Polarr, unul dintre cele mai utilizate editoare foto online, este supus unui facelift și aterizează în Windows 10

Despre Polarr nu-mi aduc aminte să vă fi vorbit până acum, dar e unul dintre editoarele „a la Instagram” pentru PC la care apelez destul de des, în special pentru a retușa rapid, prin intermediul filtrelor preconfigurate, fotografiile pe care le public în rețelele de socializare.

Polarr - Top

Poate procesa imagini în format JPG, PNG și, atenție, RAW, cu o dimensiune de cel mult 30 Mpx, iar fotografiile prelucrate cu ajutorul său nu sunt „ștanțate” cu sigla serviciului sau alte mențiuni de acest gen, ci rămân curate din acest punct de vedere.
Continuarea…

Cum pot fi șterse persoane sau obiecte din fotografiile făcute cu telefonul mobil (smartphone)

Vedeți un peisaj superb și vreți să-l fotografiați. Scoateți telefonul din buzunar, deschideți aplicația, vă asigurați că ați ales unghiul perfect și încadrați. Chiar în momentul în care doriți să faceți fotografia, în cadru apar persoane, vietăți sau obiecte nedorite. Iată un exemplu de peisaj care pentru preferințele mele ar fi arătat mult mai bine fără intruși.

intrusi in fotografie

Când am ridicat eu telefonul să fac togografia doamna nu se afla în cadru, dar treceau foarte multe ciori, ceea ce m-a determinat să stau cu ochii pe ele ca pe butelie și să aștept momentul în care stolul care tot dădea ture se rărește. Când am observat că în cadru apare o singură zburătoare, iar după ea veneau câteva sute, m-am grăbit să apăs butonul. Abia după ce am făcut fotografia am văzut că între timp apăruse în fața camerei și o doamnă care culegea măcriș (cred)…
Continuarea…

Programe de modificat poze online

Am alcătuit o listă cu programe de modificat poze online pentru a veni în ajutorul celor care preferă aplicațiile de editare grafică online celor clasice, instalabile în calculator, smartphone sau tabletă. După cum veți vedea, lista include atât aplicații create de companii consacrate acestui sector, cât și aplicații disponibile în rețelele de socializare sau provenite de la dezvoltatori mai puțin cunoscuți.

Voi începe lista cu Sumopaint, actualmente unul dintre cele mai bune programe de modificat poze online, la care apelez foarte des atunci când vreau să corectez rapid o anumită fotografie. Sumopaint este dezvoltat în totalitate în flash, dispune de o interfață foarte asemănătoare cu cea cunoscutului Photoshop, iar la capitolul „instrumente de editare” stă excepțional, acesta oferindu-ne toate uneltele de care am putea avea nevoie pentru a îmbunătății și corecta de la A la Z pozele noastre.

programe de modificat poze online: Sumopaint

Deși este unul dintre cele mai utilizate editoare grafice online, Sumopaint rulează excelent, acesta răspunzând foarte rapid la comenzile primite și aplicând aproape instant modificările aduse de către noi pozei procesate. Pozele procesate cu Sumopaint vor putea fi salvate în format .PNG sau .JPG, și în plus, programul dispune de propriul său format, .SUMO, acesta fiindu-ne util în cazul în care trebuie să întrerupem editarea, însă dorim să o putem continua mai târziu.
Continuarea…

Aplică efecte retro pozelor tale cu XnRetro pentru Windows, OS X, Android și Linux

XnRetro e unul dintre puținele programe de modificat poze disponibil în versiuni compatibile cu Windows, Mac OS X, Android și Linux. Pentru Windows, XnRetro este oferit sub forma unui program portabil a cărui spațiu de lucru este divizat în patru mari secțiuni, respectiv bara de instrumente, vizualizatorul de fotografii  panoul de ajustare a principalilor parametri ai fotografiei și secțiunea filtrelor, efectelor și ramelor prestabilite.

XnRetro ne pune la dispoziție pentru 20 de filtre și efecte retro foarte creative, motiv pentru care îl putem compara Fotor, program despre care am vorbit de curând. Și fiindcă tot am adus vorba de o comparație, deoarece nu avem alte criterii esențiale de diferențiere a acestora în afară de compatibilitatea cu principalele sisteme de operare, XnRetro ar ieși câștigător de pe urma unei astfel de confruntări datorită versiunii sale create special pentru utilizatorii distribuțiilor Linux.

XnRetro: aplică efecte retro pozelor

O chestie care îmi place foarte mult la XnRetro e interfața practic identică indiferent de platforma în care este utilizat. Cu alte cuvinte, indiferent dacă vei folosi programul pe Mac OS X sau Linux după ce te-ai obișnuit cu el pe Windows, vei ști cu exactitate locul în care se află fiecare funcție sau opțiune a sa fără a mai fi nevoit să te supui mai întâi unei noi perioade de acomodare în noul mediu.
Continuarea…

PC Image Editor: un editor de imagini ușor de folosit, gratuit, simplu și la obiect!

PC Image Editor este genul de program pe care l-aș folosi dacă n-ar exista Paint.NET. Acesta este oferit gratuit pentru a fi utilizat în scopuri necomerciale, este intuitiv și ocupă doar 6 MB. Aceste aspecte, pe lângă funcțiile de reglare a luminozității, contrastului și  saturării culorilor, îl transformă într-un instrument excelent pentru realizarea rapidă a sarcinilor de editare de zi cu zi cu care se confruntă un fotograf amator și nu, PC Image Editor nu este genul de program de modificat poze care să includă zeci de efecte prestabilite, ci unul care lasă utilizatorul să aleagă valorile optime îmbunătățirii fotografiilor.

PC Image Editor

Mare parte dintre filtrele Sharpen, Zoom Blur, Motion Blur, Gaussian Blur, Noise, Diffuse, Mosaic, Maximal, Halftone și Emboss, disponibile în PC Image Editor, formează colecția celor pe care le folosesc cel mai des la procesarea fotografiilor și pot spune că, în marea majoritate a cazurilor, rezultatele obținute cu acestea au fost mai mult decât satisfăcătoare.
Continuarea…

Fotor, un excelent editor de imagini gratuit pentru Windows, Android, iOS și Mac OS X

Fotor nu este genul de editor pe care să-l putem compara cu Photoshop ori Gimp și nici nu poate fi inclus în categoria programelor de modificat poze. Și nu putem din cauză că Fotor e mai degrabă un fel de Snapseed mai dezvoltat; adică un program orientat doar ajustărilor anumitor caracteristici ale fotografiilor (luminozitatea, expunerea, contrastul, etc.), precum și aplicării filtrelor și efectelor.

Fotor: editor imagini

Am folosit Snapseed foarte mult timp, inclusiv după ce acesta a fost cumpărat de Google și dezvoltarea versiunilor pentru Windows și Mac OS X a fost abandonată. De curând am aflat de Fotor, un program asemănător cu Snapseed, gratuit și mult mai bogat în instrumente de ajustare, filtre și efecte.
Continuarea…