Dacă Skechers nu fabrică încălțăminte de proastă calitate, înseamnă că Hervis Sports vinde fake-uri

Această pereche de Skechers Memory Foam e cumpărată pe 13 aprilie 2016, de la Hervis Sports din Vulcan Value Centre. După 4 luni de utilizare sporadică, arată de parcă aș fi mărșăluit cu ei în WW2.

Mi-am făcut un obicei din a cumpăra doar încălțăminte „de firmă” după ce m-am încumetat, undeva prin 2007, să dau o mică avere pe niște Nike-uri, sătul de dat banii lunar pe „no name-uri”. Nu i-am uitat ușor fiindcă i-am purtat vreo patru ani.

Revenind la Skechers, m-au încântat branțurile „memory foam”, care se mulează perfect pe talpa piciorului, făcând purtarea extrem de comodă. I-am luat la reducere, cu 280 de lei, și arătau teribil.

Nu știu dacă Skechers produce, în general, încălțăminte de foarte proastă calitate, că n-am mai avut nimic de la ei înainte (și nici nu cred că o să mai cumpăr vreodată), sau dacă Hervis Sports vinde și fake-uri. N-ar fi exclus, văzând cum stă treaba în România cu produsele de marcă.

Spre comparație, „lăcustele” cumpărate în primăvara lui 2015 încă sunt întregi. Fisuri și crăpături nu au nici acum deși au fost cei de care am abuzat cel mai mult fiindcă-s extrem de ușori. Îmi pare rău că m-a prins ploaia cu ei și s-au decolorat, altfel nu aș fi avut de ce să-mi cumpăr alții la primăvară.

Deși de toate încălțările de oraș avute până acum, cu excepția Skecherșilor, am fost mulțumit, următoarea pereche va fi Nike sau Lacoste (însă nicidecum din pânză), singurele care m-au convins că merită banii dați pe ei. Voi ce marcă preferați și de ce?

Apropo, cățel n-am, iar cel de sus îmi roade doar veioza.

8 Comentarii

  1. Acum cca 2 luni am cumparat de la Hervis una pereche Reebok si plasa de pe lateral s-a desprins din cusatura. Atasez un alt link cu modelul pentru ca nu il mai regasesc in oferta lor. (ADIO HERVIS !!!)

  2. Skechers fac încălțăminte de calitate, comparabilă (dacă nu mai bună) cu Nike. Pisi poartă (vară-toamnă) o pereche de vreo 3 ani și-i laudă c-ar fi super confortabili. Arată decent. Nu-s luați din țară. Posibil ca cei luați de tine să fi fost fake.

  3. Skechers face incaltaminte foarte confortabila, poate cea mai confortabila. La mine nu rezista mai mult de un sezon o pereche, e drept insa ca o port in fiecare zi. Dupa 4 luni nu are cum sa arate asa un schecears.

  4. Am luat si eu din Dechatlon, o preche Adidas, iar la mai putin de jumatate de an, s-a dezlipit talpa, la un pantof. I-am dus la un centru de reparatii, i-a lipit si la doar cateva zile, s-a dezlipit talpa si la perechia lui, asa ca i-am aruncat. Daca din magazine mari, nu ai garantia unui produs original, ce petentii sa ai de la buticurile care impanzesc mall-urile sau de la sutele de magazine online.

  5. Eu merg pe încălţări dedicate pentru skateboard (skateshoes), care le schimb cam odată la 3 ani. Avantajele (din punctul meu de vedere) sunt: talpa vulcanizată (fără faguri) care este foarte aderentă, rezistentă şi chiar plăcută (moale). Croiala este cu piele naturală, întoarsă (se văd mai greu pliurile) şi curătură zdravănă. Recunosc că nu am mai pus piciorul pe o placă de skate de pe la 16 ani, acum doar mă distrez pe skate-ul copiilor mei. Ah, şi forma picioarelor mele e pretenţioasă (talpă lată) care se potriveşte bine în aceşte încălţări. Uite-te orientativ pe u-man.ro de exemplu.

  6. Salut,
    ATENTIE! Acest comentariu NU este facut pentru a lovi in cineva… Ci doar sa ajute pe viitorii cumparatori! Am avut si eu, chiar ieri, o experienta „ciudata”, sa nu o numesc altfel, cu o pereche Salomon ELLIPSE FREEZE CS WP pentru prietena mea. Am gasit 1 pereche intr-un alt magazin (nu dau nume) si ni s-a parut un pic incomod stangul. Fiind vorba de o suma importanta, am zis sa nu ne grabim. Cautand pe net, am vazut ca ar fi si la Hervis, culme si un pic mai ieftini. Am mers in magazinul din Vulcan si am obresvat niste diferente majore fata de perechea vazuta in celalat magazin: o capsa stramba (te taiai pe interiorul acestora in bavuri), materiale TOTAL diferite ca aspect, cusaturi NEPARALELE cu marginile materialelor si mustati de ate peste tot… Ambele perechi fabricate in Indonezia (parca). Am cumparat perechea probata initial, nu pe aceasta. REPET: nu vreau sa ma pronunt, doar atentie cand cumparati ceva. Toate cele bune!

Lasă un răspuns

*