O aplicație Android și iOS pentru recăpătarea formei fizice

Având un stil de viață sedentar și fiind conștient de problemele de sănătate cu care acesta vine la pachet, mă mint că după ce se mai răcorește sau încălzește —în funcție de anotimpul în care am avut „revelația”— voi începe să alerg și fără a fi încurajat de o haită de maidanezi turbați sau în urma autobuzului, îmi spun că voi face exerciții, că mă voi înscrie la sală, etc.

fugind dupa autobuz

Dar timpul trece și eu nu m-am înscris nici măcar la… Sala Regatului, și descopăr, cu fiecare zi care trece, că sunt tot mai în formă, mai în formă de cozonac. E clar că mersul la sală nu e pentru mine, că la cinema și la teatru am mers mult mai des, inclusiv pe arșiță sau ger, drept urmare am renunțat la aceste planuri mărețe și-am căutat alternative mai accesibile.
Continuarea…

Aplicații Android: principalele alternative la Google Play

Google Play, magazinul oficial al Android, deși reprezintă principala sursă de aplicații pentru telefoanele și tabletele cu acest sistem de operare, nu este singurul de acest gen. Mai sunt și altele ce merită cunoscute, nu neapărat pentru a-l înlocui pe primul, ci pentru a-l completa.

Alternative la Google Play - APKMirror

APKMirror este unul dintre acestea, cel mai cunoscut dintre toate, la care mulți dintre noi am apelat cel puțin o singură dată pentru a descărca versiunea anterioară a acelei aplicații care nu a mai funcționat cum trebuia după actualizare.
Continuarea…

De ce merită să instalați și folosiți Chromer pe smartphone-ul sau tableta cu Android

Pentru a putea afișa conținut Web, aplicațiile Android folosesc WebView chiar dacă Google recomandă ca această componentă să nu fie folosită la afișarea conținutului extern, ci doar pentru afișarea celui găzduit în interiorul aplicației. Iată și motivul:

Folosind Chrome Custom Tabs, după cum puteți vedea în mica demonstrație de mai sus, site-urile Web se încărca de două ori mai rapid decât în Chrome, și de aproape trei ori mai rapid decât o fac prin intermediul WebView.
Continuarea…

Aplicațiile pe care le folosesc (și de ce) în smartphone-ul personal cu Android (noiembrie 2015)

Trebuie să recunosc, mă simt măgulit de fiecare dată când cineva mă întreabă ce și de ce folosesc, ce smartphone, PC ori componentă recomand pentru un anume buget, sau ce sistem de operare ori aplicație folosesc pentru X sau Y sarcină. Satisfacția mea întrece orice limita atunci când văd încrederea pe care mulți dintre voi mi-o acordați!

Nu știu cum să descriu asta în cuvinte, dar pentru mine nu există satisfacție mai mare decât aceea pe care o simt atunci când cineva îmi trimite un mesaj pentru a-mi mulțumit de recomandare și arăta că a ținut cont de ea!

În ultima vreme primesc tot mai des mesaje, pe email și pe Facebook, în care sunt întrebat ce aplicații folosesc zi de zi în smartphone-ul personal, așadar o listă a tuturor acestora îmi va fi de folos pentru a-i trimite aici pe viitorii curioși.

aplicatii pe care le folosesc

Înainte de a trece la subiect, trebuie să vă mai spun că lista se schimbă periodic, că nu există un top al favoritelor, eu fiind genul de utilizator care păstrează ceea ce consideră că e mai bun pentru el însuși, fiind neinteresat foarte tare de părerile celorlalți.
Continuarea…

Cum poți bloca accesul la anumite aplicații din smartphone sau tabletă (Android)

Nu văd o problemă în a împrumuta smartphone-ul sau tableta cuiva pentru a-și verifica email-ul, pe a da un telefon, trimite un mesaj sau căuta ceva pe Internet, dar nu-i suport pe cei care, după ce termină de făcut lucrul acela neînsemnat pentru care ți l-au cerut, cotrobăie prin fișierele și mesajele tale, ori deschid aplicații care le-au stârnit curiozitatea.

Pentru a preveni aceste „acțiuni neautorizate”, în Android avem la dispoziție diverse metode, printre care restricționarea accesului la anumite aplicații prin securizarea acestuia cu model sau un cod PIN folosind Hexlock.

blocarea aplicatiilor Android cu un cod pin folosind Hexlock

La prima rulare a sa, aplicația ne va cere să setăm un cod PIN sau un model de deblocare a aplicațiilor pe care le vom proteja cu ajutorul ei. După alegerea metodei de securizare, se va deschide un panou în care vom putea alege aplicațiile la care dorim să blocăm accesul.
Continuarea…

O altă aplicație Android pentru transfer de fișiere prin Wi-Fi între smartphone și PC-uri cu Windows, Linux sau OS X

Nu e Xender, nici Infinit, și nici Pasteasy nu e, e o nouă aplicație care face aproape același lucru și anume, permite transferul și sincronizarea de fișiere prin wireless, între orice dispozitiv cu Android și orice PC cu Windows, Linux sau OS X. N-am văzut nimic revoluționar în asta, dar cum aplicația a făcut în doar două zile de la lansare ocolul Internetului, mi-am zis că n-am nimic de pierdut dacă o încerc.

DAEMON Sync

Chiar dacă la prima nu mi-a dat de înțeles acest lucru, DAEMON Sync s-a adeverit o aplicație foarte utilă, practic cea mai utilă pentru mine dintre toate aplicațiile de sincronizare a datelor pentru Android pe care le-am încercat până acum.
Continuarea…