Suport pentru unitatea PC-ului

Biroul meu are un loc în care se presupune că ar putea sta fără probleme unitatea PC-ului, dar acestea este foarte strâmt, ceea ce ar permite acumularea prafului, iar pentru felul în care mi-am organizat eu biroul se află pe partea greșită a acestuia. Din această cauză, o bună perioadă de timp am avut unitatea așezată pe birou, dar odată cu achiziționarea monitorului și a sistemului audio am schimbat locația biroului și am reorganizat spațiul de lucru. În noua structură, unitatea PC-ului trebuia să stea undeva în partea dreaptă a biroului dar, de preferat, nu pe pachet, iar asta pentru a împiedica într-o oarecare măsură ventilatoarele să aspire tot praful ridicat la pășitul pe covor.

Primul suport, cel temporar, era format din câteva atlase, dar cu ajutorul prietenului tâmplar al unui prieten, a prins formă suportul din imaginea de mai jos, după dimensiunile și aspectul cerute de mine. Suportul are 15 cm înălțime, 45 cm lungime și 15 cm lățime (lungimea și lățimea unității).

suport unitate pc lateral

Piciorușele de susținere, după cum puteți vedea în imaginea de mai jos, au rolul de a nu zgâria parchetul melaminat. Deși eu nu le-am cerit, din fericire tâmplarul s-a gândit la acest aspect și chiar mă bucur că a făcut-o!

suport unitate pc picioare

Iar așa arată unitatea așezată pe suport:

suport unitate PC

Pe mine nu m-a costat nimic, dar nu cred că un astfel de suport poate costa o avere. În fine, rolul acestei postări este acela de a vă sugera o idee pentru suport în cazul în care unitatea PC-ului vostru e așezată direct pe parchet (ceea ce nu e de dorit) sau pe orice alt suport improvizat.

6 Comentarii

  1. Mhh, nu cred ca te ajuta cu nimic acel suport. In privinta prafului ma refer.
    Poate ca ti-l ridica sa ai unitatea mai sus, pentru acces mai facil.

    In rest…praful tot intra, sursa daca e cu ventul in jos tot „astupata” e.
    Parerea mea ca cel mai bine il tii pe parchet si il sufli lunar la o vulcanizare…

    1. Adună praf și așa, dar nu-l mai adună pe cel de pe parchet. Poți să-ți demonstrez asta, dacă nu mă crezi pe cuvânt, filmând praful de pe parchet în timp ce ventilatoarele funcționează. Apropo de ventilatoare, ventilatorul care trage aer rece în interiorul carcasei e la aprox 33 cm distanță de sol.

      Referitor la mersul lunar la o vulcanizare cu unitatea în brațe nu știu ce să zic, dar nu mă văd făcând asta. 🙂

    2. De obicei vent care trag aer au filtru de praf inainte, deci slabe sanse sa absoarba ce e pe parchet.

      Legat de curatat! altfel..cum il sufli de praf?
      Orice altceva nu are destula putere + ca mai umpli si camera de praf…

      PS: nu vreau sa crezi ca ma contrazic cu tine sau ca incerc sa te conving. Incerc doar sa aflu cum faci, de ce faci, argumente etc 🙂

    3. Al meu n-are. Știu fiindcă e montat de mine. În a doua imagine de aici poți vedea construcția carcasei. Unde în fotografie vezi SSHD-ul, acum am montat un HDD de 1T, ventilatorul bate direct spre el. Ventilatorul e unul dintre 3 pe care le vezi stivuite aici.
      Carcasa nu are orificiul de colectare a aerului rece orientat spre sol, practic la 2 cm de nivelul solului.

      Îl curăț de praf așa cum ai văzut în al doilea link lăsat mai sus.

      Nu cred, stai liniștit! 🙂

    1. Am o pompiță Giotos, e cea pe care o poți vedea aici, în dreapta. E mică, dar are presiune foarte bună în jetul de aer. Și apropo, am și pompa recomandată de tine, dar nu o folosesc fiindcă șuieră. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.