Cum se șterg fișiere din calculator (poze, melodii, documente), fără a le trimite în Recycle Bin

De fiecare dată când ștergem fișiere (poze, melodii, documente, șamd) apăsând tasta Delete sau dând click pe opțiunea Delete din meniul contextual, acestea nu sunt șterse din calculator, ci trimise în Recycle Bin (coșul de reciclare). Dacă nu doriți ca fișierele pe care le eliminați să fie trimise în Recycle Bin, însă nu doriți să dezactivați Recycle Bin, puteți invoca funcția de eliminare permanentă foarte ușor, prin intermediul unei combinații de taste.

stergere permanenta fisiere

Pentru afișarea ferestrei de eliminare permanentă a fișierului, adică ștergerea fără ca fișierul respectiv să mai treacă prin Recycle Bin, faceți click pe fișierul pe care doriți să-l ștergeți, apoi apăsați combinația de taste Shift+Delete.

Când veți face acest lucru, o fereastră de dialog se va deschide pentru a vă întreba dacă sunteți siguri că doriți ștergerea permanentă a fișierului, caz în care va trebui să apăsați butonul Yes pentru confirmare. Țineți cont că eliminarea fișierelor în acest mod va îngreuna sau chiar împiedica restaurarea acestora în viitor, situație în care singura metodă de restaurare rămânând scanarea sistemului cu ajutorul unui program de recuperare a fișierelor șterse.

Dacă acest truc v-a fost util și vreți să cunoașteți mai multe astfel de trucuri, vă invit să vizitați arhiva etichetei “Trucuri Windows“ dând click aici. Dacă aveți întrebări, dacă ați identificat vreo greșeală, sau dacă doriți să împărtășiți cu ceilalți cititori ai blogului un truc nou, aștept mesajul vostru sub forma unui comentariu la acest articol.

Lasă un răspuns

*

Acest blog folosește cookie-uri! Continuând navigarea acceptați acest lucru. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close