Cum să găsești rapid rețele wireless fără parolă (publice) în apropiere, folosind smartphone-ul

WifiMaper, o aplicație care ne ajută să găsim în imediata apropriere rețele wireless neprotejate cu o parolă, a aterizat în urmă cu vreo două luni pe Android și de atunci o folosesc de fiecare dată când semnalul digi 3G este slab ori lipsește cu desăvârșire.

Chiar dacă e la început, în orașele mari din România prin care am plimbat-o, în special prin centrele acestora, harta se înverzește, semn că a prins la publicul român și că acesta participă la creșterea bazei de date cu puncte de acces „libere”.

WifiMapper in Bucuresti

Aplicația este dezvoltată și menținută de OpenSignal, prin urmare a pornit aventura cu un avantaj imens față de orice alt concurent direct, oferind de la bun început utilizatorilor săi posibilitatea de a se conecta la peste 3 milioane de puncte de acces ce pot fi folosite gratuit.
Continuarea…

Cum putem transforma calculatorul într-un punct de acces wireless virtual (router virtual)

Conectarea la o rețea wireless se face de regulă cu ajutorul unui router, însă dacă placa de rețea a calculatorului suportă conexiunea wireless, se poate transforma într-un veritabil punct de acces, un router. Același lucru este valabil și pentru un laptop, care implicit are suport wireless. Connectify este un program ce poate transforma calculatorul sau laptopul într-un router virtual, permițându-vă în acest fel să conectați alte dispozitive: telefon mobil, tabletă, etc.

Accesarea tutorialului de configurare a Connectify

Pentru a putea rula, Connectify necesită Microsoft .NET Framework 4.5. Dacă acesta nu este prezent în calculator, programul se va oferi să îl instaleze automat. După instalare, trebuie să reporniți calculatorul pentru integrarea programului.
Continuarea…

Cum se face o antenă Wi-Fi (Wireless) direcțională

Din când în când, în special atunci când simt nevoia să-mi mai limpezesc ochii după o perioadă îndelungată în fața calculatorului, îmi place să construiesc tot felul de chestii, de la suporturi pentru smartphone și tabletă, la veioze, cabluri, emițătoare, antene wireless și aeromodele. Abia aștept să mă mut la casa mea și să-mi fac un atelier la care tot vizez de ani buni, iar acest lucru, cu puțin noroc, se va îndeplini înainte de finele acestui an… dar nu despre asta voiam să vă vorbesc.

Ieri, după luni bune în care repetorul wireless mi-a dat tot felul de bătăi de cap, am considerat că o soluție mai bună ar fi să renunț la el și să mut routerul în încăperea în care folosim cel mai des conexiunea la Internet. Pentru a avea Internet pe sistemul de pe care lucrez și scriu pe blog, conexiunea avea să se facă prin wireless și cu ajutorul unei antene direcționale. Am profitat de ocazie pentru a construi, pentru prima dată, o antenă Wireless de 2.4 GHz și 14 dBi, aceasta:

antena wireless homemade

Bine, între noi fie vorba, dacă ieșea ca în proiect, antena ar fi trebui să aibă cel puțin 22 dBi, dar cum n-am respectat la perfecție dimensiunile din lipsa uneltelor necesare, după măsurătorile făcute la atelierul unui prieten electronist, se pare că antena are doar 14 dBi. Chiar și așa, aceasta e suficient de puternică pentru a asigura o conexiune bună și stabilă cu routerul.
Continuarea…