CPU-Z este unul dintre cele mai menționate programe gratuite de pe acest blog, dar cu toate acestea observ că nu i-am dedicat până acum nici o postare în care să-l prezint după cum ar fi meritat. Mă voi revanșa acum, trecând în revistă, pe înțelesul tuturor, fiecare caracteristică ce-l face util oricărui utilizator de Windows.
Modulele de memorie RAM sunt, împreună cu procesorul, componentele calculatorului de care depinde în cea mai mare măsură performanța generală a sistemului. În ultimii ani, prețul modulelor de memorie RAM a scăzut drastic, dar chiar și așa, înainte de a vă ușura portofelul pentru a efectua un upgrade, vă recomand să instalați un program de optimizare a memoriei ram și să vedeți ce rezultate obțineți în următoarele 2-3 zile.
CleanMem, monitorizează și optimizează memoria RAM
Sistemele de operare Windows —și nu numai— dispun de o caracteristică ce se comportă ca o extensie a memoriei RAM, simulând această componentă hardware a calculatorului. În momentul în care memoria RAM a fost ocupată în totalitate, sau înainte ca acest lucru să se întâmple în scopul menținerii stabilității sistemului de operare, Windows mută fișiere din memoria RAM în memoria virtuală, prezentă fizic sub forma unui fișier de paginare ascuns și protejat de către sistem, aflat pe hard disk sub numele de pagefile.sys.
În funcție de cum a fost configurat sistemul, fișierul de paginare se poate afla fie pe Hard Disk-ul principal, fie pe oricare altul conectat în permanență la computer, pe partiția de sistem (cea în care este instalat sistemul de operare), sau pe una secundară (după cum puteți vedea în imaginea de mai sus, în computerul meu fișierul de paginare aparținând memoriei virtuale se află în partiția D). Continuarea Cum putem crește performanța calculatorului ajustând corect memoria virtuală
Începând cu versiunea Vista, performanța computerelor cu un sistem de operare Windows poate fi crescută cu ajutorul unui stick USB rapid, prin folosirea acestuia în scopul completării cantității de memorie RAM necesară rulării programelor și jocurilor care necesită mai multă memorie pentru a funcționa corect.
Caracteristica la care făceam referire în rândurile de mai sus se numește ReadyBoost și permite utilizarea oricărui stick USB pentru a găzdui un fișier de paginare (similar memoriei virtuale) având extensia .sfcache. Acesta se comportă și este utilizat de către sistemul de operare ca oricare alt fișier de paginare și are rolul de a scuti Hard Disk-ul de o sarcină în plus. Continuarea Cum poate fi crescută performanța calculatorului cu ajutorul unui stick USB rapid
Memoria RAM (Random Access Memory), este punctul de tranzit al tuturor datelor ce urmează a fi prelucrate de către procesor. Prin urmare, viteza și capacitatea de stocare a modulelor de memoriei sunt factori determinanți ai performanțelor unui calculator.
În cazul memoriilor RAM, nu doar capacitatea de stocare contează, ci și frecvența de lucru a acestora, măsurată în MHz, precum și timpul lor de răspuns, latența CAS (CL). Dar haideți să le tratăm pe rând, cum se cuvine, pentru a înțelege mai bine despre ce este vorba.