Receptor audio Bluetooh AUKEY BR-C1: „La pomul lăudat să nu te duci cu sacul!”

Nu o singură dată mi s-a întâmplat să mă prindă orele 4 sau 5 la computer, căci, nu-i așa, clientul tău vrea site-ul dat azi spre realizare gata ieri. Iar eu când lucrez beau cafea, foarte multă cafea, și-mi sare somnul. Când în sfârșit așez capul pe pernă, îl aștept ore în șir recapitulând ce-am făcut și ce nu, întrebându-mă de ce nu doarme nici cățelul vecinei, de ce au cireșele coadă și coada lor cireșe.

Astfel am descoperit că pornind televizorul deconectez de toată încărcătura acumulată, mă relaxez și adorm mult mai repede. După luni de zile în care m-am sugrumat, la propriu, cu prelungitorul audio jack, m-am încumetat și am comandat un receptor audio Bluetooth, portabil, AUKEY BR-C1 mai precis, la care să conectez televizorul și căștile In-ear (Sephia SP3060, în caz că sunteți curioși).

Receptor audio bluetooth portabil - AUKEY BR-C1

L-am ales dintre sutele de dispozitive similare disponibile din două mari motive: datorită prețului redus aproape la jumătate și a recenziilor în marea lor majoritate pozitive. Știind că niciodată n-am scris review-uri pozitive pe Amazon, eMag sau alte magazine online de unde am mai cumpărat, ci doar nefavorabile pentru produsele care chiar m-au dezamăgit, am considerat că merg la sigur.

Continuarea…

Conectarea fără cabluri a PC-ului, laptopului, smartphone-ului sau tabletei la sistemul audio – Philips AEA2000/12

Chiar dacă eu l-am cumpărat pentru a renunța la cablurile care se împăienjeneau în spatele unității și implicit al biroului, principalul avantaj pe care ți-l oferă un receptor audio bluetooth precum Philips AEA2000/12 e posibilitatea de a conecta la același sistem audio fără a necesita tot felul de cabluri, adaptoare și prelungitoare, orice dispozitiv dotat cu o astfel de conexiune, cum ar fi smartphone-ul, tableta, laptopul sau desktop-ul.

adaptor bluetooth AEA200012

Referitor la transmiterea sunetului computerului prin bluetooth, deoarece desktop-ul meu nu dispunea de această conexiune, am cumpărat și-un adaptor bluetooth USB Hama (Bluetooth 4.0 + EDR cu criptare AES pe 128 de biti, 3 Mbps), cel din fotografia de mai jos.
Continuarea…