Plecăm, dar voi reveni, probabil…

Când nu am anunțat autoritățile statului că mi-am plătit impozitele pentru o factură de 100 de lei, mi s-a pus poprire pe conturi, am fost amendat și tratat ca un infractor, mi-am asumat vinovăția și am mers mai departe.

Când am fost penalizat deoarece n-am plătit la timp impozitul pe venit deoarece ANAF-ul mi-a trimis decizia de impunere la o adresă la care nu mai locuiam de aproape 7 luni, decizie transmisă printr-o recomandată cu confirmare de primire, semnată și agățată în gard de către același factor poștal care ulterior a ridicat indolent din umeri și mi-a promis „cu mâna pe inimă că nu se va mai întâmpla”, mi-am asumat vinovăția și-am mers mai departe.

Când mi-au fost aruncate în scârbă și-am fost retrimis la coadă, de două ori consecutiv, actele din dosarul generos întocmit pentru a mi se permite să plătesc timbrul de mediu (prima dată pentru că nu erau „în ordinea de pe fluturaș”, iar a doua oară fiindcă nu am scris pe fiecare copie „conform cu originalul”), mi-am asumat vinovăția și-am mers mai departe.

Continuarea Plecăm, dar voi reveni, probabil…

Până la urmă n-am mai apucat să văd strada terminată

Începusem să vă vorbesc prin martie despre reabilitarea și modernizarea străzii Oțelarilor, stradă pe care am locuit o bună bucată de timp în Sibiu. Ei bine, n-am mai apucat să o văd terminată.

Când am plecat eu din Sibiu arăta după cum puteți vedea în fotografiile de mai jos.

Ar fi fost terminată de mult dacă nu ar fi apărut tot felul de probleme tipice pentru România. De exemplu, la un moment dat au tăiat cu lama excavatorului un cablul al Enel care alimenta cu energie electrică vreo două străzi.
Continuarea Până la urmă n-am mai apucat să văd strada terminată

Din țara lui „Las-o bă, e bine!” și „Pentru banii pe care-i primesc deja am făcut prea mult!”

Majoritatea dintre noi, românii, avem prostul obicei de a ne scuza slaba prestație cu injusta remunerare. Noi facem fix cât considerăm că am fost plătiți să facem, nicidecum ceea ce am stabilit la angajare. Dacă prindem un loc de muncă în care intrăm în contact cu clienții firmei, neapărat trebuie să avem față de aceștia o atitudine egal proporțională cu salariul primit.

Prin fețe acre și răspunsuri în scârbă date colegilor, clienților și partenerilor atunci când șefii nu-s în preajmă, le arătăm patronilor că merităm un salariu mult mai bun decât cel pe care-l primim.

Facem întotdeauna lucrurile pe jumătate și ne așteptăm la aplauze pentru fiecare scamă ridicată de jos, ne așteptăm la aplauze când reușim să ajungem la „scârbici” la timp și suntem primii care văd secunda trecută peste programul de lucru. Mirosim ora fixă mai ceva ca nemții!

canal

În Spania măturam și spălam strada dacă scăpam nisip pe asfalt indiferent de cât era salariul. Măturam și eu care primeam 900€/lună, mătura și cel care lua 2000€. Nimeni nu pleca acasă până când nu spălam toate sculele și făceam curat, dar nu făceam chestiile astea fiindcă am fi fost obligați, ci fiindcă era o rușine să lași sculele nespălate ori „pete” de nisip sau ciment pe asfaltul străzii din fața casei pe care o construiai.
Continuarea Din țara lui „Las-o bă, e bine!” și „Pentru banii pe care-i primesc deja am făcut prea mult!”