Cum să-ți construiești un încărcător solar pentru telefon sau tabletă (partea a II-a)

Ieri au sosit din China celelalte celule fotovoltaice, dar și voltmetrul/ampermetrul digital, exact ce aveam nevoie pentru continua construirea încărcătorului solar despre care vă vorbeam la jumătatea lunii trecute.

voltmetru-ampermetru-digital

Din neatenție am călcat pe unul dintre panourile fotovoltaice, dar am continuat proiectul fără el, urmând să comand altele două și să-l adaug pe cel de-al șaselea când vor ajunge. Pentru construirea ramei am găsit prin vecini un căpătâi de pătuț și l-am folosit pe acela.
Continuarea…

Cum să-ți construiești un încărcător solar pentru telefon sau tabletă (partea I)

Primul „accesoriu” confecționat pentru smartphone-ul transformat în cameră IP de securitate a fost suportul, dar a trebuit să mă gândesc și la alimentarea acestuia, de preferat o sursă de energie inepuizabilă și independentă. Panourile solare păreau o idee bună, am comandat 2 de 12V/3W și un convertor DC/DC 6-35V/5V. Când au sosit, le-am montat și am făcut proba:

telefonul se incarca prin panourile solare

Pentru protejarea modulului convertor am folosit cutia unui deodorant de cameră identic celui utilizat pentru construirea veiozei. Conectarea modului nu e mare inginerie, mai complicată a fost decuparea cutiei pentru ca modulul să încapă în ea în poziția dorită de mine.
Continuarea…

Încărcător / baterie solară pentru reîncărcarea telefonului mobil, a camerei foto, a tabletei, etc.

Vineri, adică răspoimâine, plec într-un concediu oarecum diferit de toate celelalte de care am avut parte până în momentul de față. Voi pleca cu autocarul și acesta va fi „casa” mea, uneori chiar și 2 zile consecutive. Voi vedea mări, țări și orașe europene. Voi face multe fotografii și… va trebui să reîncarc bateria smartphone-ului și a camerei foto măcar o dată pe zi.

lar asta se mai adaugă și reîncărcarea iPod-ului și a tabletei la un interval de 2-3 zile. Drept urmare m-am pregătit din timp! Am comandat cam cu o lună în urmă o baterie solară; mă rog, o baterie cu panouri fotovoltaice care se reîncarcă la lumină sau direct de la priză. A ajuns la timp, chiar astăzi.

bateria solara

Și a venit de departe, tocmai din Singapore! Dar vă voi vorbi despre asta mai târziu, după ce vă prezint micul dispozitiv în care mi-am pus toate speranțele dpdv al alimentării cu energie a gadget-urilor ce mă vor însoți în concediu.

Continuarea…