Obțineți gratuit aplicații și jocuri pentru Android în valoare de 90$

Magazinul de aplicații pentru Android al Amazon face cadou utilizatorilor săi un pachet de aplicații și jocuri în valoare totală de 90$. Din ofertă fac parte și aplicații râvnite de aproape orice posesor al unui smartphone cu Android, cum ar fi AntiVirus AVG PRO, Tiny Scan Pro, XnRetro Pro.

aplicatii si jocuri in valoare de 90 de dolari

Pentru a obține una dintre cele 40 de aplicații ce formează catalogul este necesar fie să vă conectați la contul Amazon avut, fie să vă creați un cont nou. Pentru descărcarea și instalarea lor în Android va trebui să descărcați și instalați manual mai întâi Amazon Appstore.

Snapseed, cel mai bun editor de imagini pentru Android și iOS, are o nouă versiune!

Snapseed a fost primul editor de imagini pentru Android și iOS care a surprins prin instrumentele pe care le punea la dispoziția utilizatorilor de dispozitive mobile cu oricare dintre aceste sisteme de operare, a cărui dezvoltare a fost aparent întreruptă odată cu schimbarea de proprietar, nou proprietar, Google, dând impresia că a achiziționat aplicația pentru a îmbunătăți pe spatele ei produsele proprii prin migrarea de funcții, tehnologii și instrumente.

snapseed android

Snapseed 2.0, versiune lansată de Google vinerea trecută, introduce posibilitatea de editare a fotografiilor fără a deteriora originalul, capacitatea de a copia modificările efectuate asupra unei fotografii pentru a le aplica pe alta, precum și 5 filtre care erau disponibile în versiunea anterioară doar contra cost.
Continuarea Snapseed, cel mai bun editor de imagini pentru Android și iOS, are o nouă versiune!

Timely, cea mai elegantă alarmă pentru Android, oferită gratuit în Google Play!

Timely, cea mai elegantă alarmă pentru Android, este oferită gratuit în Google Play, ca urmare a ultimei achiziții realizate de compania din Mountain View. În urmă cu două zile, Bitspin, compania aflată în spatele aplicației Timely, anunța absorbția sa de către Google. Cât despre Timely, în caz că nu o cunoșteați deja, aflați tot ce aveți nevoie din video-ul de mai jos.

Pentru a putea descărca și instala Timely, trebuie neapărat să dispuneți de un dispozitiv cu Android 4.0.3 sau o versiune superioară; kitul de instalare are 9,6 MB. După instalare, aplicația va necesita acces la contul Google, pentru a sincroniza via cloud alarmele și setările, între toate dispozitivele cu Android configurate pe respectivul cont. Timely poate fi obținută de aici.

Moon+ Reader – noua mea aplicație preferată pentru citit cărți (ebook reader) pe Android

Am primit săptămâna trecută, de la Alexandru, câteva sute de cărți în format ePub. Printre acestea se afla și Idiotul, un roman scris de Dostoievski și pe care, spre rușinea mea o spun, am tot amânat să-l citesc. Acum, că-l aveam în laptop, rămăsesem fără scuze, așa că trebuia neapărat să încep a-l lectura, ceea ce am și făcut numaidecât cu ajutorul aplicației Book HD pentru Windows 8 și 8.1. Problema, dacă îmi permiteți să-i spun așa, era că romanul m-a prins, și m-a prins întratât de mult încât am vrut neapărat să-l am la dispoziție oriunde m-aș afla, așa că l-am transferat pe smartphone-ul cu Android.

Deși în Android aveam deja instalată aplicația Aldiko, de care, apropo, eram destul de mulțumit, gândul că aș putea îmbina utilul cu plăcutul, cunoscând cu această ocazie o nouă aplicație despre care să vă vorbesc, nu-mi dădea pace, așa că am cedat tentației și am instalat Moon+ Reader.

Moon++ Reader pentru Android

Până în momentul de față am dat gata primele două parți, adică douăzeci și opt de capitole, însumând, dacă ar fi să mă iau după contorizarea făcută de Moon+ Reader, puțin peste 400 de pagini. Cu alte cuvinte, suficient pentru a cunoaște plusurile și minusurile aplicației și cu care voi încerca să vă pun la curent în cele ce urmează.
Continuarea Moon+ Reader – noua mea aplicație preferată pentru citit cărți (ebook reader) pe Android

Aplicații și jocuri pentru Android, gratis!

Nu înțeleg de ce, chiar dacă au trecut două săptămâni de publicarea sa în Google Play, au fost atât de puține blogurile care au vorbit aterizarea AppGratis pe Android încât le poți număra pe degetele de la o singură mână. AppGratis, așa cum o făcea și pe iOS înainte să fie scoasă din App Store, ne oferă în fiecare zi aplicații și jocuri pentru Android, gratis. Și nu, nu e vorba de aplicațiile pe care le găsim deja în categoria Free din Google Play, ci despre aplicații comerciale care, timp de o zi, prin intermediul AppGratis, sunt oferite gratuit pentru toți cei interesați de chilipir.

Aplicații și jocuri gratis pentru Android cu AppGratis

După ce instalezi AppGratis, în fiecare zi, de obicei dis-de-dimineață, primești o notificare ce-ți dă de știre că o nouă aplicație comercială (sau un joc), a fost publicată și o poți descărca gratuit. La deschiderea AppGratis vei fi întâmpinat de o scurtă descriere a aplicației oferite gratuit, precum și unul sau mai multe screenshot-uri aparținând acesteia.
Continuarea Aplicații și jocuri pentru Android, gratis!