Atacuri MITM (Man-In-The-Middle) cu dSploit

Continuând cu prezentarea aplicației de hacking dSploit începută ieri, astăzi vom vorbi despre instrumentele disponibile în modulul MITM (Man-In-The-Middle) al acesteia, anume, Simple Sniff, Password Sniffer, Session Hijacker, Kill Connections, Redirect, Replace Images, Replace Videos, Script Injection și Custom Filter.

Simple Sniff – interceptarea traficului


Dacă în engleză termenul „sniff” poate avea sens, în română, termenul cel mai potrivit pentru acțiunea realizată de instrumentul Simple Sniff este, consider eu, „trage cu ochiul„; deoarece acest instrument obține indirect cam tot ceea ce ar observa o persoană care te-ar privi peste umăr, atunci când ești în fața calculatorului. Simple Sniff poate fi configurat pentru a intercepta tot schimbul de informații realizat între PC-ul atacat și celelalte sisteme informați cu care comunică prin Internet).

MITM » Simple Sniff - dSploit

Simple Sniff permite capturarea datelor interceptate în format pcap în scopul analizării lor cu ajutorul instrumentelor dedicate acestei operații; dar asta este altă poveste despre care va trebui să vorbim mai detaliat cu altă ocazie. Pe scurt, dacă știe cum să proceseze fișierele pcap, oricine ar putea afla fără prea mult efort o listă cu site-urile pe care le vizităm, datele de logare ale serviciilor accesate (de exemplu, datele de logare în serviciile Internet Banking, Facebook, Yahoo!, Gmail, etc.), e-mail-urile primite ori trimise, imaginile încărcate sau descărcate de pe Internet, fișierele, documentele, etc.
Continuarea Atacuri MITM (Man-In-The-Middle) cu dSploit