rolă de hârtie și un pachet de mănuși de latex pentru a-mi păstra toate unghiile. Cum Dremel aveam, doar un șofer și un garaj/curte îmi mai trebuiau.

Dar a venit iarna, așa că a trebuit să mă mulțumesc cu un strat gros de inhibitor peste problemă și să aștept primăvara. Problema cu găsitul șoferului am rezolvat-o în ianuarie, iar sâmbăta trecută pe cea cu găsitul unei locații, ocazie cu care am rezolvat și rugina.

Inhibitorul aplicat în noiembrie se înnegrise între timp și adoptase o textură rășinoasă, protejând excelent suprafața și împiedicând rugina să se extindă. L-am îndepărtat cu un ciocănel, după care am curățat cu Dremel-ul suprafața afectată până n-am mai văzut niciun punct de rugină, polizând inclusiv câțiva mm în plus.

Am degresat cu alcool tehnic și acoperit suprafața șlefuită cu inhibitor, iar o oră mai târziu l-am curățat și am aplicat chitul. După ce chitul s-a întărit, l-am izolat cu ziare, l-am degresat și am aplicat câteva straturi de vopsea. Aropo, YouTube s-a adeverit a fi de mare ajutor în acest sens.

Duminică am montat noile lămpi și, înainte să mă prindă ploaia, am rezolvat definitiv problema apei care se infiltra în ele și-n hayon, cu ceva silicon pentru garnituri, singurul roșu pe care l-am găsit. Le-am montat de probă, am aflat poziția în care funcționează, apoi am aplicat silicon și le-am montat… pe dos. Deși funcționează, LED-urile sunt direcționate spre interiorul hayonului.

Pentru că zona vopsită era mată, am aplicat peste ea Polish Turtle Wax și-am frecat cu microfibra de mi-au ieșit ochii ca la melc, dar m-am dat bătut înainte de a obține un rezultat satisfăcător. Cam după vreo 2 ore…

În fine, n-a ieșit perfect, dar nici n-am pretins asta. Am vrut să nu mai văd rugină pe Tomată, deci pot declara obiectivul ca fiind atins cu brio.

Totuși, am comandat un suport și-un disc de lustruit.

Mai am de șlefuit și curățat surplusul de silicon cu care am sigilat lămpile, însă asta abia după ce se întărește bine (48h de la aplicare), dar cum nu e la vedere, din partea mea poate rămâne așa cum e.

Lasă un răspuns

*

Acest blog folosește cookie-uri! Continuând navigarea acceptați acest lucru. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close