Suc de mere…

Până să mă trezesc eu, soarele se cocoțase tocmai în vârful cerului. Chiar dacă dormisem până târziu, dormisem puțin, prea puțin pentru a pierde ochelarii ce dădeau în vileag cele două nopți la rând în care n-am închis un ochi. Și că tot veni vorba de ochi, ce bine-ar merge un ou ochi lipit de-o felie de toast, bine prăjită, sprijinită de-un pahar mare cu suc rece de mere!!! Zis și făcut! De la baie la frigider ajunsesem așa de rapid încât eram capabil să pariez că m-am teleportat! Am deschis ușa, am dat la o parte cutia de lapte și, fix când să pun mâna pe ouă, ouă ciuciu! N-aveam ouă… Nici mere…

La naiba! Merele ca merele, dar Eu să n-am ouă?!? Da, eu n-am ouă așa cum „Ana are mere” frumoase, rumene și rotunde. Ce mere frumoase avea Ana, colega mea de bancă la liceu…

mere roșii

Arunc repede blugii pe mine, îmi trag o fleșcăială în vârful capului pentru a centra pata aia de păr luată cu asalt de cele două chelii laterale, îndes sacoșa în buzunar, trag ușa după mine și țuști la magazinul din colț.

În primul magazin, coadă mare, oamenii stau aliniați ca pinguinii la soare. Pas. Merg la următorul, că „e la doi păși”. Drace! Coadă și dincoace! Bun, pesemne s-au dat pensiile… Mă așez frumos la coadă și aștept să-mi vină rândul. Și chiar nu-mi pare rău că am venit aici, că aici au întotdeauna niște mere nemaipomenite!

În fața mea, o tanti cu părul vâlvoi de zici că dormise lângă priză, și roșu de parcă că l-a vopsit cu toată vopseaua rămasă de la Paștele trecut, de îndată ce văzu merele, începu să se minuneze de frumusețea acestora mai rău ca Scufița Roșie de dinții lupului. Mere faine, roșii, chiar mai roșii decât părul doamnei! Ce bine că era coadă dincolo! O să-mi iau două kilograme de mere!!!

Când ajung al treilea la rând, nenea care era primul, vrea mere. Dar nu un kilogram ori două, vrea 10, „Îs numa’ bune de compot, doamnă!„, spuse încercând să-și justifice egoismul. Chiar atunci, Scufița consideră că a venit momentul să intre și dumneaei în discuție: „Faine mere doamnă! Zici că acum le-ați cules! De unde le aduceți?” apoi, fără să aștepte răspunsul, continuă cu un „Pui să nu le deochi!” fix când razele soarelui dăduseră buzna în magazin, neinvitate, la timp pentru a da în vileag planul malign și scârbos al Scufiței: să le scuipe!

Zece Kile vede isprava Scufiței, se enervează, pune la loc și merele pe care le adunase în cântar și începe s-o certe pe neisprăvită: „Păi așa se face doamnă !? Așa se face?!?… Acolo, la coafor, când v-au umflat părul, nu v-au spus că o să aveți prea mult cap pentru atâta creier!!?„, după care a urmat un schimb de replici ca între doi oameni maturi, inteligenți, educați de comunism la Poplaca!

Profitând că Scufița și Zece Kile erau ocupați să-și dovedească reciproc, vociferând, educația avută, m-am adresat vânzătoarei: „Nu vreau mere! Dați-mi ouă, vă rog…”.

6 Comentarii

  1. Deci nu mai pot de râs =)). Mulţumesc frumos Cristi pentru ca mi-ai inveselit şi seara asta în stilul în care, pe mine unul m-ai obişnuit, şi anume, să mă doară obrajii de la atâta râs :))

    1. Mama, asta mi-a inveselit ziua asta proasta pe care am avut-o, mersi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.