Feedly se transformă în principalul substitut al Google Reader

Dacă în momentul anunțării închiderii serviciului Google Reader Feedly era una dintre alternative, acum, când a rămas mai puțin de o lună până când acest lucru să devină realitate, dezvoltatorii săi au anunțat pe blogul oficial că, înainte de finalul acestei luni, serviciul va putea fi utilizat cu Reeder, Nextgen, Reader, gReader, Press și Newsify.

feedly

În plus, versiunea Web a Feedly a fost îmbunătățită și optimizată, și, cel mai important, în curând serviciu va dispune de aplicații pentru Windows 8 și Windows Phone, de un motor de căutare propriu și funcții de partajare îmbunătățite.
Continuarea…

Interfață Google Reader pentru Feedly

Folosesc Feedly din simplul motiv că e unicul RSS Reader asemănător cu Google Reader care permite vizualizarea pe desktop a postărilor salvate de pe aplicația pentru smartphone. În rest, Feedly nu prezintă niciun alt avantaj. Ba mai mult, aplicația Web are un comportament foarte enervant pentru mulți dintre noi.

Deși, cel puțin teoretic, problemele acestea ar trebui rezolvate de dezvoltatorii săi, utilizarea unor extensii terțe precum Feedly Reader pare a fi, la momentul actual, singura modalitate prin care putem transforma aspectul și comportamentul aplicației Feedly pentru Chrome, astfel încât aceasta să semene cât mai mult cu alternativa ideală a Google Reader.

Feedly Reader

Feedly Reader este o extensie pentru Chrome care transformă interfața aplicației Feedly în una foarte asemănătoare cu cea a serviciului Google Reader. Astfel, panoul general, bara laterală și modul de afișare a articolelor din fluxurile de știri la care ne-am abonat, vor fi similare cu cele ale reader-ului de fluxuri RSS pe care Google intenționează să-l închidă începând cu 1 iulie.
Continuarea…