SourceForge sechestrează „GIMP for Windows” și-l umple de adware

Mai știți când am spus că Google exagerează, eu fiind convins că UltraDefrag este un program curat, cu care n-am avut niciodată nicio problemă? Îmi retrag cuvintele cu regretele de rigoare.

De fapt, UltraDefrag era un program curat, dar sunt tot mai convins că SourceForge „și-a băgat coada în el”. Interesant e că SourceForge nu a preluat controlul doar asupra GIMP, ci a unui număr impresionant de proiecte printre care Audacity, Brasero, Firefox, LibreOffice, MAME, Thunderbird și altele, în cazul unora mergând atât de departe încât le-a dotat cu malware!

sourceforge utilizator

Conform comunicatului oficial, au preluat controlul asupra contului GIMP folosindu-se de contul „sf-editor1” având cele mai bune intenții: pentru a oferi la download cele mai recente versiuni ale programului. Cum să nu! Iar marmota învelea ciocolata în staniol…

Sfatul meu e să renunțați, măcar temporar, până se calmează apele, la a mai descărca programe de pe SourceForge! Orientați-vă Softpedia, Soft32, sau alte surse a căror reputație nu este pătată!

Sunt multe link-uri spre acest portal pe care le-am pus pe blog de-a lungul timpului, dar profit de noul obicei pe care mi l-am făcut, acela de a nu mai scrie articole în weekend, pentru a înlocui mâine și poimâine toate link-urile de download dirijate spre el, cu altele spre surse sigure.

9 Comentarii

  1. Am si eu ceva link-uri catre acest site, dar cred ca imi va fi greu sa le identific. Am inceput de ceva vreme sa revizuiesc articolele vechi, dar sunt multe ale naibii. Poate doar asa am sa dau de toate link-urile externe.

  2. Am sesizat si eu ca programul UltraDefrag e periculos.Am scanat odata cu un antivirus mai nou si nerenumit iar dupa 1 ora de scanat mi-a aparut Ultradefrag ca malware.Dar sincer nu mi-a venit sa cred,pana acum cand am cititi articolul tau.Pacat ca am uitat numele antivirusului.Tocmai de asta nu am luat in seama avertizarea deoarece nu era vorba de un antivirus de top.

    1. Nu e vorba numai de UltraDefrag, e vorba de foarte multe alte programe găzduite de SourceForge. Respectivele programe ar trebui descărcate doar de pe site-ul dezvoltatorului, în cazul în care acesta dispune de propriul server de download, sau din surse sigure.

  3. Mda, m-ai lasat fara cuvinte. Chiar am fost patit cu un soft descarcat de pe sourceforge. Mi-a tipat AVul dar am considerat ca s-a tampit. Uite ca nu o facea degeaba. Deci nu sunt singurul patit la treaba aceasta.

  4. Să înțeleg că pe viitor github va oferi găzduire şi pentru exe, iso-uri?
    Cred că majoritatea proiectelor se mutaseră deja pe github pentru găzduirea codului
    Păcat de sf, avea multe mirror-uri

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.