Folosirea smartphone-ului pe post de telecomandă pentru YouTube (Smart TV)

Oana a vrut să-mi facă ieri o surpriză și a comandat un Chromecast 2. Nu i-a ieșit planul din simplul fapt că email-ul de confirmare a ajuns pe adresa mea. 😐

Într-adevăr, dispozitivul pe care de cel puțin doi ani spun că îl voi achiziționa e acum la preț bun și m-aș fi făcut că plouă la vederea email-ului dacă între timp nu am fi făcut și noi pasul la smart TV, care vine cu toate aplicațiile de care avem nevoie, de la Voyo la HBO Go și la YouTube, eliminând astfel necesitatea micului gadget de la Google.

smartphone telecomanda youtube

Oricât de bizar ar părea asta, Chromecast-ul mi l-aș fi dorit doar pentru a vedea pe televizor video-uri de pe YouTube accesate de pe smartphone; nu suportam să o văd pe Oana cum seară de seară stătea cu ochii în ecranul Redmi-ului pentru a urmări ultimele episoade ale vlogurilor la care s-a abonat. Dar chestia asta se poate face și dispunând de un smart TV.

Pentru a controla de pe smartphone aplicația YouTube de pe smart TV, ambele aplicații vor trebui conectate la același cont Google. Pe Android, conectarea se face direct din aplicație:

Conectarea aplicației smart TV-ului se face prin accesarea opțiunii „Asociază dispozitivul”, de obicei localizată în setările avansate ale aplicației, și care va facilita un cod de conectare.

Respectivul cod de conectare va trebui introdus în aplicația instalată pe smartphone, având ambele dispozitive conectate la Internet.

Începând din acel moment, de fiecare dată când veți dori să continuați redarea pe smart TV a unui video de pe smartphone, deschideți aplicația televizorului și în cea de pe smartphone apăsați butonul „Trimitere pe televizor”:

Trimitere pe televizor

Dacă dispuneți de mai multe smart TV-uri conectate vi se va cere să-l alegeți din listă pe cel pe care doriți să-l utilizați. După alegerea celui dorit, redarea pe smartphone va fi întrerupă, deasupra video-uli fiind afișat mesajul „Se reda pe YouTube TV”:

se reda pe YouTube TV

Spre diferență de Screen Mirroring, funcție disponibilă pe majoritatea dispozitivelor mobile și smart TV-uri, această metodă scutește smartphone-ul de o muncă în plus, acesta devenind practic o telecomandă conectată prin Internet. Mai multe detalii găsiți aici.

5 Comentarii

  1. Se merita si un Chromecast pt cei cu tv-uri non smart. Eu il folosesc chiar si in detrimentul unui Philips 3D supersmart dracii sa-l ia, ca merge ca cizma pe net. Insa Chromecastul asta nu vrea nici cum sa-si scada pretul in Romania… La Mediamarkt in germania (cred ca si prin alte state) e undeva cu putin peste 30€, poate 32 sau 35… Dar tot uit ca noi romanii suntem superbogati si nu ne uitam la 10-15 euro in plus.

  2. Singura conditie pt. a controla aplicatia YouTube al unui SmartTV, de pe Android, este aceea ca ambele dispozitive sa fie in aceeasi retea. Nu trebuie neaparat ca aplicatiile sa fie conectate la un cont.
    Chestia cu asocierea se face pt. a controla aplicatia, de la un laptop, deoarece YouTube (browser) este putin diferita de YouTube Android, diferenta constand in exact lipsa butonului de trimitere wirelles pe tv.

    1. Să știi că nu pe toate televizoarele e la fel. Pe al nostru a fost necesară conectarea folosind codul, altfel n-a funcționat. Apare TV-ul în listă dar nu puteam trimite conținut pe el.

  3. Salut, intre un tv box tronsmart vega s89 si un smartphone cum as putea face treaba cu conectarea pe post de telecomanda?

Lasă un răspuns

*