Folosiți Windows 10? De dragul intimității, de dragul datelor voastre, ar fi bine să dezactivați acest serviciu!

Până la urmă încep să le dau dreptate celor care spuneau că Microsoft exagerează cu colectarea datelor în Windows 10. Până la urmă se pare că eu eram tâmpitul, nu ceilalți, și spun asta văzând cum compania a cărui sistem de operare îl folosesc insistă să monitorizeze datele nepersonale chiar și după ce a promis că nu o va mai face!

Într-adevăr, serviciul Diagnostics Tracking Service, cunoscut sub numele de DiagTrack, nu mai este de găsit în Windows 10 TH2, dar asta nicidecum deoarece Microsoft, după cum ne-a promis, a renunțat la colectarea datelor personale sau nu, ci fiindcă a fost rebotezat în Connected User Experiences and Telemetry:

Connected User Experiences and Telemetry

Partea bună e că respectivul serviciu poate fi oprit foarte simplu. Am explicat aici că se oprește pornirea automată a serviciilor Windows, așadar, tot ce aveți de făcut este să-l localizați în listă și să-l opriți conform instrucțiunilor de acolo.
Continuarea Folosiți Windows 10? De dragul intimității, de dragul datelor voastre, ar fi bine să dezactivați acest serviciu!

Windows 10 November Update (TH2/10586) revine în Media Creation Tool însoțit de un update cumulativ

Până la urmă ne-am panicat degeaba (cei care am făcut-o) atunci când am descoperit că November Update (TH2/10586) a dispărut din Media Creation Tool. Se pare că Microsoft a retras respectiva imagine deoarece reseta anumite valori ale sistemului de operare, dar acum, după ce problema a fost remediată, conform wfl.ro, lucrurile au revenit la normal.

Windows 10 - KB3120677

În plus, pentru cei care au apucat să instaleze Windows 10 TH2, Microsoft a pregătit un update cumulativ care promite rezolvarea problemelor identificate în această versiune.
Continuarea Windows 10 November Update (TH2/10586) revine în Media Creation Tool însoțit de un update cumulativ

Windows 10 November Update (TH2/10586) nu mai este disponibil prin Media Creation Tool

Cei de la Microsoft s-au răzgândit cu privire la modul în care cea mai recentă versiune a Windows 10 (TH2/10586) poate fi instalată. Dacă în urmă cu ceva timp recomandau utilizatorilor descărcarea imaginilor ISO și actualizarea manuală, prin intermediul Media Creation Tool, acum s-au răzgândit și au redirecționat instrumentul spre versiunea RTM, adică build-ul 10240. Astfel, toți cei care încă n-au făcut pasul la Windows 10, vor trebui să efectueze mai întâi o instalare curată a versiunii RTM și abia după ce au făcut asta, prin Windows Update, să instaleze toate actualizările publicate din iulie și până acum.

Media Creation Tool

Dacă mă întrebați pe mine, e o decizie bizară în condițiile în care sunt convins că va descuraja migrarea la Windows 10, dar poate că asta se și urmărește. La urma urmei, mai devreme sau mai târziu, Windows 10 va ajunge în toate PC-urile compatibile, gratis ori contra cost, a tuturor celor care văd în sistemul de operare de la Microsoft mai multe avantaje decât cele oferite de OS X sau GNU/Linux.
Continuarea Windows 10 November Update (TH2/10586) nu mai este disponibil prin Media Creation Tool

Windows 10 Threshold 2 (TH2 – build 10586) este aici! Iată cum îl puteți descărca și activa

Momentul mult așteptat a sosit! Prima actualizare importantă a Windows 10 a fost făcută publică astăzi și este livrată utilizatorilor Windows 10 la fel ca orice alt update.

Cei care au preferat să aștepte update-ul TH2, adică toți cei care au rămas la Windows 7, 8 și 8.1, pot descărca și instala manual Windows 10 TH2, „pe curat” cum ne-am obișnuit să-i spunem acestui tip de instalare, și-l pot activa cu cheia de produs (licența/serialul) Windows 7, Windows 8 sau Windows 8.1. Eu tocmai l-am instalat și activat astfel!

Windows 10 TH2

Eu n-am vrut să fac upgrade, făcusem asta deja de două ori cu versiunea RTM și n-am fost mulțumit de rezultate, așadar, deși nu aveam confirmarea că acest lucru este posibil, mi-am încercat norocul descărcând Windows 10 TH2 cu Media Creation Tool, instrumentul de creat suporturi de instalare, pe care îl puteți descărca de aici.
Continuarea Windows 10 Threshold 2 (TH2 – build 10586) este aici! Iată cum îl puteți descărca și activa

Windows 10 va ajunge pe 1 miliard de PC-uri în doar 45 de zile!

Microsoft plănuise ca această cifră să fie atinsă în 2 ani, dar dacă se va păstra ritmul actual de upgrade-uri, instalări și activări noi, Windows 10 va fi prezent pe 1 miliard de PC-ul după doar 45 de zile de la lansare! Pe de o parte mi se pare ceva normal și de așteptat în condițiile în care inclusiv site-uri dedicate în totalitate altor subiecte, inclusiv cele având ca subiect declarat „concurența” și produsele acestora, au scris despre noua versiune de Windows.

windows 10

Deși l-am perceput încă din primul moment ca pe un produs foarte bun, cifrele înregistrate în primele zile de Windows 10 au reușit să mă surprindă. Să luăm spre exemplu un grafic comparativ între adopția din primele 3 zile a 8.1 vs 10.
Continuarea Windows 10 va ajunge pe 1 miliard de PC-uri în doar 45 de zile!

Ați făcut upgrade la Windows 10?

Eu da și pare OK. E același build 10240 despre care vă spuneam că e un fel de RTM cu diferența că nu poartă și această etichetă. Probleme n-am avut de niciunele, Gigabyte și eVGA au avut grijă să pregătească din timp drivere stabile pentru Windows 10, ca eu să-l pot instala și folosi.

upgrade-windows-10

Instalarea am făcut-o în două etape. Prima dată am făcut upgrade, apoi o instalare curată. Spre diferență de 10240, versiunea „finală” mi-a cerut de vreo 3 ori cheia de produs, dar cum nu-mi folosea la nimic cea a Windows 8, am ignorat solicitările amânând introducerea unei chei pentru mai târziu. După conectarea la contul Microsoft Windows 10 a fost activat, aparent permanent.
Continuarea Ați făcut upgrade la Windows 10?